Am revenit pe Pământ pentru a-mi vizita draga mea prietenă, vulpea. Am ajuns în undeva, la marginea unei păduri. Mă aștepta în spatele unui bolovan gigantic. Mi-a făcut semn pentru a mă îndrepta spre ea. M-am apropiat și mi-a șoptit că într-o peșteră din apropiere se afla o comoară. Intrarea care ducea la ea se deschidea o dată la șapte ani. În acel moment, zânele care păzeau intrarea, coborau pentru a lua apă dintr-un pârâu. Doar în acel moment, intrarea rămânea nesupravegheată și așa comoara putea fi văzută. Dacă e o comoară adevărată, spunea vulpea, ar trebui să conțină și găini… Am mers tiptil pe urmele prietenei mele spre stânca unde se afla peștera, dar ne-am ascuns după un bolovan, deoarece am auzit niște zgomote la câțiva pași de mine. În fața mea am văzut un tânăr păstor de capre care s-a aventurat în peșteră de unul singur. După ce a intrat, am luat-o la fugă și noi pentru a putea intra, însă încercarea a fost în zadar, pentru că grota se închisese în urma păstorului. Am stat timp de câteva minute pe iarbă împreună cu vulpea, pândind locul unde dispăruse păstorul, până când, dintr-o dată, am auzit un sunet ciudat. Din depărtare s-au auzit tropăit de cai și strigăte de bărbați. De frică, ne-am ascuns în spatele unui trunchi uriaș de copac și am încercat să ne facem nevăzuți. În fața mea, pe cărare, se afla un rege călare pe calul său, urmărit de mai mulți oameni fioroși. După ce s-au îndepărtat de mine, am scos capul pentru a vedea ce se va întâmpla mai departe. Am aflat din vorbele urmăritorilor lui că erau cumani, că regele se numea Ladislau sau Sfântul Ladislau, și că era considerat dușman fiindcă săvârșise încreștinarea acestor ținuturi. Regele, încolțit de numeroșii săi urmăritori, a ridicat sabia și, în acel moment, muntele din fața lui s-a desfăcut în două părți, stâncile căzute zdrobindu-i pe cei care îl amenințau din spate. Atunci, Sfântul Ladislau și-a înfipt spada într-o stâncă și, ca printr-o minune, a apărut un izvor. Vulpea era tot atât de uimită ca și mine. Regele și-a continuat drumul spre orașul care se vedea în zare, oraș despre care prietena mea mi-a spus că se numește Turda sau Torda, și că este un oraș foarte frumos deoarece oamenii cresc multe găini și alte păsări de curte gustoase. Lângă izvorul Sfântului Ladislau a apărut ca din pământ un moș cu barbă albă și cu haine jerpelite. Era foarte derutat deoarece, spunea el, nu își mai amintea nimic din viața sa de la momentul în care pătrunsese, tânăr fiind, într-o peșteră în căutarea unei comori. Nu mai avea nici caprele, nu reușise nici să atingă comoara… ”Eu am o oaie. Pot să îți desenez și ție una…” Propunerea mea nu a avut niciun efect: păstorul a plecat bombănind pe drumul pe care îl urmase și Sfântul Ladislau. ”Hai să mergem și noi încolo, spuse vulpea. E un oraș plin de comori…” Am pornit împreună, lăsând în urmă imensa despicătură în stâncă despre care am aflat mai târziu că primise numele de Cheile Turzii.

Potora Alecsia

                                                                                                              Clasa a VII-a A