„Scratch și… Gool!“

Școala Gimnazială ”Teodor Murășanu” în colaborare cu Asociația ”Pro Teodor Murășanu” și Clubul Copiilor din Turda a câștigat premiul I (și suma de 2.500 de EURO) la categoria Kick and Code cu evenimentul „Scratch și… Gool!“. Ceremonia de desemnare a câștigătorilor Competiției Meet and Code a avut loc la sediul companiei SAP din Walldorf, Germania în data de 9 martie, 2019. Evenimentul „Scratch și… Gool!“ a fost organizat în cadrul Europe Code Week și finanțat din fondul Meet and Code coordonat în România de Asociația Techsoup. Acest eveniment a provocat 21 de elevi cu vârsta între 9 și 11 ani să joace fotbal prin reguli create în limbajul de programare vizuală Scratch.

Din toate cele 1.100 evenimente de programare și tehnologie finanțate în 2018 prin inițiativa Meet and Code în cele 22 de țări participante, 132 au ajuns în etapa a doua de jurizare în cadrul competiției. Doar 15 au fost desemnate finaliste, câștigând astfel 3 zile de ateliere dedicate la sediul SAP din Germania, iar 3 dintre ele au câștigat locul I la categoriile Innovation, Diversity și Kick and Code.

Echipa câștigătoare a fost formată din elevii: Bogdan Mânican (coordonator din partea elevilor), Andrei Buzilă, Iulia Teodora Crișan, Karim Moukhlis, Mihnea Bozdog, Delia Irimia, Răzvan Pop, Maria Duj, Savic Sergej, Călian Andrei, Moldovan Maria, Martin Selena, Neamțu Tudor, Mureșan Tudor, Găzdac Paul, Lup Maia, Pîrv Andrei, Bolboacă Alice, Costea Robert, Miclăuș Andrei, Iozsa Eduard și Galfi Edward.

Cadrele didactice implicate în proiect, din partea Școlii Gimnaziale ”Teodor Murășanu” sunt prof.înv.primar drd. Gabriela Crișan (coordonator de proiect), prof.inv.primar. Felicia Oaidă, prof.înv.primar Lența Adamosy, prof. Carmen Szekely, (director adjunct), precum și, din partea Clubului Copiilor Turda, prof. Bukos Istvan și Arpad Șipos.

Director
Școala Gimnazială ”Teodor Murășanu” Turda
Prof. Gianina Silvia Matei

Coordonator
Clubul Copiilor Turda,
Prof. Cristian Farcaș

 

email

Leave a Reply

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *