O călătorie fascinantă

Lumea cărţilor este o lume pe care nu toţi o cunoaştem. Pe ea o putem găsi în sufletele noastre, dar numai dacă iubim cărţile. După cum ştim, fiecare carte are un suflet, adică o voce. Dacă acea voce ne pătrunde în inimă, suntem nişte oaspeţi ai lumii cărţilor. Şi eu am auzit acea voce ca un vânt firav de vară, şi din acel moment m-am trezit în faţa mai multor pagini, puse una peste alta. Ele sunt ca nişte scări din hârtie, numai că sunt infinite. Pun piciorul pe prima foaie veche şi galbenă, pe care au mai pus piciorul și alți copii aşa curioşi ca mine. Aud un murmur care vine din direcţia foii pe care stau. Se uită la mine cu o privire plină de respect, şi îmi arată un frumos zâmbet de hârtie. Fascinat, păşesc pe următoarea pagină, şi tot aşa până la a cincea pagină, unde celelalte „ trepte” dispar, şi o carte groasă îmi cade în mâini. Nu mai înţeleg nimic. De ce nişte pagini s-ar speria de mine? Dintr-o dată, o femeie frumoasă apare în faţa mea. Părul ei brunet şi lung se prelinge pe corpul ei diafan, iar ochii ei de un albastru imaculat mă fixau cu mare atenţie.

          -Bine ai venit în Lumea cărţilor! spune femeia.

          -Bine v-am găsit! spun eu emoţionat.

          -Eu sunt una dintre cele o sută de zâne din poveşti, „ Zâna Apelor”.

           -Încântat de cunoştinţă. Spun eu fascinat. Îmi puteţi spune de ce, atunci cănd am ajuns la a cincea pagină, celelalte foi au dispărut?

          -Desigur. Aici, în lumea cărţilor, fiecare cititor urcă câte cinci pagini. Când ajunge la a cincea, el trebuie să citească volumul care i se dă. De exemplu, în cazul tău este cartea „Focul din adânc”, scrisă de Chiris D’lacey. Tu trebuie s-o citeşti în timp de trei săptămâni. După ce o termini de citit, îţi vor apărea încă cinci pagini, şi tu iarăşi va trebui să mai citeşti o carte. Şi tot aşa, până la sfârşitul vieţii tale vei parcurge drumul cărţilor. Asta nu înseamnă că nu îţi vei mai vedea familia niciodată. Tu poţi veni aici când vrei, şi poţi pleca când vrei.

         Eu rămas cu gura deschisă grăiesc:

         -Ce interesant! Abia aştept să parcurg acest drum!

         -Deja l-ai început. Spor la citit! spuse zâna bucuroasă, şi mă mângâie tandru pe cap, după care dispare într-un nor de praf, care miroase a nuferi puri.

         Eu pun mâna pe locul unde se află inima mea, şi simt nişte bătăi puternice. Apăs mai tare, şi o licărire aurie iese din inima mea, şi dintr-o dată, sunt din nou în camera mea. Cred că pe moment eram cel mai fericit copil din lume, dar nu ştiam că lucrurile vor lua o cumplită întorsătură.

 Timpul trece, iar eu citesc foarte mult. Cărţile pe care le-am citit sunt:”Focul din adânc”, „Singur pe lume”, „Oksa Pollock (toate cele trei volume)”, „Harry Potter (toate cele şapte volume!)”, şi aşa, cu paşi mici, am ajuns pe treapta şaptezeci. Sunt foarte mândru de mine. Deschid o carte, şi las vocea ei blândă să-mi pătrundă în inimă. Nu trece mult timp, şi mă aflu în lumea cărţilor, pe pagina şaizeci şi cinci. Greierele cititor mă pune să povestesc rezumatul volumului şapte din seria Harry Potter. Eu, fără emoţii, spun rezumatul volumului, şi greierele cu un zâmbet pe buze, îmi deschide drumul spre pagina şaptezeci. Ajung repede, şi văd cum paginile din faţa mea se prăbuşesc. În mână îmi cad două cărţi, deoarece pe cât de mult înaintezi, şi numărul de cărţi creşte. Cele două cărţi sunt: „Piramida roşie”, scrisă de Rick Riordan şi „Cele trei feţe ale lumii” scrisă de Sally Gardner.

         Nu mai am timp să citesc. Şcoala este din ce în ce mai grea. Se apropie şi tezele şi învăţ continuu. Sunt şi speriat deoarece nu am citit cele două cărţi, şi mai am doar o săptămână în care mai pot citi. Ultima săptămână a trecut de parcă nici n-a fost. Eu nu m-am dus în lumea cărţilor, deoarece nu voiam să mă fac de ruşine. Dar planul meu de copil de grădiniţă nu a funcţionat. Mă trezesc pe a şaptezecea pagină cu greierele lângă mine. Mi-am dat seama că totul o să decurgă rău.

         – Cum îţi permiţi să nu vii în lumea cărţilor?! urlă animăluţul. Chiar dacă ai fost leneş şi nu ai citit…

         -Nu sunt leneş! zic eu indignat.

         -Nu mă întrerupe,  făptură omenească! Chiar dacă nu ai citit trebuie să vii aici! Pentru că nu ai citit cărţile vei da un examen care va avea trei etape, dar pentru că ai avut curajul să mă întrerupi, examenul îl vei da şi din cărţi mult prea grele, pentru nivelul tău de lectură! Prima etapă a examenului este ghicirea personajelor din cărţi. Zânele se vor transforma în mai multe personaje din cărţi, iar tu trebuie să ghiceşti personajul. A doua etapă este de a inventa propria ta poveste. Trebuie să o scrii, şi să dai foaia unei cărţi. Dacă acea carte ia foaia şi o adaugă în colecţia ei de poveşti, ai trecut etapa. Şi ultima etapă, care este favorita mea, constă în aruncarea cititorului care dă examenul în pustietate, unde se va confrunta cu răul şi pericolul, şi unde el trebuie să aplice lucrurile învăţate în cărţi pentru a supravieţui.

         Rămân cu gura căscată. Simt cum frica pune stăpânire pe mine.

         -Şi cât timp am să mă pregătesc pentru examen? întreb eu.

         -Cinci zile. spune greierul. Eu închid încet ochii, şi mă prăbuşesc pe pagina şaptezeci, pe care sigur nu o să mă mai  aflu multă vreme.

         Deschid încet ochii. În faţa mea stă un bărbat musculos, cu o faţă îngustă. Pe cât era el de umflat, pe atât era de fricos. Îmi fac curaj şi-l întreb:

          -De ce plângi?

Bărbatul începe să urle, şi să se ascundă sub pat. După ceva timp iese, şi îmi spune:

          -Eu sunt spiritul cărţii “Bătrânul din Lună”, şi am căpătat formă umană, deoarece am venit să te ajut în legătură cu examenul.

          La auzul acelor cuvinte, eu am sărit în braţele lui mari.

         -Poţi să-mi spui Billy. spune bărbatul.

         -Mulţumesc că eşti aici Billy.

          În fiecare zi mă pregătesc cu Billy. El se transformă  în diferite personaje iar eu le ghicesc. Billy a suferit şi un accident. Când s-a transformat în Mica sirenă, nu a mai putut reveni la forma iniţială. Să ştiţi că-i stătea bine cu muşchi şi cu o coadă de sirenă.

         Billy îmi spune ce cărţi să citesc. Prima data am început cu cele destinate copiilor. Din categoria asta am citit “Numără stelele”, “Ultimul elf”, “Bătrânul din lună”, “Tuck pentru totdeauna”, “Minunea”, “ Ivan cel fără de seaman”. La unele dintre ele, Billy îmi mai făcea rezumatul.

          Au trecut două zile. Au mai rămas doar trei. Eu şi Billy stăm bine cu pregătirile. Eu încep să citesc cărţi destinate adulţilor. Încontinuu îi cer mamei cărţi grele, iar ea mă întâmpină cu aceste cuvinte:

          -Du-te, măi copile, de aici! Tu vrei să devii fratele lui Nicolae Iorga?

          Dar tot am reuşit să iau câteva cărţi pe ascuns. După două zile de lectură şi făcut teme, lista mea de cărţi pentru adulţi este: „Cele două Diane”, „Nopţi de Sânzâiene”, „Moara cu noroc”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Ion” şi „La Medeleni (toate trei volumele)”. Sunt liniştit, deoarece am citit destule cărţi pentru examen. Bineînţeles este şi meritul lui Billy.

          Mai este o singură zi, până la examen. În această zi voi lucra cu Billy pentru ultima probă.

          -Billy! Haide să ne pregătim pentru ultima probă! strig eu.

           Billy apare trist şi obosit.

          -Şerban, pentru această probă nu te pot pregăti. Fiecare are o imaginaţie diferită, care trebuie lăsată să înflorească. Îţi doresc mult succes, şi promit că voi fi cu tine. După ce a zis aceste cuvinte, a dispărut. Dar eu i-am mai putut auzi plânsetul zgomotos. Mă întind pe pat cu lacrimi în ochi. Nu vreau să plece Billy. Mă uit spre tavan şi-mi amintesc vorbele lui :

„Fiecare are o imaginaţie diferită, care trebuie lăsată să înflorească”. Un zâmbet plin de speranţă îmi apare pe faţă. Aşa voi face şi eu mâine: îmi voi lăsa imaginaţia să înflorească.

          Razele soarelui îmi mângâie faţa. Eu mă trezesc alarmat, deoarece nu ştiu la ce oră încep examenul. Apuc cartea în mâinile mele tremurânde, şi las vocea cărţii să mă cuprindă.

          Sunt pe pagina şaptezeci, şi realizez că nu m-am schimbat de pijama. Dar lucrul acesta nu mai conta. Singuru’ lucru care mă interesează este să iau examenul. Lângă mine mai vin treizeci de băieţi. Începe prima probă. Zânele se transformă în doisprezece personaje. Eu ghicesc unsprezece. Din păcate nu am recunoscut  ursul Fram. Dar sincer, în ce s-a transformat  zâna, putea semăna cu orice, dar numai cu urs nu . Obţin  patruzeci şi unu de puncte din patruzeci şi doi. Numai doisprezece copii merg mai departe printre care şi eu.

          La a doua probă apuc creionul în mână şi încep să scriu:” Povestea unui băiat care adora să citească, şi care într-o bună zi a descoperit lumea cărţilor. Citea în fiecare zi, şi vizita lumea magică foarte des. Dar într-o zi, datorită faptului că nu a citit două cărţi deoarece a învăţat pentru şcoală, un greiere orgolios îl scoate din lumea cărţilor, şi îl reprimeşte numai dacă băiatul pe numele lui Şerban, reuşeşte să treacă de examen cu punctaj foarte bun. Băiatul citeşte foarte mult, şi se distrează împreună cu amicul său Billy.

          Soseşte ziua cea mare. Băiatul trece de prima probă cu bine, şi se îndreaptă spre a doua probă, apoi scrie povestea aceasta, şi îşi repetă în gând fraza:

          „Fiecare are o imaginaţie diferită, care trebuie lăsată să înflorească”, care i-a spus-o amicul său Billy”.

            Las pixul din mână şi sunt chemat de către greier. Păşesc speriat cu foaia în mână. Înmânez povestea cărţii. Aceasta o citeşte repede, şi o adaugă la colecţia proprie de poveşti. Încep să mă înroşesc şi să râd. În mintea mea mi-l imaginez  pe Billy, şi ştiu că de undeva din întuneric acum nu mai poate de fericire.

            Sunt condus de către un bărbat cu ochelari în camera alăturată. Mă aşez pe scaun.

           -Te voi conecta la aparatul imaginaţiei. spune bărbatul şi arată către un aparat ciudat cu ecran. Spiritul tău de cititor va lua formă umană, şi persoana ta în carne şi oase va rămâne pe scaun. Spiritul va fi supus unor situaţii dificile, în care trebuie să aplici ce ai învăţat din cărţi. Eu voi urmări tot ce va face spiritul tău pe aparatul imaginaţiei. Fii atent! Tu trebuie să gândeşti, iar spiritul va acţiona. Eşti gata?

           -Da! zic eu plin de emoţii. Mâna bărbatului ţine un cablu pe care îl apropie de mine. Totul se face întuneric.

           Sunt în faţa unei femei care are tot felul de plante urât mirositoare, şi un glob de argint. Lângă mine stă un căţeluş cu picioare de găină. Este Lesi din curtea bunicilor. Inima mea se umple de tristeţe.

           -Îmi puteţi spune vă rog cu ce vă ocupaţi dumneavoastră? o întreb pe bătrânică.

          -Răspund doar la o întrebare. Spuse femeia. Această întâmplare îmi aduce aminte de povestea „Bătrânul din lună”, în care fetiţa Minli merge împreună cu un dragon în căutarea Bătrânului din lună, care poate răspunde la o singură întrebare. Minli dă dovadă de prietenie şi îşi ajută prietenul adica dragonul, întrebându-l pe Bătrân cum poate scăpa animalul de globul uriaş de pe nasul lui. Eu plin de încredere o întreb pe bătrână:

          -Îmi puteţi spune vă rog cum poate acest căţeluş să scape de aceste picioare de găină?

          -El……va puteaaaaaa scăpaaa… de piccccioarele de găină, dacăăăăă un draggggggonnnn suflăăă foc asupra luiiiiiii. Spunând aceste cuvinte bătrâna leşină. Eu o iau în braţe pe Lesi, şi mă gândesc unde aş putea găsi dragonii. Atunci îmi amintesc de cartea „Coraline”, în care o fetiţă pe nume Coraline când vedea o uşă, îşi imagina ce vroia să fie după acea bucată de lemn, şi acel lucru se împlinea. Eu caut o uşă disperat. Până la urmă gasesc una. Mă duc în faţa ei, şi îmi imaginez o cameră mare cu dragoni aliniaţi unul lângă altul. Deschid uşa, şi în faţa mea stau sute de rafturi cu dragoni de lut pe ele. Imediat gândul îmi sare la cartea „Focul din adânc”, în care Liz, o femeie care confecţiona dragoni de lut, îi atrăgea atenţia lui David, chiriaşul ei, ca să nu-i supere pe Dragoni. David îi asculta sfatul lui Liz, şi încerca să le aprindă flacăra interioară spunându-le poveşti. Uneori chiar reuşea. Mă îndrept încrezător spre rafturi şi încep să spun poveşti cu prinţi şi prinţese. Mă plimb printre rafturile imense, când mai multe scântei aurii se strecoară printre rafturi. O duc pe Lesi la gura unui dragon de lut. Acesta suflă foc pe picioruşele lui Lesi, iar căţelul are din nou picioare normale.Totul se face întuneric……

          Mă ridic de pe scaun extenuat. Abia mai pot respira. Bărbatul se uită cu ochii mari spre mine.

         – La această probă  ai obţinut punctajul maxim de o sută optzeci de puncte, la a doua ai obţinut punctajul maxim de cincizeci de puncte şi la prima probă ai obţinut punctajul de patruzeci şi două de puncte, deoarece zâna care a imitat ursul era bolnavă şi nu s-a putut transforma destul de bine, de aceea de la patruzeci şi una de puncte ai crescut la patruzeci şi două de puncte. Punctajul tău final este cel maxim, de două sute şaptezeci şi două puncte. Feliciări!!!

     -Iupiiiiiii!!!! urlu eu, şi mă arunc în braţele bărbatului. Şi cum nu se putea mai bine a mai  părut şi Billy, care m-a luat în braţe şi m-a felicitat toată ziua.

    Au trecut mulţi ani de atunci, şi acum ajuns la pragul maturităţii încă mai pătrund în lumea cărţilor.Chiar azi am ajuns pe pagina o mie treizeci şi cinci. Am avut grijă ca şi copiii mei să cunoască această lume, de aceea aud din ce în ce mai des cuvintele:

      “-Tati, am mai urcat cinci pagini azi!”

Șerban Farcaș

Clasa a VI-a B

email

Leave a Reply

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *