”Lumea poate fi salvată prin artă” – Constantin Bâncuși
Constantin Brâncuși s-a născut în 19 februarie 1876, la Hobița, județul Gorj și a murit la 16 martie 1957. El a fost al șaselea copil al lui Nicolae și al Mariei Brâncuși. Primele sale piese de artă au fost articole de uz casnic, linguri de lemn, ornamente, castroane și obiecte cu desene populare. În timp ce lucra ca ucenic, și-a făcut cunoscută îndemânarea prin construirea unei viori din materiale găsite prin prăvălie. Încurajat de comentariile celor din jur, se înscrie la Școala de Arte și Meserii în Craiova. De la Craiova merge apoi la București unde va absolvi Școala Națională de Arte Frumoase. Brâncuși a obținut rezultate onorabile de-a lungul anilor de studiu, iar în anul 1904, a plecat la Paris, oraș care era centrul artei europene, ca să devină un artist cunoscut. A fost admis la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts în atelierul lui Antonin Mercié. Read the rest of this entry »
Proiectul de teatru realizat în colaborare cu elevi din orașul francez Angouleme a ajuns la o nouă etapă: după punerea în scenă a unei adaptări a cărții Micul prinț, de Antoine de Saint-Exupery în cursul anului școlar precedent, spectacol finalizat în Franța, a venit rândul nostru să fim gazde pentru a-l aduce pe scenă pe Făt-Frumos. Acest proiect presupune realizarea unui spectacol în care rolurile sunt împărțite între elevii francezi și cei români. După ce, în prealabil, rolurile fuseseră învățate de fiecare elev, a venit momentul (re)întâlnirii : francezii au venit la Turda. În cele trei zile dedicate repetițiilor s-a muncit foarte mult la armonizarea interpretării și a mișcării pe scenă, dar aveam deja experiența spectacolului precedent. 
Am ales ca interviul acesta să se numească ”Dincolo de fereastră” pentru a face trimitere la cartea dumneavoastră pe care am citit-o cu reală plăcere, dar și pentru a sugera faptul că ne dorim, noi, cititorii, să aruncăm o privire spre interior, spre ”laboratorul de creație” din care provin cărțile dumneavoastră. Ce v-a inspirat să scrieți această carte (mă refer la volumul ”Dincolo de fereastră” pe care l-am citit)?
Matei Vișniec este, la ora actuală, unul dintre cei mai importanți dramaturgi români contemporani. Textele sale sunt adresate atât publicului adult, cât și copiilor. Pe lângă textul de mici dimensiuni ”Vrem să vă dăruim câte o fereastră”, existent în manualul de limba română de clasa a VII-a, Matei Vișniec a scris și texte mai ample destinate publicului format din copii. De exemplu, piesa de teatru „ Capra, Iedul cel Mic și Cumătra Lupoaică” este o continuare a poveștii „Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă. După părerea mea e destul de înfiorătoare, deoarece sunt descrise în detaliu sentimentele de părere de rău și remușcare ale caprei după ce l-a ars de viu pe lup. Mai apare, pe lângă capră și ieduț, un nou personaj: Cumătra Lupoaică. Ea se preface că îi este parteneră de suferință și că îi mai alină durerea mamei iedului, dar, de fapt, atunci când Capra își lasă iedul în grija ei, aceasta vrea să îl mănânce, dar mama îl salvează la timp. Mie povestea mi-a dat fiori, dar, 
Salutul este una dintre cele mai vechi și importante forme de comunicare între oameni. Printr-un simplu gest sau printr-un cuvânt, oamenii își arată respectul, prietenia sau intențiile pașnice. Deși salutul există peste tot în lume, modul în care oamenii se salută diferă mult de la o cultură la alta. În multe țări europene, oamenii se salută adesea prin strângerea mâinii. Între prieteni sau membri ai familiei, este obișnuit și salutul prin îmbrățișare sau prin sărut pe obraz. Aceste gesturi exprimă apropiere și încredere. În Japonia, salutul tradițional constă în înclinarea corpului, numită plecăciune. Adâncimea plecăciunii arată nivelul de respect față de persoana salutată. O plecăciune mai adâncă indică un respect mai mare. În India, oamenii se salută unind palmele în fața pieptului. Acest gest simbolizează respectul și dorința de pace. 
Cartea ,,Ultima provocare” scrisă de Adina Rosetti, cunoscută pentru poveștile sale pentru copii și adolescenți, a fost publicată pentru prima oară în anul 2025, la editura Arthur, aceasta fiind inspirată din conversațiile autoarei cu fiica sa. Tema principală este desprinderea de copilărie și dificultatea trecerii la adolescență. Cartea este adresată în special cititorilor de 12-14 ani dar este o lectură potrivită și pentru adulții interesați de emoțiile copiilor în pragul adolescenței. Povestea prezintă patru colegi care se confruntă cu provocările de la școală cât și cu cele de acasă, încercând să se adapteze noii etape din viața lor. Alex este pasionat de fotbal și visează să joace într-un turneu internațional dar un accident neașteptat îi pune visul în pericol. Având părinții divorțați, stresul apropierii examenului și lipsa prietenilor la școală, Ezra începe să studieze erele geologice și frumusețea dinozaurilor. 
A fost odată ca niciodată, o prințesă frumoasă cu părul roșu, lung și ondulat, obrajii pistruiați și ochi ce păreau a fi ușa spre o altă lume, spre un alt tărâm al tinereții veșnice. Această minunată fată iubea natura. Se juca zi de zi cu animalele din curtea palatului, culegea buchete de flori cu care decora holurile regale și pe care le punea în vaze maiestuoase. Îi plăcea să se plimbe prin livadă și să adoarmă sub pomii înfloriți, dar cel mai mult pe lume îi plăcea să călărească prin pădurile și câmpiile din regatul tatălui ei. Într-una din zilele în care călărea prin pădure, cu pletele-i roșcate zburând datorită vântului cald de septembrie, fata auzi un zgomot în tufișuri. Descălecă și se apropie tiptil de locul unde auzise sunetul. După ce a dat la o parte o ramură înfrunzită ce îi stătea în față, prințesei nu îi veni să-și creadă ochilor. Chiar acolo stătea un cerb uriaș cu niște coarne mari și impunătoare, iar în fața splendidului animal era un vânător care se pregătea să tragă cu o săgeată în cerb. 
Într-o dimineață ploioasă, într-o gară mică din Japonia, un profesor în vârstă aștepta un pui de câine care urma să-i fie trimis dintr-un sat îndepărtat. Puiul era un cadou pentru fiica lui, o tânără care urma să se căsătorească. Când cutia a fost deschisă, din ea a ieșit un cățel din rasa Akita, cu blana moale și ochi curioși. Profesorul l-a privit, a zâmbit și a decis să-l numească Hachiko. La început, cățelul trebuia să locuiască cu fiica profesorului, dar după nuntă, planurile s-au schimbat. Soțul fetei era alergic la câini, iar Hachiko nu putea rămâne acolo. Profesorul, care se atașase deja de el, a decis să-l păstreze. De atunci, cei doi au devenit nedespărțiți. În fiecare dimineață, profesorul pleca la serviciu cu trenul, iar Hachiko îl însoțea până la gară. Stătea lângă el pe peron, îl privea cum urca în tren, iar seara, la aceeași oră, revenea să-l întâmpine. Erau o pereche tăcută, plină de înțelegere și afecțiune. Într-o zi de primăvară, când profesorul a plecat ca de obicei, dar nu s-a mai întors. La universitate, suferise o hemoragie cerebrală și murise pe loc. Hachiko nu știa nimic. 
Cartea „Percy Jackson și Hoțul Fulgerului” este scrisă de autorul american Rick Riordan, cunoscut pentru seriile sale pline de aventuri, inspirate din mitologia greacă, egipteană și nordică. Volumul a apărut prima dată în 2005, la editura Miramax Books, iar în România a fost publicată de editura Artur, fiind tradusă de Iulia Arsintescu. Tema principală este lupta dintre bine și rău, dar și descoperirea propriei identități. Cartea a devenit rapid un succes internațional, fiind adorată de public. Povestea îl are în centru pe Percy Jackson, un băiat de 12 ani care descoperă că este fiul unui zeu grec, Poseidon. El ajunge într-o tabără de semizei, unde tinerii ca el se antrenează și învață să-și folosească puterile. Când fulgerul lui Zeus este furat, Percy devine primul suspect, așa că pornește într-o aventură pentru a-și dovedi nevinovăția și pentru a restabili pacea între zei. Pe drum este însoțit de prietenii săi, Annabeth și Grover. 
Cartea „Cum să spui Te iubesc” de Robert Ersten m-a impresionat prin simplitatea ei plină de profunzime. Este o poveste despre curaj, sinceritate și despre cât de frumoase sunt sentimentele adevărate când ai curajul să le exprimi. Deși titlul pare să vorbească doar despre dragoste, cartea ne arată că „te iubesc” are multe forme atunci când îl spunem prietenilor, părinților sau chiar nouă înșine. Personajul principal este un adolescent -Luca, cel care învață pas cu pas să-și exprime emoțiile. La început îi este teamă să spună ce simte, dar, pe parcursul poveștii, descoperă că iubirea înseamnă mai mult decât cuvinte – înseamnă fapte, înseamnă să asculți, să fii sincer și să-ți pese de ceilalți. Toate fricile lui de a-și mărturisi sentimentele pentru Dora, la care se adaugă amestecul de situații complicate prin care cei doi aproape îndrăgostiți trec, aduc tot mai multa drama in viața eroului adolescent. Neînțelegerile care apar intre cei doi fac ca toata acțiunea să escaladeze într-un șir de peripeții amuzante și catastrofale în același timp. 
