Jurnal de lectură

-fragment-

(textul a obţinut Premiul I la concursul Clubul cărţii organizat de Biblioteca Municipală Turda)

10.03.2010

Acum câteva zile, m-am dus la bunica pentru  că era ziua mamei.Acolo am urcat în pod pentru a alunga şobolanii şi am vazut nişte sacoşe pline cu cărţi..Bunica mi-a spus cu drag că dacă doresc să citesc vreo carte, pot să-mi aleg ce vreau.Fiind nedumerită, i-am zis bunicii să-mi recomande o carte.Atunci, ea mi-a dat o cărticică, cu  un băiat şi o piersică  mare pe copertă.Eu nu eram prea încântată.Nu avea desene decât pe copertă şi titlul James şi Piersica Uriaşă nu mă atrăgea prea tare, dar i-am promis bunicii mele că o s-o citesc, de dragul ei.

13.03.2010

Încep cartea şi spre surprinderea mea, îmi place. Sunt tristă pentru bietul James Henry Trotter,  pentru că părinţii lui au murit şi pentru că este obligat să locuiască împreună cu mătuşile lui rele.

14.03.2010

Nu mă mai pot opri din citit. Sunt bucuroasă că James a scăpat cristalele magice primite de la bătrânel, lângă un piersic.Acolo creşte o piersică uriaşă în care James pătrunde şi se întâlneşte cu insectele prietenoase.

17.03.2010

Am cam uitat de carte. Mă joc cu prietenii prin parc, iar ei îmi spun că este o pierdere de vreme dacă mă las furată de farmecul cititului. Dar, slavă Domnului, ies la o îngheţată cu bunica şi ea mă convinge să citesc mai departe, aşa că pe la ora 22 seara mă pun în pat şi încep să citesc.Mă amuz grozav de călătoria nebunească făcută de James împreună cu prietenii săi până ce ajung pe mare.

Din păcate o nouă zi de şcoală urmează şi eu trebuie să mă culc. Noapte bună!

18.03.2010

E dimineaţă. Mă pregătesc să mă duc la şcoală, dar tot cu gândul la carte sunt.Noaptea trecută l-am visat chiar pe James, un băieţel cu ochii albaştri-verzui,  părul castaniu şi faţa chinuită de zgârieturi, dar totuşi albă ca laptele.Visam că pornesc împreună cu el şi cu insectele prietenoase către o nouă aventură. La şcoală, dorm la ora de limba franceză.Toţi râd de mine şi mă cuprinde o ruşine nemărginită. Doamna profesoară îmi dă temă în plus, iar în pauză sunt nevoită să le dau explicaţii colegilor de ce am adormit. N-are rost să le explic că am citit seara trecută, pentru că iar îmi vor zice că îmi pierd vremea cu cititul.

Din fericire, iar mă alină bunicuţa, spunându-mi că sunt foarte norocoasă că pot citi, şi mă atenţionează să mă pun în pat mai devreme seara, dacă intenţionez să citesc.

19.03.2010

Abia azi reuşesc să mai citesc. De data aceasta, aflu din carte că James si prietenii sunt atacaţi pe mare de nişte rechini. Mă opresc. Îmi amintesc de lecţia de la geografie pe care trebuie să o învăţ despre oceanul planetar. Mă gândesc totuşi că o să învăţ seara, fiind cuprinsă de citit.Sunt bucuroasă că datorită ingeniozităţii lui James, echipa se salvează, cu frânghiile făcute de Viermele de Mătase şi Păianjen pe care le agaţă de gâtul pescăruşilor. Aşa, piersica a început să zboare şi brusc îmi amintesc de ora de dans aşa că trebuie să „zbor” şi eu până la Clubul copiilor…

20.03.2010

Este seară.Reuşesc să-mi termin lecţiile la ora 19 şi mă apuc de citit în pat. Atunci aflu de peripeţiile prietenilor ajunşi în cer cu oamenii- nor, iar abia la ora 24 zbor şi eu pe un nor fermecat spre lumea viselor.

21.03.2010

Este ora 8,10 iar eu abia m-am trezit.Mama şi tata sunt plecaţi de mult la muncă, sperând că eu o să mă trezesc cu ceasul, dar nu s-a întâmplat asta.Mă grăbesc repede la şcoală şi ca să vezi, când intru grăbită în clasă, cerându-mi scuze de la profesoara de geografie, toţi râd de mine.Oare ce este ? Şi abia acum îmi dau seama şi eu că am bluza de pijama pe mine cu o pereche de blugi rupţi,în ton cu părul meu încâlcit.Doamna profesoară de geografie nu mă iartă aşa uşor, mă ascultă din lecţia de zi-Oceanul planetar. Ups! Încerc eu să-i spun de rechinii care trăiesc în ape, iar apoi să-mi cer scuze că nu am reuşit să învăţ. Slavă Domnului, mă iartă profesoara de geografie, promiţându-mi că mă va asculta data viitoare, iar eu,  în următoarea pauză, mă duc acasă să mă schimb,  că din fericire, nu stau departe de şcoală.

24.03.2010

În sfârşit, am terminat cartea! Ce bucuroasă sunt!

Cum au ajuns prietenii în New York , unde aterizează pe vârful lui Empire State Building, şi cum sunt ascultaţi de tot poporul…. În final, toată lumea îşi găseşte locul, mai ales James care trăia tot în sâmburele piersicii ,  în Central Parc, primind vizite de la fani şi prieteni.

01.04.2010

În sfârşit,ziua păcălelilor!La şcoală avem un coleg nou în clasă pe nume Florin.El este cel mai ciudat băiat pe care îl cunosc.El are 1.70 înălţime, un gigant.Eu împreună cu colegii mei îi facem diferite farse,  şi chiar ne distrăm.Întotdeauna îl vezi cu o carte în mână,  iar Alex, colegul meu mai zurbagiu îi fură cartea. Apoi mi-o dă mie,  şi îmi spune să o păstrez până îşi dă seama că-i lipseşte.

03.04.2010

Nu ştiu de ce, dar Florin nici nu pomeneşte de carte. Curioasă din fire, deschid cartea să văd cum începe. Este vorba de o fetiţă, pe nume Sophie, care este răpită de la orfelinat de un uriaş. Mă minunez de inventivitatea autorului. Aflu mai apoi, că Sophie este dusă la casa uriaşului, în ţinutul uriaşilor. Acolo, fata descoperă că răpitorul ei este Uraşul Cel Prietenos(UCP) care are două urechi uriaşe,  cu care poate auzi orice. Sunt uimită că UCP o răpeşte pe Sophie pentru că fata nu-i dezvăluie identitatea de suflător de vise.

05.04.2010

O chem pe bunica la mine să-i spun ce mă supără, şi ce să mă fac? Să înapoiez cartea lui Florin sau să citesc mai departe şi o duc după ce o termin.Bunica ma sfătuieşte să-i spun lui Florin despre carte, că este la mine şi să i-o cer cu imprumut, să o citesc.

06.04.2010

Alex află de ideea mea, şi mă ameninţă să-mi ţin gura , că altfel toată lumea va afla că eu am furat cartea. Eu mă supun. Mai târziu citesc mai departe şi mă amuz de sifosucul gustos, dar mă şi sperie cei nouă uraşi care trăiesc în ţiutul uriaşilor, şi care mănâncă fiinţe umane, deci sunt carnivori, dar saracul UCP e vegetarian şi pentru a putea supravieţui se hrăneşte cu castracreveţi, răi la gust şi scârboşi.

07.04.2010

Citesc mai departe…Mă gândesc ce bine ar fi dacă aş fi eu în locul lui Sophie, şi să mă duc împreună cu UCP la vânătoare de vise, să sufle UCP un coşmar nu lui Înghite-Fălci, cel mai înspăimântător dintre uriaşi, ci lui Alex

10.04.2010

Într-una din vizitele mele la ea, o întreb pe bunica cum este în Anglia. Sophie este din Anglia, şi acolo vor să meargă uraşii să se hrănească.Îi povestesc bunicii cum UCP face un vis în  care arată tot ce s-a întâmplat , iar visul îl trimite reginei Angliei.Din fericire planul a mers, iar regina a crezut tot.

09.04.2010

E dimineaţă. Iau micul-dejun cu părinţii mei şi îmi închipui că sunt Sophie care ia micul-dejun cu regina Angliei şi cu UCP.Spre seară am terminat cartea, bucuroasă fiind pentru ca cei nouă uriaşi au fost prinşi la timp, iar Sophie trăieşte fericită alături de UCP şi de regină într-un castel minunat.

10.04.2010

Îi înapoiez cartea lui Florin, mulţumindu-i şi explicându-i de ce a durat atât.Alex încearcă să răspândească vestea cum că eu am furat cartea dar nimeni nu-l crede datorită lui Florin care a negat totul. De atunci suntem cei mai buni prieteni, iar eu am învăţat să nu mai judec pe nimeni numai după înfăţişare.

28.04.2010

E ziua verişorului meu, iar eu şi bunica mergem să-i cumpărăm băiatului o cutie cu ciocolată.După cumpărături, bunica îmi încredinţeaza cutia să o pun într-un loc răcoros.Cum pleacă bunica, cu găndul tot la ciocolată, nu mă pot abţine, şi gust un baton de ciocolată.După o jumătate de oră, toate cele douăzeci de  batoane aflate în cutie se aflau în burtica mea.

29.04.2010

Bunica nu se supără pe mine dar se hotărăşte să-mi dea o lecţie.Eu, supărată, îmi cer scuze.Bunica ia o carte din bibliotecă şi mi-o întinde, spunându-mi să o citesc: ”Charlie şi fabrica de ciocolată”

31.04.2010

Încep să citesc cartea. Sunt tristă la început: Charlie locuieşte cu părinţii, bunicii, şi străbunicii lui într-o casă mică şi sărăcăcioasă. El asculta cu plăcere poveştile bunicuţului Joe despre Willy Wonka şi fabrica de ciocolată, cea mai mare fabrică din câte există, şi care era  nu departe de casa lor.

04.05.2010

Azi sunt la aniversarea verişorului meu.Sunt mulţi copii de vârsta lui care se distrează.La un moment dat, când toţi dau semne de plictiseală, încep eu să le povestesc ce am citit din cartea mea. Sunt cu toţii miraţi cum află Charlie dintr-un ziar că în batoanele de ciocolată din toată lumea se află cinci bilete aurii, cu care pot vizita fabrica, care lucra în secret.Cei cinci norocoşi care urmează a pleca în aventura vieţii lor sunt: Augustus Gloop, baiatul cel gras, Veruca Salt, fata cea răsfăţată; Violet Beauregarde, fata ce mesteca mereu gumă; Mike Teevee, copilul obsedat de televizor; şi spre mirarea tuturor, Charlie Bucket.

06.05.2010

Azi e ziua de naştere a unei prietene.Înainte de a mă duce să o ajut cu decorarea sălii unde va avea loc petrecerea, citesc despre vizita celor cinci în fabrică, unde îl au ca ghid chiar pe Willy Wonka, patronul fabricii.Aflu că sunt pierduţi patru copii: Augustus în camera de ciocolată, Violet în camera invenţiilor, Veruca în camera alunelor, şi Mike în camera cu televizorul de ciocolată.După minunăţiile citite despre această fabrică, decorez şi sala de petrecere în cascade de ciocolată, jeleuri, gumă de mestecat violet şi alte ciudăţenii.

10.05.2010

Reuşesc să termin cartea. În final, numai Charlie rămâne însoţit de bunicuţul Joe.Charlie moşteneşte fabrica, şi toată familia se mută în fabrică.După ce am terminat cartea mă duc la bunicuţa şi îi povestesc tot, mulţumindu-i pentru carte.Cu ajutorul ei, îmi dau seama ce lacomă am fost să mănânc atâtea batoane de ciocolată, fără să mă gândesc că unii copii nu-şi  pot permite, şi gustă doar ocazional ciocolată, la fel ca şi Charlie.

Daria Răduţiu

Clasa a V-a B

A trăi o carte

Oare de câte ori nu ne-am imaginat că suntem personaje într-o carte pe care o citim sau am citit-o ? Că sentimentele şi gândurile noastre ar putea fi controlate de altcineva. Cineva de care depinde totul, la un moment dat chiar şi viaţa unor personaje.  Ei bine, într-o noapte am visat că sunt un personaj care doar priveşte şirul unor evenimente din câteva cărţi. De câteva săptămâni am încercat să-mi imaginez ce aş face dacă aş fi alături de familiile Earnshaw şi Linton ,,La  răscruce de vânturi’’. Dacă i-aş avea în faţă pe fraţii Karamazov sau pe prinţul Mîşkin-idiotul ce aş face ?

Visul acesta mi-a răspuns la aceste întrebări şi am trăit alături de nişte personaje tristeţe, bucurie şi chiar şi frică.

Prima dată am ajuns alături de cele două familii din ,,La răscruce de vânturi’’, urmărind cu sufletul la gură ce se petrece cu personajele de-a lungul vieţii lor. Catherine Earnshaw are multe aspecte rele, dar iubirea pentru Heathcliff e intensă. La un moment dat îi mărturiseşte lui Nelly Dean că ,, el e mai mult eu însămi decât sunt eu- eu însămi’’. Dragostea dintre Catherine şi Hethcliff e una aproape bolnavă, care totuşi m-a impresionat mult. Mi-am dat seama că ea trebuie să aibă şi sentimente sau aspecte bune (pozitive) din moment ce e în stare să iubească pe cineva aşa de mult.

Am fost de faţă la îngrijorările lui Catherine atunci când a plecat Heathcliff. Din cauza acestora s-a şi îmbolnăvit. Nu mai era Cathy de altădată. A rămas bolnavă şi toată lumea trebuia să-i facă pe plac. După câţiva ani, Heathcliff se întoarce şi Catherine e schimbată şi fericită de parcă ar fi renăscut. Din nou, cei doi se ceartă şi de această dată Catherine se îmbolnăveşte şi mai rău. Ea mai trăieşte atât cât poate să-i dea viaţă fiicei sale: Cathy.

Iubirea dintre Catherine şi Heathcliff e impresionantă, dar planurile acestuia sunt diabolice. Heathcliff e un personaj hotărât, puternic şi întunecat din cauza planurilor lui de răzbunare.

Heathcliff a fost în stare de multe pentru a obţine şi Wuthering Heights şi Trushcross Grange. Pe fiica lui, Catherine, a obligat-o să se căsătorească cu fiul lui numai pentru a obţine ceea ce şi-a dorit. Deşi obţine totul, imaginea lui Catherine nu-i dă pace. Fantoma ei mai apărea în faţa oamenilor, iar acest eveniment, împreună cu dragostea dintre cei doi, constituie partea misterioasă-mistică a acestei cărţi.

În final Heathcliff moare, iar Cathy se căsătoreşte cu un verişor de-al ei.

De la moartea lui Heathcliff am ajuns în faţa altui om ajuns în faţa morţii: Feodor Pavlovici Karamazov. Era noapte şi întuneric beznă şi eram sigură că ori Mitea, ori Smerdeakov, sluga lui Feodor Pavlovici, aveau să-l omoare.

Feodor Pavlovici nu a fost niciodată un tată model şi nu a avut grijă de cei trei fii ai săi: Dmitri (Mitea), Ivan şi Alexei ( Aleoşa).

În acea noapte am stat alături de Mitea Karamazov, fiind de faţă la frământările şi zbuciumul lui. Mitea se certase cu tatăl său din cauza unor bani şi din cauza Gruşenkăi. În acea noapte Mitea nu a mers acasă la tatăl său cu intenţia de a-l omorî, dar dintr-o dată ura lui a fost atât de înverşunată încât a vrut să-l omoare. Doar o minune ar fi putut fi aceea, căci Mitea a abandonat totul şi a fugit cât a putut de repede. Acest lucru a fost însă în zadar pentru Feodor Pavlovici, căci l-a omorît Smerdeakov chiar în acea seară.

Toate probele şi toţi martorii îl acuzau pe Mitea. Ce n-aş fi dat ca la procesul lui să pot spune tare ce s-a întâmplat de fapt. Eram acolo, ştiam totul, dar nu puteam spune nimic.

Mă simţeam neputincioasă, tot ce puteam face era să privesc ce se va mai întâmpla. La proces erau şi Ivan şi Alexei. Cei trei fraţi reprezintă nişte trăsături definitorii ale oamenilor. Mitea reprezintă senzualitatea, Ivan- reprezintă raţiunea, iar Aleoşa – apropierea de Dumnezeu. În timp ce fratele mai mic este sincer, inocent şi apropiat de Dumnezeu, Ivan dimpotrivă este ateu.

Toate personajele îl văd pe Alexei ca pe cineva care nu are nicun rău în el. E ca un înger. Din acest punct de vedere seamănă foarte mult cu prinţul Mîşkin, care e numit ,,idiot’’ din pricina crizelor de epilepsie din trecut. Pot spune cu siguranţă că nu e aşa. Poate că, dacă prinţul nu ar fi avut acele crize de epilepsie, nu ar fi numit ,,idiot’’. Personalitatea lui seamană foarte mult cu cea a lui Aleoşa.

După ce mi-am dat seama de asemănarea dintre cei doi am ajuns în faţa prinţului şi a câtorva prieteni apropiaţi. În timpul discuţiilor, au venit acolo nişte băieţi şi-l acuzau de ceva ce nu a făcut şi nu ar fi făcut niciodată. Ca dovadă au adus cu ei un articol dintr-o revistă pe care-l făcuse un apropiat al prinţului.

Stăteam cu răsuflarea tăiată: prinţul era aproape compromis în faţa celor de acolo. A răspuns foarte repede şi unii au înţeles totul greşit. Nu era idiot, dar când era într-o situaţie dificilă, se încurca în vorbe spunând ce nu ar trebui. Totuşi, situaţia s-a lămurit, dar el a fost înţelegător cu cei care-l acuzau, în loc să-i acuze la rândul său de eroarea făcută. Nu mulţi ar face la fel ca el în ziua de astăzi. Uneori spune şi face ceea ce  nu ar vrea, şovăind, şi din această cauză renunţă la Aglaia, pe care o iubeşte. El se căsătoreşte cu Nastasia Filippovna, o femeie de care se teme într-un fel sau altul. În final, Nastasia e ucisă, iar prinţului îi revin crizele de epilepsie şi merge din nou în Elveţia.

Am intrat în panică şi încercam să-mi imaginez care va fi următoarea destinaţie. Era o călătorie ce părea fără sfârşit. Dacă găseam o asemănare între două cărţi, sigur aş fi ajuns în faţa unor personaje şi evenimente din a doua carte.

Am fost surprinsă când mi-am dat seama că nu s-a întâmplat ce prevăzusem. Visul mi-a oferit nişte exemple ca să văd ce pot ascunde vieţile unor personaje sau ce simte cititorul când citeşte. Uneori el se implică atât de mult încât are impresia că face parte din carte.

Din acest vis mi-am dat seama că un personaj nu e totul. Cartea nu e formată numai din personaje şi un şir de evenimente la care participă acestea. Are ceva mai mult, ceva ce apare doar atunci când cineva o citeşte.

Nu mai ţin neapărat să fiu personaj într-o carte (fie best-seller sau carte clasică) pentru că viaţa însăşi seamănă cu una. Avem parte de multe evenimente, răsturnări de situaţii care nu mai depind de noi, pe care nu le citim, ci le trăim.

Maria Ilea, cls. a VIII a  B