Mda…

 Cu toate ca s-ar putea să nu par, cu colecţia mea de cercei din urechea stângă şi cu Cd-uri Nirvana împrăştiate prin cameră, chiar sunt o persoană care citeşte mult. Nu pentru că sunt obligată, şi nici pentru că se spune că ţi se dezvoltă creierul, ci pur şi simplu deoarece îmi face plăcere.

            În ziua de azi, asta e problema cu tinerii de vârsta mea: nu mai iau o carte în mâna de bunăvoie şi îi iau în derâdere pe cei care o fac. Nici nu pot să număr de câte ori am primit reacţii de genul: „Ha ha…ni la tocilara aia că citeşte!!!” de câte ori am fost văzută cu cărţi în mână. Dar am ajuns să compătimesc acest tip de oameni, gândindu-mă că peste zece ani eu voi avea rubrica mea lunară la o revistă de bun gust si bine vândută, iar ei vor avea o carieră de succes în domeniul salubrităţii publice. Eh, fiecare cu ce-i al lui…

Lăsând la o parte părerea oamenilor care se cred prea inteligenţi şi rafinaţi pentru a lua în mână o carte, când mă gândesc la multiplele beneficii ale cititului, primul care îmi vine în minte este faptul că ţi se oferă şansa (ştiu că e un clişeu, dar e expresia cea mai potrivită) să evadezi din realitate.

             Cine a zis că nu poţi fi în două locuri în acelaşi timp, a fost un prost. Dacă aşa ceva nu se poate, cum se face că pot să stau pe o bancă în parc şi să fiu şi la Wuthering Heights, alături de Cathy şi Heatcliff în acelaşi moment?

              De asemenea, nu ştiu pe voi, dar pe mine cărţile mă pot emoţiona până la lacrimi. De exemplu, am citit „Băiatul cu Pijamale în Dungi” de John Boyne aproape pe nerăsuflate, iar după ce am terminat, am pus cartea jos, m-am aşezat pe pat şi am plâns cam un sfert de oră. Am plans, de asemenea, după ce am citit „Mumu” de Turgheniev şi „Puiul” de I.A Brătescu-Voineşti. M-au emoţionat şi „Coliba Unchiului Tom” de Harriet Beecher-Stowe, şi „Low men in yellow coats” (se traduce aproximativ  „Barbaţi josnici în haine galbene”) de Stephen King.

            Una dintre greşelile majore pe care le-am făcut (şi înca le fac) în materie de cărţi e să îmi fixez câte ceva în minte, de genul „trebuie neaparat să mai citesc Lev Tolstoi, chiar dacă Ana Karenina m-a plictisit de moarte” sau „Nu o să citesc nici bătută Hanul Ancuţei”.

             Din cauza unei fixaţii de soiul ăsta, timp de patru ani am fugit de Arthur Conan Doyle ca dracul de tămâie, doar ca sa iau acum două săptămâni „Memoriile lui Sherlock Holmes” în mână şi să nu o mai las jos.

            Odată, am fost întrebată ce fel de cărţi citesc. Am spus: cărţi contemporane care nu au elemente de fantastic, ci cât mai multă realitate.

             Dar, în seara aceea, în timp ce stăteam în pat şi încercam să adorm, mi-am revizuit răspunsul, şi am realizat fapul că unul dintre autorii mei preferati, Kurt Vonnegut, este categorisit drept scriitor de SF-uri, şi cartea mea preferată este „La răscruce de vânturi” de Emily Bronte, carte ce a fost scrisă în secolul XIX, şi că am citit cu sufletul la gură biografia lui Marilyn Monroe.

            În încheiere, voi numi câteva titluri care mi-au plăcut în mod special şi pe care le recomand: „Marile  Speranţe” de Charles Dickens, „Alchimistul” de Paulo Coelho, „Un studiu în roşu” de Arthur Conan Doyle, „Turnul Sinucigaşilor” de Nick Hornby, „Galapagos” şi „Mama Noapte” de Kurt Vonnegut, „Papillon” de Henry Charierre, „De veghe în lanul de secară” de ,J.D.Salinger.

            Şi… nu uitaţi: „O carte bună nu are sfârşit.” (R.D.Cumming).

Iulia Boşcănean

Clasa a VIII-a B

email

2 Responses to “Mda…”

  1. Diana Andreica spune:

    woow..nu stiam ca citesti asa mult..in orice caz..FELICITARI!!!

  2. Mara Avramescu spune:

    M-a surprins placut articolul tau, si pe mine m-a emotionat „Coliba Unchiului Tom”. Intradevar, o carte buna le face pe calalalte plictisitoare,de asemenea, cei ce au zis asa ceva despre tine chiar nu ar trebui sa se dea mari fata de cei care citesc. Fara alte comentarii- Bravo !! Un articol minunat…tine-o tot asa 🙂

Leave a Reply

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *