Proiect de istorie orală: Școala pe vremea bunicilor

”Nu mergeau mulți copii la școală, pentru că nu își permiteau părinții, profesorii erau duri cu elevii și, de multe ori, îi pedepseau pe aceștia. Îmi amintesc cu drag de învățătoarea mea, doamna Șerbănescu, și de domnul Ionescu, profesor de matematică. În școala generală elevii învățau să citească și să socotească, nu aveau activități opționale iar ca limbă străină predomina în toate școlile rusa. Pe vremuri, școala însemna o singură cameră în care se înghesuiau toți elevii, disciplina era foarte strictă, anul școlar dura mai puțin iar materiile predate diferă mult față de cele de azi.”                                                                                                                                                                                    (Cules de Nicole Chiorean, VII A)

”La vârsta de 7 ani ne-am înscris în clasa I, deoarece nu existau grădinițe sau clase pregătitoare. Am început cu familiarizarea, cu primele cunoștințe despre școală, localitate, țară, să ne știm prezenta familia… În ciclul primar, am învățat mai întâi alfabetul, apoi scrierea pe tăblițe, socoteli la aritmetică pe abac. Am învățat multe poezii, făceam ore de caligrafie, de lucru manual, de desen, de muzică, cântam și ne jucam în pauză în curtea școlii. La sfârșitul clasei a IV-a dădeam examen de absolvire pentru a trece în ciclul gimnazial. În clasa a III-a ne-au făcut pionieri și ne-au încurajat să învățăm bine, să ne comportăm frumos, fiind răsplătiți cu diplome și insigne – de care eram foarte mândri. La sfârșitul fiecărui an școlar organizam serbări cu cântece, dansuri, recitări, piese de teatru. Învățam, repetam mult la școală, deoarece acasă trebuia să ne ajutăm părinții la treburile casnice, la îngrijitul animalelor, la munci în grădină. Ne făceam temele (puține) până seara, deoarece nu aveam curent electric, iar la lampă se vedea rău. Părinții erau foarte stricți cu noi, ne cereau rezultate școlare bune și dacă le aduceam, se mândreau cu noi. Duminica ne ofereau bomboane și prăjituri și ne scoteau la plimbare la pădure, sau cu căruța, în vizită la rude. Mergeam la biserică, unde învățam rugăciuni și cântece religioase. Părinții aveau o legătură strânsă cu școala, erau mereu informați de comportamentul nostru și participau la solicitările școlii, ședințe, amenajarea sălii de clasă etc. Noi ne respectam învățătorii și profesorii, regulamentul școlar. Eram motivați, învățam cu plăcere și îi respectam pe dascăli. Nu ne învățau numai carte, ci și să fim respectuoși, să iubim munca, ne pregăteau pentru viitoarea meserie. Aveam ore speciale de lucru manual, atelier, munci agricole pe terenul școlii. Nu aveam calculatoare, laptopuri, nici televiziune, radio, bibliotecă, dar aveam timp și plăcere să ne bucurăm de natură, de un apus de soare, de îngrijirea florilor, să organizăm drumeții și să protejăm natura. Se organizau ore suplimentare și meditații gratuite. Aveam cercuri literare, științifice, concursuri școlare, olimpiade, cercuri muzicale, cor, orchestră. Îmi amintesc că am făcut parte din echipa de volei a școlii, dar cel mai mult îmi plăcea cercul de literatură, de recitări. Sâmbăta organizam ,,întruniri tovărășești” ( discotecă ) și sărbătorirea zilelor de naștere. Cea mai grea a fost viața la internat. Neavând școală gimnazială la noi în sat, a trebuit să mergem departe de casă, într-o școală cu internat și o cu cantină sărăcăcioasă. În fiecare zi, trezirea la ora 6 și stingerea la ora 21. Douăsprezece persoane în paturi suprapuse, o baie comună, mică și neîncălzită, fiind doar apă rece. Diminețile friguroase le petreceam cântând cântece patriotice (de la 7:30). Anul școlar era împărțit în trei trimestre. Uniforma cu ecusonul școlii era obligatorie. Orele începeau cu intonarea imnului, notele erau trecute în carnetul de elev, ca și observațiile despre conduită (oglinda activității). Se dădea examen după fiecare ciclu de învățământ. Am fost fericită că am avut bursă pentru rezultate foarte bune și că am putut să-mi ajut familia, care era numeroasă.”

(cules de David Gavrilescu, VII A)

”Școala era… ca la școală… Știți vorba.. Să ungi școala cu slănină ca să o mănânce câinii. Nu, mie mi-a plăcut la școală, problema era că școala era cam departe. Am făcut școala la Viișoara. În clasele primare mergeam 4 kilometri, iar în clasele gimnaziale 6 kilometri pe jos, sau câteodată cu autobuzul. Dirigintă mi-a fost profesoara de chimie, Marton Elisabeta, îmi amintesc de domnul profesor de desen, Valer Suciu care i-a fost apoi diriginte mamei voastre, și de profesorul de sport, domnul Armeanu. Cel mai rău m-am împăcat cu profesorul de sport, pentru că eram mică de statură și nu puteam să sar capra. Cel mai bun profesor a fost profesorul de limba română din clasa a VIII-a, Gal Victor. Am învățat doar o limbă străină, franceza, cu domnișoara Fodor Clara. Limba română îmi plăcea cel mai mult, deși mă descurcam mai greu la compuneri. Când nu eram cuminți, profesorii ne dădeau cu liniarul peste degete. Îmi amintesc că am primit o notă de unu la matematică pentru șoptit. Cuvântul pe care l-am șoptit a fost „sutimi”. Colega mea de bancă a ieșit la tablă și trebuia să citească un număr de pe tablă, iar eu i-am șoptit. Profesorul din spatele clasei și-a dat seama că eu am șoptit și mi-a spus: „Popa Viorica, pune carnetul pe catedră, ai nota unu.” Ei bine, în toți anii mei de școală nu am avut corigență, nu am avut medie de cinci, și nu am avut nota patru la teză. Pentru vacanță, aveam un caiet pentru lecturi fiindcă aveam de citit anumite cărți de anumiți scriitori și să povestim în acel caiet ceea ce am citit. La școală, purtam un sarafan bleumarin și o bluză de culoare albastru deschis, și pe cap o cordeluță albă. De obicei, mă trezeam la ora șase, cel mai târziu, câteodată mai dădeam de mâncare la vaci, fugeam la autobuz și mergeam la școală. Când mă întorceam, dădeam drumul vacilor la păscut și aveam grijă de ele până seara. Iar seara mă ocupam de teme, aveam o lampă cu gaz, și înainte să o am deschideam ușa la sobă și scriam la lumina flăcării.”

(Cules de   Crina Nealcoș  VII B  și Daria Nealcoș V B)

”Profesorii când eram eu mic erau foarte exigenți și răi. Aceștia de foarte multe ori ne pedepseau foarte aspru și erau foarte nepăsători câteodată. Copiii la școală erau buni, erau respectuoși față de părinți și profesori și față de comunitatea în care erau. Profesorul meu preferat este cel de educație fizică, deoarece îmi plăcea să mă joc fotbal alături de el, și profesorul de matematică deoarece mi-a fost diriginte între clasele a V-a și a X-a. Profesorii ne tratau foarte rău, mai exact ne pedepseau prin lovire cu rigla sau ne puneau să stăm în genunchi pe grăunțe. Și dacă mergeam acasă și le spuneam părințiilor, ne mai băteau și părinți. Când eram la școală am avut un conflict cu un coleg din altă clasă. Am ajuns să ne batem, fiind mai mic și mai îndrăzneț l-am pus la pământ și din spate a venit un frate mai mic de-ai lui și m-a mușcat de bucă, și am fost nevoit să îl las pe fratele lui în pace. Profesorul când afla că nu îți făceai tema, îți dădea o notă proastă și te reținea după orele de curs cu ușa închisă ca să îți faci temele. Jocul care se jucau toți copiii era volei, iar fetelor le plăceau și tablele. Părerea mea este că școala de azi a evoluat foarte mult față de școala din copilăria mea. Pe atunci, profesorii se ocupau mai mult de educația elevilor decât acum. În zilele de azi, copiii nu mai au respect față de profesori, deoarece aceștia lasă după ei. Diferențele sunt că copii nu  mai au frică de profesori ca în anii 1970-1980, copiilor le este permis să umble cum vor la școală, erau obligatorii uniformele școlare, dar acum se organizează mai multe activități față de atunci. Situațiile în care oamenii erau puși erau foarte rele, aveai un loc de muncă, aveai bani doar că nu aveai ce să cumperi de mâncare…mâncarea era pe rație. Oamenii încercau să mai salveze din mâncare deoarece era puțină. Rămâneam fără apă sau curent. Dacă îți trebuia ceva de la cooperativă (magazinul din sat) trebuia să le dai ceva în schimb, adică dacă vreai un litru de ulei, trebuia să aduci de acasă la cooperativă ori ouă ori o găină etc…. În vremea comunismului, regulile erau foarte severe, miliția era foarte strictă cu orele de mers afară. Într-adevăr, erau și părți bune de exemplu primeai o casă gratis de la stat ,un loc de muncă, dar partea cea mai rea era că nu erau foarte bune condițiile care se ofereau. Mâncarea era foarte puțină și de multe ori cu greu o obțineai.”

(Cules de Alexia Szolontoy, VII B)