Isteţica şi Furnica

1.    Atentie la tramvai!Un tramvai se deplasează spre gară cu viteza de 8 m/s. Isteţica se află în tramvai şi merge spre uşa din faţă cu 1 m/s în raport cu scaunele şi cu celelalte obiecte fixate. În acelaşi timp ea savurează un croissant cu ciocolată din care mănâncă 0,05 m/s. O furnică se plimbă pe croissant spre capătul liber al acestuia ( că doar nu s-ar duce spre gura mâncăcioasei!).  Ştiind că furnica mai are de parcurs 0,02 m până la capătul croissantului şi că parcurge această distanţă într-o secundă, întrebarea este cât de repede se apropie furnica de gară? Presupunând că acel croissant are 10 cm şi odată ajunsă furnica la capăt ar cădea, precizaţi dacă furnica ar fi mâncată sau nu. Isteţica nu vede prea bine, săraca…

istetica si furnica

2.  Pe tavan atârnă un fir subţire de ciocolată lung de 10 cm. În capătul de jos al firului se află o furnică. Ea trebuie să urce pe fir pentru a ajunge la tavan dar nu poate face asta dacă nu mănâncă puţin din ciocolată pentru a avea energie. Ştiind ca furnicuţa se deplasează cu viteza de 0,5 cm/s şi mănâncă din fir câte 20 secunde cu viteza de 1mm/s, să se precizeze în cât timp ajunge la tavan dacă odată ajunsă la tavan,  se întoarce de trei ori spre capătul de jos al firului pentru ca să mai guste din ciocolată. Sau, dacă vreţi, cât timp se poate plimba pe fir până reuşeşte să mănânce toată ciocolata?

Adaptarea problemelor:

prof. Carmen Szekely

care ar da un 10 cu steluţă ca premiu

pentru primul elev care trimite rezolvarea

celor două probleme pe adresa revistei

(pentru adresă, vezi pagina de contact).

email

Leave a Reply

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *