Pollyanna

Mai nou, mi se întâmplă ca de multe ori să fiu nemulţumită. Nu ştiu de ce, da’ no.  Aşa e. Din cauza vreunei vorbe de-a cuiva, a vreunui test de care am uitat sau pur şi simplu din cauză că nu merge netu’. Deci, din cauza unor lucruri neînsemnate. Şi totuşi, aşa de bine reuşesc lucrurile alea neînsemnatene nemulţumească (pentru că nu cred că sunt singura nemulţumită), încât uităm de toate lucrurile frumoase şi plăcute din viaţa noastră. De faptul că suntem sănătoşi, că avem o familie frumoasă şi iubitoare, că avem ce mânca în fiecare zi, că putem să mergem la şcoală să învăţăm (nu, chiar nu vreau să fac mişto de asta, nici nu ne dăm seama cât de mare lucru e să ştii ceva în ziua de azi).  În fine.

Cum această nemulţumire există, probabil, de mult timp în minţile şi sufletele oamenilor, Eleanor Hodgman Porter s-a gândit să scrie o carte despre aşa ceva, şi Harriet Lummis Smith, să o continue, ca să se ajute poate şi pe ele însele, dar să ne ajute și pe noi, cei mulţi, care avem nevoie de zâmbete în plus. Pollyanna este o carte foarte drăguţă, eu tot timpul m-am apucat de ea cu plăcere. E amuzantă, am râs, dar în același timp, am avut şi am o mulțime de lucruri de învăţat din ea. Probabil mulţi dintre noi, când auzim verbul a învăţa, ne gândim: „Ai de capu’ meu, iar învăţat?!…” Ei, n-o luaţi aşa. Da, învăţat. Cum o să ajungem oameni, dacă nu prin învăţătură? Oricum, ar fi bine să vă fac totuşi un mic rezumat pentru că pe spatele cărţii nu e scris (cel puţin pe versiunea pe care o am eu acasă).  Pollyanna e fetiţa unui preot misionar sărac. Mama i-a murit pe când era destul de micuţă, iar când fetiţa avea unsprezece ani, a murit şi tatăl. Singura rudă pe care o mai avea în viaţă, era sora mamei sale. Aşa că, fetiţa a fost nevoită să îşi petreacă restul vieţii cu o femeie care o displăcea, nu doar din cauză că era copil (pentru că nu îi prea plăceau copiii) ci din cauza neînţelegerilor cu mama sa. În ciuda dorinţei părinţilor de a se căsători cu un om bogat, ea a ales să se căsătorească cu un tânăr preot sărac, frumos şi bun, pe care îl iubea. Asta a creat o mare ruptură între ea şi restul familiei.   Cum tatăl ei era sărac, nu a avut să-i lase Pollyannei decât nişte cărţi vechi. Chiar dacă fata nu a rămas cu nimic material de la tatăl ei, s-a ales cu o educaţie spirituală care i-a ajutat toată viaţa. Să creşti în Biserică, cu un tată preot, şi doar până la vârsta de unsprezezce ani, poate părea plictisitor, ruşinos sau orice, dar de fapt, fără să ştie, Pollyanna s-a ales cu o inimă mare, mare şi curată, şi cu acest Joc al Bucuriei (despre care chiar aş vrea să vă povestesc dar ştiu că şi eu aş vrea să-l aflu singură). În mare, joculeţul ăsta e esenţa cărţii, de aceea e important să aflaţi voi în ce constă. În cele câteva volume, Pollyanna se bucură, creşte, îi  bucură pe ceilalţi din jurul ei, învăţându-i Jocul Bucuriei. Se căsătoreşte, are copilaşi frumoşi, deştepţi şi năzdravani şi un soţ drăguţ şi bun. Duce o viaţă frumoasă din care oricine îşi poate face un model. Să fi bucuros indiferent de situaţie poate părea greu, dar, aşa cum ne învaţă Pollyanna, merită să încerci, iar când e nevoie mai trebuie să cerem și ajutorul lui Dumnezeu cum, de altfel, făcea şi Pollyanna.

Maria Rusu

clasa a VII-a A

email

Leave a Reply

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *