Archive for the ‘reCreatie’ Category

Tu, viață, vis

Deseori, în nopți străine,

Stau și mă gândesc la tine…

La tine, la mine, la noi,

Căci încă te vreau înapoi… Read the rest of this entry »

Ce mult mi-ai lipsit!

Te-am cunoscut din întâmplare

Și nu știam că tu vei fi,

Doar tu, a inimii aleasă,

Îmi amintesc mereu de acea zi… Read the rest of this entry »

Povestea lui Anax, dragonul

A fost odată ca niciodată, dincolo de lumea reală, o altă dimesiune în care unele ființe fantastice se pregăteau să devină ca noi, adică … oameni. În acea dimensiune, ființele aveau de îndeplinit o misiune pentru a putea deveni oameni. Fiecare trebuia să stea pe Pământ timp de șapte zile lângă un om și să încerce să nu îl judece. Cine reușea să îndeplinească această sarcină putea deveni om imediat dar, în general, cei care își asumau această încercare, se întorceau după cel mult trei zile. Asta pentru că, după cum tot Universul știe, oamenii sunt niște ființe minunate, care pot realiza lucruri incredibile, dar care, totuși, sunt foarte greu de suportat și extrem de ușor de judecat. Read the rest of this entry »

Comoara

Într-o zi călduroasă de iunie, mă aflam în centrul orașului alături de prietenele mele, Lena și Sara. Am decis să le chem cu mine, deoarece ar fi fost păcat să nu privim împreună artificiile (nu mă întrebați cu ce ocazie), orașul plin de luminițe (arăta ca de Crăciun, doar că diferența era că afară nu era iarnă) și de tarabe cu jucării și jocuri, în special pentru copii. Problema era că Lena și Sara ar fi făcut tot posibilul să scape de mine, ceea ce am realizat doar la jumătatea plimbării noastre. Ele au spus că vor să meargă la baie, mi-au dat să le țin telefoanele și mi-au spus să le aștept acolo. După aproximativ cinci minute de așteptare, am vrut să merg la o tarabă unde aveam posibilitatea de a câștiga o plantă în ghiveci. Spre surprinderea mea, după ce am marcat la coș de patru ori, am câștigat planta mult dorită. Am vrut să îi rup o frunză, deoarece am auzit că, atunci când se rupe, iese sevă din ea. Oare am făcut o alegere bună sau proastă? Read the rest of this entry »

Top secret

Într-o zi, stăteam liniștită în sufragerie, când am auzit telefonul mamei sunând. Am alergat să i-l înmânez, când am văzut că numărul care suna era notat “top secret”. Mama a răspuns rapid când a văzut cine suna. A dispărut la ea în cameră și s-a întors cu un rucsac în spate. Mama mi-a zis să urc în mașină. După ce am urcat, mașina s-a schimbat într-o supernavă ca cele pe care le vezi în filmele cu spioni. Nu după mult timp, am aterizat subtil pe acoperișul unei case. Mama mi-a spus să o aștept acolo, iar apoi  s-a furișat prin horn, la fel ca Moș Crăciun. Nu mi-am putut stăpâni curiozitatea așa că am sărit și eu  și am urmărit ce făcea mama. Read the rest of this entry »

Praf de stele

E o noapte geroasă. Mihai a adormit privind printre gene luna, care seamănă cu o felie de pepene galben. În jur, mici sâmburi aurii strălucesc pe cerul albastru. Deodată, Mihai tresări speriat pentru că a avut un vis înfricoșător. Speriat, coboară ușor din pat cu ursulețul de pluș în brațe și merge la ușă și o deschide. Când văzu ce e afară, băiatul făcu ochii mari deoarece nu se afla pe aceeași stradă mică unde era căsuța lui, ci pe un tărâm de basm. Cerul era de un albastru cenușiu, norii erau pufoși parcă erau plini cu fulgi de nea, stelele zâmbeau, luna cu chip rotund care dormea obosită și multe altele, fiecare cu o frumusețe aparte. Păși curios pe poteca aurie, care strălucea în lumina lunii. Cum mergea vesel se opri o clipă lângă un copac și văzu o veveriță zburătoare. Veverița a coborât ușor din copac și s-a oprit în fața lui. Mihai îi oferă o ghindă și veverița a devenit prietenoasă. Cei doi se întorc pe potecă și pornesc spre un palat care se zărea în depărtare. Era un palat de turtă dulce, unde locuia regina Turtă-Dulce. Read the rest of this entry »

Supărarea Soarelui

Era într-o zi în zori, când Luna făcându-și datoria, se pregătea încet să se retragă, lăsându-i loc Soarelui să se apuce de treabă. Era deja obosită, după o noapte lungă de veghe și îi spuse Soarelui:

-A venit rândul tău, e vremea să mă retrag cu stelele mele, sunt obosită și îmi e somn…

-Îmi pare rău, măreață Lună, dar vă trebui să rămăi: eu am hotărât că n-am să mai răsar pe cer! – zise Soarele.

Read the rest of this entry »

Stardust

A fost odată, ca niciodată, o fetiță pe nume Ariana. Aceasta avea o soră mai mare pe nume Sadie. Cele două fete nu se ințelegeau deloc, deoarece Sadie avea șaptesprezece ani, iar Ariana avea doar zece. Însă, într-o zi, s-a întâmplat ceva magic, ceva nemaivăzut. Era seară. Părinții celor două fete erau plecați. Sadie a vrut să o timită pe Ariana la culcare, dar, pe când să se culce, acestea au văzut ceva strălucitor afară. Era nemaipomenit! Cele două fete și-au luat hainele și papuceii în picioare și s-au dus să vadă ce strălucește în curtea lor. Când au ajuns acolo, nu le-a venit să creadă. Sadie și Ariana au găsit o bucată de stea. Era mică și frumoasă. Când au dorit să o atingă, steluța a strălucit și mai tare, și din ea a ieșit o creatură mică și drăgălașă. Cele două surori au încercat să vorbească cu creatura, însă aceasta părea îngrijorată. Read the rest of this entry »

Cățelușa Lola

Este primăvară. Sunt atâtea flori în grădină, încât nici nu le pot număra. Preferatele mele sunt zambilele. După ce am admirat florile, m-am dus să mă joc cu cățelușa mea, Lola. Read the rest of this entry »

Muzeul viselor

Într-o zi de vară, mă jucam afară cu doi prieteni: Tudor și Ilinca. Eram în vacanța de vară, deci părinții ne lăsau mai mult pe afară. Ne jucam foarte multe jocuri: ”de-a v-ați ascunselea”, ”la foc la foc”, ”mâța” și multe alte jocuri distractive. Deodată, de nicăieri, apare un nor care suflă cu putere și provoacă un uragan. Noi, speriați, am încremenit pe loc. Uraganul, dintr-o mișcare, ne-a luat pe sus și ne-a dus departe, departe. Drumul a durat doar patru-cinci minute. După acele minute de groază, uraganul ne-a lăsat jos, pe o saltea moale. Salteaua era în fața unei clădiri uriașe. Pe clădirea aceea scria: “MUZEUL VISELOR”.  Parcă împinși de cineva, am intrat. Clădirea era împărțită în trei  coridoare. Deasupra fiecărui coridor era numită câte o categorie de vise. Am mai observat că, în fiecare coridor, era câte o poartă. Nicio poartă nu semăna una cu alta. În fața fiecărei porți era un semn pe care scria: “PENTRU A INTRA  ÎNTR-UN VIS, TREBUIE SĂ PĂȘEȘTI PRIN POARTĂ”. Read the rest of this entry »