„Unde trăiește Brutus, Cezar trebuie să moară”.

Interviu cu doamna profesoară Carmen Szekely, – VIP-  profesoară de fizică și director adjunct al Școlii Gimnaziale Teodor Murășanu Turda

DSC_0309Reporter: De câți ani sunteți profesoară?

VIP: Sunt profesoară de 27 de ani.

Reporter: Vă aduceți aminte de toate generațiile de elevi?

VIP: Da, de cei mai buni și de cei mai slabi.

Reporter: Care a fost cea mai plăcută experiență de când sunteți profesoară? Read the rest of this entry »

Cărţi versus jocuri video

computer-gameCărţile şi jocurile video: ne extaziază sau ne conduc la disperare, ne încântă sau ne ţin în suspans. Există o mulţime de diferenţe între cărţi si jocurile video, dar şi câteva asemănări. De exemplu, atunci când citeşti o carte, descoperi personaje uimitoare, pe care ţi le poţi imagina în funcţie de abilităţile de exprimare ale autorului. Aventurile şi încercările prin care trec aceste personaje îl captivează pe cititor, caracterul şi faptele lor îl determină pe acesta să le admire. Pe lângă acestea, cititorul îşi închipuie şi lumea în care se petrece acţiunea, dezvoltându-şi imaginaţia. În cărţi nu există limite, deoarece mintea omului poate închipui orice. Comparativ cu cărţile, jocurile video sunt diferite prin multitudinea de opţiuni din care se poate alege. Read the rest of this entry »

Train 

Hey_Soul_Sister Trupa “ Train” am descoperit-o  într-un mod întâmplător: mai exact acum 4 ani. Îmi amintesc faptul că eram la ziua de naştere a unui coleg. Acesta a propus să ne jucăm “scaunele muzicale”. Toată lumea a fost de acord deoarece era unul dintre jocurile noastre preferate. Melodiile care le auzeam în timpul jocului le ştiam deoarece erau recente. O piesă ciudată mi-a atras atenţia. Nu o mai auzisem până atunci. Era destul de ritmată şi avea o linie melodica jucăuşă. M-am deconectat complet de la acţiunea jocului şi m-am învărtit în jurul scaunelor atent dora la melodie. Am uitat faptul că aceasta la un moment dat se va opri şi eu va trebui să mă aşez pe un scaun. Dintr-o dată melodia  a încetat ,iar eu, trezit la realitate, am pierdut timp valoros şi nu am fost suficient de rapid pentru a ocupa un scaun. Read the rest of this entry »

De la cărți la jocuri de societate

Când un film este realizat pe baza unei cărți, producătorii încearcă să capteze mesajul cărții și să îl insereze în film. Același lucru este valabil și pentru realizarea jocurilor de societate (în engleză boardgames) bazate pe o carte: creatorii trebuie să țină cont de personaje și caracterul lor, de acțiunile care au loc în carte și de locurile descrise.

discworld-ankh-morporkDe exemplu, în jocul Ankh-Morpork Discworld bazat pe seria de cărți Lumea Disc scrisă de Terry Pratchett, există cărți cu personaje care îți oferă posibilitatea de a face acțiuni care reflectă unele dintre principalele interese ale personajelor: vrăjitorii, de pildă, atrag după ei dezastre naturale, iar personajul Moarte te întâmpină cu bine-cunoscutul său HELLO (SALUT) și te lasă să elimini doi pioni de pe tablă. Sunt făcute aluzii la momente amuzante sau memorabile din seria de cărți și prin textul de pe cărțile de joc, fanii acesteia recunoscând replicile personajelor favorite. Pentru a juca acest joc, jucătorii trebuie să aleagă pe nevăzute una dintre cele șapte personalități, fără a le arăta adversarilor. Read the rest of this entry »

”Like” us on Facebook!

facebook_like_logo_1Facebook, un site web creat de Mark Zuckenberg, în anul 2004, este una dintre cele mai cunoscute rețele de socializare din întreaga lume. În ziua de azi, nu există oameni care să nu aibă Facebook, astfel că a devenit ceva normal ca aceștia să își ia rămas bun cu “îți scriu mai târziu pe Facebook!”. Prin intermediul acestei aplicații celebre, oamenii pot ține ușor legătura cu prietenii din alte orașe, țări sau chiar alte continente. Totodată, aplicația este utilă pentru persoanele timide, care comunică mai ușor prin scris decât față în față, astfel putând cunoaște persoane noi.  În cazul unui accident, prin postările de pe Facebook, lumea se mobilizează mai repede, datorită numărului mare de utilizatori, dorind să dea o mână de ajutor. Read the rest of this entry »

Emil Racoviță

Emil Racovita in 1921Emil Racoviță s-a născut pe data de 15 noiembrie 1868 in localitatea Iași.A fost un biolog și speolog român,considerat de multi fondatorul biospeologiei (știința care studiază faunele subterane si viețuitoarele care trăiesc in aceste medii). Biologul Racoviță și-a petrecut copilăria în satul Șurănești din Vaslui. Acesta și-a început studiile în Iași, fiind elevul lui Ion Creanga și pe mai târziu al lui Grigore Cobălcescu.După dorința tatălui său, își începe studiile la Facultatea de Drept din Paris în paralel cu Scoala de antropologie.După terminarea studiilor, se înscrie la Facultatea de Științe tot din Paris. La vârsta de 25 de ani este ales membru al Societații zoologice din Franța.În 1897 participă in expediția antartică belgiană,la bordul navei Belgica condusă de Adrien de Gerlanche.Expediția a avut un caracter internațional,participând mai mulți cercetatori din toate țăriile.Printre aceștia se numără și Ronald Amundsen, Antoine Dobrowolski și Henryk Arctowski. Read the rest of this entry »

”Optimistă, simpatică și loială”

Interviu cu doamna profesoară de geografie Iulia Iclezan

Reporter: Doamna profesoară, ne-ați putea dezvălui câteva date personale, cum ar fi: data și locul nașterii, liceul sau facultatea pe care le-ați terminat?

VIP: M-am născut pe data de 18 iulie 1977, în localitatea Câmpia Turzii și am terminat facultatea de geografie din Cluj-Napoca.

Rep.: V-a plăcut dintotdeauna meseria de profesor de geografie, sau v-ați dat seama că vreți să deveniți profesoara în timpul liceului?

VIP: Prima data am vrut să devin învățătoare, dar am considerat că nu sunt destul de talentată la muzica și desen, așa că am renunțat.  Copiii mi-au plăcut mereu. Prima slujbă, plătită în înghețată Polar și prăjitură, a fost în clasa a patra, când am avut grijă de o fetiță.

Read the rest of this entry »

Amadeus la Cluj

 De cum pășeai pe treptele teatrului, sunetele necontenite ale instrumentelor îți inundau urechile. Orchestra își repeta partiturile. În sală domnea nerabdarea, care se citea pe fața fiecărui indivd venit să vadă spectacolul de operă “Amadeus” , teatru muzical în doua acte, dupa piesa omonima a lui Petter Shaffer.  Dar, iată, în sală se face linişte, însă nimeni nu apare pe scenă. În primul rând își face apariția  Dan Chiorean, interpretându-l pe Salieri. Spectacolul  începea! Sunetele calde, pline de armonie mângâiau timpanele fiecărui spectator. Totul părea de vis.

Read the rest of this entry »

LiBEARty, sanctuarul urșilor

Cine vizitează rezervația de urși din Zărnești, Brașov, are posibilitatea de a vedea urșii salvați de asociația „Milioane de prieteni”. Aceasta este cea mai mare rezervație de urși bruni din Europa, adăpostind peste 80 de exemplare. Majoritatea acestor urși au fost preluați de la grădini zoologice unde nu li se ofereau condiții normale de viață, sau de la oameni răi care luau ilegal puii din natură și îi țineau în cuști mult prea mici, hrănindu-i doar când și când și fără să le ofere tratamentele necesare. Acești oameni tineau urșii pentru a face bani de pe urma lor, deoarece mulți turiști veneau să își facă poze cu ei. Un astfel de urs a fost și Max, care s-a născut in 1997 și a fost ținut captiv la Sinaia, în apropierea Castelului Peleș de când avea doar câteva luni, pentru ca turiștii să își facă poze cu el în schimbul unei sume de bani. O întreagă familie a trăit astfel de pe spatele lui Max. Când ursul a început să fie deranjat de blițurile aparatelor foto, ”stăpânii”  l-au orbit. De asemenea, i-au taiat caninii și ghearele. Îl pulverizau cu spray paralizant pe nas și îi dădeau zilnic să bea bere cu calmante, pentru a nu deveni agresiv. Asociația „ Milioane de prieteni” l-a salvat pe Max de la această viață mizeră, iar în prezent el are propriul său țarc în care se orientează cu ajutorul auzului și al mirosului. Max este fericit acum alaturi de prietenii lui din rezervație dar, din păcate, în lume exista o multime de urși care încă sunt maltratați de oameni. Temeliile acestui proiect au fost puse de o femeie care a întâlnit-o pe Maya, o ursoaică ce trăia în curtea unui hotel de lângă castelul Bran. Ursoaica era subnutrită și își ducea viața în condiții mizere, într-o cușca murdară, cu bare de metal și cu ciment pe jos. Din momentul în care a văzut starea ei, femeia și soțul ei au călătorit zilnic peste 60 km pentru a o hrăni pe Maya și pentru a-i ține companie, promițându-i că într-o bună zi vor reuși să o elibereze. Însă din păcate, din 2001 Maya a intrat în depresie, începând chiar să se auto-mutileze, rozându-și laba dreaptă până la os. A murit în 2002.  Acest sfârșit tragic a fost începutul unui proiect mare, susținut de SPCA (Society for the Prevention of Cruelty to Animals) din America. De atunci, în amintirea Mayei, asociația „Milioane de prieteni” luptă pentru libertatea altor urși, asigurându-se că aceștia nu vor duce o viață la fel de grea precum cea a Mayei. Read the rest of this entry »

Maramureş

 Am călătorit prin multe destinaţii din România, însă nicăieri nu am simţit cu adevărat spiritul românesc ca în Maramureş. Ascunsă în Carpaţii Orientali, această zonă se întinde de fapt pe teritoriul a două ţări, România şi Ucraina, eu vizitând doar partea românească. De cum am intrat in judeţ, atmosfera parcă s-a schimbat şi aerul era mai curat ca niciodată. Marile întinderi de verdeaţă emanau prospeţime şi străluceau în razele soarelui dogoritor de august. Urma să fim cazaţi la o bătrânică în Săpânţa, cunoscută pentru stricteţea cu care respecta tradiţiile, lucru pe care doream să îl văd cu nerăbdare. De cum am intrat în comună, nostalgia a pus stăpânire pe mine, văzând bunicuţele stând la şezătoare în faţa porţilor falnic decorate. Iată că am ajuns! Imediat m-am simţit ca acasă, tanti Maria, gazda noastră, primindu-ne cu căldură, dar şi cu o mulțime de bunătăţi de la cozonaci, la balmoş şi pentru bărbaţi, o hornică cu miros şi, presupun, gust puternic.

            Camerele erau atent decorate cu şterguri cusute manual, având modele de un colorit vast. Podelele vechi, care scârţâiau la cea mai mică atingere, erau acoperite cu covoare ţesute de tanti Maria însăşi, când era mică. Paturile, aranjate la perfecţie, purtau pături grele făcute din lână, care ne-au dat bătăi de cap pe toată perioada şederii, fiind foarte greu de ridicat.

            A doua zi, împreună cu tanti Maria, am pornit la muzeul satului din Sighetul Marmaţiei, însă trebuie menţionat că pentru o vizită ca aceasta, gazda m-a îmbrăcat în costum popular, pentru a nu mă face de ruşine la „ficiorii” din sat. Read the rest of this entry »