Maramureş

 Am călătorit prin multe destinaţii din România, însă nicăieri nu am simţit cu adevărat spiritul românesc ca în Maramureş. Ascunsă în Carpaţii Orientali, această zonă se întinde de fapt pe teritoriul a două ţări, România şi Ucraina, eu vizitând doar partea românească. De cum am intrat in judeţ, atmosfera parcă s-a schimbat şi aerul era mai curat ca niciodată. Marile întinderi de verdeaţă emanau prospeţime şi străluceau în razele soarelui dogoritor de august. Urma să fim cazaţi la o bătrânică în Săpânţa, cunoscută pentru stricteţea cu care respecta tradiţiile, lucru pe care doream să îl văd cu nerăbdare. De cum am intrat în comună, nostalgia a pus stăpânire pe mine, văzând bunicuţele stând la şezătoare în faţa porţilor falnic decorate. Iată că am ajuns! Imediat m-am simţit ca acasă, tanti Maria, gazda noastră, primindu-ne cu căldură, dar şi cu o mulțime de bunătăţi de la cozonaci, la balmoş şi pentru bărbaţi, o hornică cu miros şi, presupun, gust puternic.

            Camerele erau atent decorate cu şterguri cusute manual, având modele de un colorit vast. Podelele vechi, care scârţâiau la cea mai mică atingere, erau acoperite cu covoare ţesute de tanti Maria însăşi, când era mică. Paturile, aranjate la perfecţie, purtau pături grele făcute din lână, care ne-au dat bătăi de cap pe toată perioada şederii, fiind foarte greu de ridicat.

            A doua zi, împreună cu tanti Maria, am pornit la muzeul satului din Sighetul Marmaţiei, însă trebuie menţionat că pentru o vizită ca aceasta, gazda m-a îmbrăcat în costum popular, pentru a nu mă face de ruşine la „ficiorii” din sat.

   Aşezat pe un deal, muzeul este alcătuit dintr-o mulţime de case din diferiţi ani, aşezate în jurul unui lac, ca într-un mic sat. Noroc cu tanti Maria, deoarece multe ustensile din gospodăriile caselor ne era necunoscute, însă cu ajutorul cunoştinţelor sale am înţeles totul perfect (ei bine, poate nu chiar totul deoarece unele regionalisme încă ne sunt necunoscute şi în ziua de azi). Am făcut un popas pe marginea lacului, picioarele noastre fiind obosite după ce am vizitat doar jumătate din muzeu, ne-a cuprins foamea. Bineînţeles, salvarea noastră, tanti Maria, era pregătită tot timpul cu ceva bunătăţi în sacoşa sa.

            Seara, ajungând înapoi acasă în Săpânţa, am descăracat pozele făcute la muzeu şi astfel am avut posibilitatea să o învăţăm ceva şi noi pe tanti Maria, care a îmbrăţişat cu braţele deschise controversatul Facebook. Aşa că i-am făcut şi ei o pagină pentru a atrage turiştii spre o experienţă de neuitat.

            Următoarea zi am fost treziţi cu noaptea în cap deoarece trebuia să ne pregătim fiind sărbătoare, Sfântă Mărie. Tanti Maria, mi-a împletit părul şi a avut grijă să nu fiu mai prejos decât mândrele din sat, oferindu-mi o pereche de tocuri înalte pe care din păcate a trebuit să la refuz, rămânând la tenişii mei ponosiţi.  Am mers  la biserică, conform tradiţiei, unde ne-am încărcat numai cu energie pozitivă, ascultând glasurile dulci ale corului, dar şi cuvintele pline de taină ale părintelui. După slujbă am mai rămas şi la o cununie unde am fost fascinată să văd că toţi oamneii de la cel mai mic, care era încă în cărucior, şi până la cel mai mare erau îmbrăcaţi în straie populare. Oh, ce frumuseţe!  Rochiile fetelor pur şi simplu îţi luau ochii! Culorile care mai de care mai vii, fustele înflorate şi care mai de care mai „ţepene” (după spusele gazdei), dar şi chipurile pline de tinereţe şi veselie ale nuntaşilor te introduceau şi mai mult în atmosfera de sărbătoare. După terminarea slujbei, am rămas să vizităm Cimitirul vesel care se afla chiar în interiorul curţii bisericii.

Cimitirul reprezintă o perspectivă plină de umor a morţii, pe crucile mormintelor decorate cu motive specifice şi reprezentări ale ocupaţiei persoane decedate fiind scrise scurte poezii comice ce reprezintă o amintire a persoanei care se odihneşte acolo.În jurul bisercii, o mulţime de standuri pline cu costume populare, dar şi cu suveniruri autentice îţi dădeau ocazia să păstrezi amintirea acestor meleaguri vie şi acasă. Unul dintre standuri, însă mi-a atras privirea, neavând articole specifice.  Lana, deţinătoarea locului a avut o idee genială şi a creat o colecţie numită Moja by Lana, care include haine simple cu imprimeuri digitale ale modelelor de pe crucile cimitirului. Croiul simplu, conferă posibilitatea de a te mişca liber, imitând modelul hainelor tradiţionale, totodată lăsând modelele să iasă la iveală. Seara, în cinstea marii sărbători, a fost organizat un festival de muzică populară şi mâncăruri tradiţionale, la care am participat lasându-mă purtată de horile rapide şi de ritmurile calde ale muzicii.

            Iată că şi călătoria noastră s-a încheiat! Maramureş drag, acesta nu este un adio, doar un pe curând, deoarece aştept cu nerăbdare să te revăd şi la anul! Înainte de a pleca, nu am putut să nu fac o poză cu tanti Maria, care a fost foarte dezamăgită deoarece nu avea sugna pe ea (în traducere liberă, rochia de sărbătoare)!

Irina Mucea

Clasa a VIII-a A

email

Leave a Reply

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *