Hoțul de cărți

Este anul 1939. Germania nazistă. Ţara îşi ţine răsuflarea. Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru, şi va deveni chiar mai ocupată. Majoritatea „poveştilor” care se petrec în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sunt expuse din punctul de vedere al unui evreu. Cei mai mulţi evrei au avut contact cu cei mai răi dintre germani. Iar atunci, ei asta au povestit (sau au scris). Deci, germanii au rămas  personajul  rău  al poveştii, iar evreii, cel bun. ” Germania nazistă avea şi o altă latură”, zicea Markus Zusak. Probabil asta l-a determinat să scrie o carte pe acest subiect. Pe lângă faptul că vrea să ne arate ce putere mare au cuvintele, el expune în Hoţul de cărţi faptul că, din nou, noi oamenii facem nişte improbabile generalități, care nu-şi au locul nicăieri. Singurul lucru pe care l-a auzit Liesel Meminger despre tatăl ei, este:  „Kommunist”. Şi mama ei, temându-se că va dispărea prea repede sub umbra exact aceluiaşi cuvânt, vrea să îşi încredinţeze copiii unei familii sociale din Munchen. Nu-i vorba că nu reuşeşte. Reuşeşte. Dar numai pe unul dintre ei, celălalt moare în tren.

Cum Liesel rămâne dintr-o dată şi fără mamă şi fără frate, se simte de două ori mai rău. Probabil totul, toată cariera ei de hoţ, se datorează morţii fratelui ei şi apoi ghinionului acelui tânăr gropar, care nu şi-a aranjat mai bine cartea în buzunar. Acolo, la mormântul fratelui ei, i se iveşte prima ocazie de a fura. Ajutată de Hans Hubermann, noul ei tată învaţă să citească şi să înţeleagă cuvintele, trăind într-o lume periculoasă şi nesigură.

Având un narator destul de neobişnuit, povestea Hoţului de cărţi se îndreaptă spre sfârşitul mult aşteptat al războiului, chiar dacă  acesta nu e în favoarea tuturor.

Datorită prieteniei cu un om „necăjit de lumea acesta”, Liesel îşi descoperă talentul de a scrie, şi a lăsat în urmă o carte în care şi-a povestit viaţa.

Terminând cu o ultimă observaţie, Markus Zusak are grijă să ne lase prin naratorul lui, gustul amar al sfârşitului, în urma căruia multe gânduri se îndreaptă spre trecut, dar şi la acele câteva cuvinte neclare, în spatele cărora, Hoţul de cărţi trage cortina.

Maria Rusu

Clasa a VII-a A

 

email

Leave a Reply

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *