Fotografia în timp

Avem albume întregi de fotografii pe Facebook, avem fotografii pe monitorul computerului, în telefoanele noastre mobile sau pe pereții dormitorului. Vedem fotografii în ziare, reviste, sau pe autobuzele care trec pe lânga noi și, bineînțeles, în albumele noastre de familie. Astăzi acest lucru ni se pare astăzi banal și de la sine înțeles. Totuși, crearea unei imagini care să reflecte cu exactitate fiecare detaliu al obiectului dorit nu a fost întotdeauna atât de ușor de conceput. De fapt, în trecut, acest aspect a fost un mare semn de întrebare: cum ar putea cineva să iși captureze reflexia momentană din oglindă și să o păstreze nealterată?

În secolul IX, omul de știință arab Alhazen a avut pentru prima dată ideea de a folosi o cameră obscură, care era de fapt o cutie închisă, în care lumina putea intra printr-o singură gaură dintr-un perete lateral. Acest lucru făcea posibil ca o imagine exterioară să fie proiectată pe un perete interior al cutiei. În timpul Renașterii, artiști ca Leonardo da Vinci au folosit această tehnică pentru a insera imagini 3D într-o imagine plană. Acest lucru i-a permis să reprezinte mai ușor, de exemplu, efectul de perspectivă. În 1724 Johann Heinrich Schultz a descoperit că expunerea la lumină a anumitor compuși ai argintului duce la înnegrirea lor. Schultz a realizat că a găsit un mod de a înregistra imaginea pe care Alhazen a reușit să o proiecteze cu ajutorul camerei obscure. Din nefericire însă, imaginea se păstra doar pentru un timp scurt, și apoi dispărea. Abia în 1839 s-a descoperit cum se pot fixa imaginile obținute după expunerea la lumină, născându-se asftel fotografia. La acel moment au fost 2 inventatori care și-au disputat această descoperire: omul de știinta englez Henry Fox Talbot și Louis Daguerre, un artist și chimist francez. De fapt, Daguerre a preluat invenția de la un alt fizician francez, Joseph Nicephore Niepce, care a murit in 1933, și a imbunătățit-o. Daguerre a folosit o placă de argint pentru a produce o imagine de o claritate nemaiîntâlnită până atunci, pe care a numit-o daghereotip. Cu ajutorul guvernului francez, care a făcut-o ușor accesibilă publicului, dagherotipul e recunoscut ca fiind prima fotografie comercială. Chiar dacă era posibilă realizarea unei fotografii, acest proces nu era deloc ușor la acel moment: echipamentul era greoi și complicat de transportat, întrucât era nevoie de o întreagă cameră obscură. În plus, timpul de expunere necesar era extrem de lung, timp în care persoana fotografiată trebuia să stea nemișcată. Din această cauză, majoritatea celor fotografiați în acea perioadă par foarte serioși – nu pentru că erau mai ursuzi decât noi, ci pentru că era dificil să arborezi un zâmbet nemișcat pentru un timp îndelungat. In 1884 George Eastman a reușit să dezvolte un suport fotosensibil care era foarte ușor de manipulat, obținând astfel primul negativ flexibil, cunoscut sub denumirea de „roll film”. Astfel, volumul și greutatea aparatului de fotografiat s-au micșorat considerabil, ducând la realizarea unor aparate de fotografiat mult mai accesibile ca preț și ușor de transportat. Acest lucru face ca fotografia să se raspandeasca rapid. Totuși, nici măcar Eastman nu și-a putut imagina modul în care fotografia a schimbat lumea: se estimează că in prezent se fac peste 380.000.000.000 de fotografii în fiecare an. Într-o singură zi se fac mai multe fotografii decât s-au făcut în primii 100 de ani după realizarea primului daghereotip!

Stela Anca

Clasa a VI-a B

email

Leave a Reply

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *