Călătoria în timp
V-ați întrebat vreodată cum ar fi dacă am putea să călătorim în timp? Am putea să vedem primii noștri pași în lume sau să îl cunoaștem pe faimosul Shakespeare.. Sau poate, dacă am mări miza, am putea ajunge să vedem dinozaurii!! După spusele lui Stephen Hawking, doar călătoria în viitor este posibilă. Acesta crede că, dacă am călători în trecut, s-ar crea paradoxuri. Scriitorul de ficțiune Rene Barjavel a descris un paradox ce s-ar putea întâmpla în cazul în care cineva ar călători în trecut. “Paradoxul presupune ipostaza în care un om călătorește înapoi în timp și își ucide bunicul biologic, înainte ca acesta din urmă să o întâlnească pe bunica omului călător. Ca rezultat, unul din părinții călătorului (și prin extensie, călătorul însuși) nu va fi niciodată conceput. Acest fapt implică imposibilitatea ca el să poată călători înapoi în timp, ceea ce la rândul său implică bunicul fiind încă în viață, iar călătorul reușind a fi conceput, permițându-i să se întoarcă în timp ca să își ucidă bunicul. Astfel, fiecare posibilitate pare să implice propria sa negare, un tip de paradox logic.” Însă, la fel ca orice alt om, am și eu o opinie proprie. Eu cred că atât călătoria în viitor cât și cea în trecut sunt posibile. Doar pentru că e POSIBIL să aibă loc un paradox, nu înseamnă că acesta se va întâmpla. Totul depinde de acțiunile călătorului în timp. La fel ca majoritatea tinerilor din lumea de astăzi, am o obsesie asupra unui serial de televiziune, acesta numindu-se „Doctor Who”. Serialul are ca protagonist un „Lord al timpului” ce călătorește în spațiu și în TIMP. Și da, știu că acest serial e pur ficțiune, însă, în cadrul călătoriilor sale în timp, eu cred că nu a creat niciun paradox din punct de vedere științific; tot ce a făcut a fost să viziteze o locație în perioada respectivă. Deci, nu văd de ce călătoria în trecut nu ar putea fi realizată.
Să presupunem că așa-zisa călătorie în timp e posibilă. Cu ce am călători? Cu o mașină a timpului, bineînțeles. Se pare că Kurt Gödel a găsit o soluție pentru ecuațiile lui Einstein de câmp gravitațional care descriu rotația Universului. Într-un astfel de univers, lumina și obiectele vor fi implicate în mișcarea de rotație, care va permite obiectelor materiale să parcurgă o traiectorie închisă nu numai în spațiu, dar și în timp. Nu există nici o dovadă științifică că universul nostru se află într-o stare de rotație. Cu toate acestea, rezultatul obținut de Gödel a arătat că teoria relativității nu exclude o mișcare înapoi în timp. Din păcate, însă, călătoria în timp va rămâne doar un vis al omenirii. Sau, în cel mai bun caz, aceasta putea avea loc peste mii sau milioane de ani, când, probabil, vor începe invaziile extraterestre.
Iulia Drăgan