Cățelușa Lola

Este primăvară. Sunt atâtea flori în grădină, încât nici nu le pot număra. Preferatele mele sunt zambilele. După ce am admirat florile, m-am dus să mă joc cu cățelușa mea, Lola.

– Bunico, pot să mă duc cu Lola în parc?

– Da, poți, dar stai doar o oră. Bine?

– Bine, bunico.

Am ajuns în parc. Lesa s-a dezlegat singură, iar Lola a luat-o la fugă.

S-a întâlnit cu un câine vagabond. Lola îl întrebă:

-Cum te numești?

-Mă numesc Cartăr. Pe tine cum te cheamă?

-Eu sunt Lola.

-Cum de ai ajuns aici?

-Păi… Mă plimbam fericită cu stăpâna mea prin parc și s-a dezlegat lesa. Am fugit puțin și … m-am pierdut…

-.. păi…

-Tu ce faci aici?

-Caut mâncare.

-Vrei să mergem să mâncăm undeva?

-Unde?… Câinii nu au bani…

-Păi, nu plătim noi…

-Cum se poate?

-Vei vedea!

Seara, când toată lumea s-a culcat, cei doi au ajuns la o casă părăsită. Lola a căutat în magazie și a găsit o perucă de om și un costum. S-a deghizat și a intrat la restaurant. A fost servită cu mâncare și i-a dat și prietenului ei jumătate de porție. Apoi au plecat și au ajuns acasă. Lola s-a bucurat foarte tare să mă vadă și mi-a explicat ce s-a întâmplat. Când am auzit povestea lui Cartăr, mi-a fost tare milă de el. I-am găsit o stăpână: pe cea mai bună prietenă a mea. Acum e fericit. Nu-i mai zice nimeni ”Cartăr câinele vagabond” ci doar ”Cartăr”.

Alecsia Potora

Clasa a II-a A

email

Leave a Reply

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *