Expediţie la Dealul cu fluturi
An de an, omul rupe din ce în ce mai mult din natură pentru a-şi satisface nevoile imediate, ceea ce a dus la reducerea alarmantă a suprafeţelor care îşi mai păstrează caracterul natural nealterat. Interesul pentru cunoaşterea şi înţelegerea naturii prin studiu şi contemplare a devenit pentru majoritatea dintre noi neinteresant, practic inexistent. Ne mirăm, ignorăm sau chiar îi ironizăm pe cei care respectă natura, o admiră şi încearcă să o înţeleagă, dar, până la urmă asta nu dă decât nota nivelului de ignoranţă la care ne situăm.
Judeţul Cluj deţine 19 rezervaţii naturale de interes naţional şi 34 de interes judeţean, însumând mai puţin de 0,5 % din suprafaţa judeţului.
Aria protejată „Dealul cu fluturi”, constituită prin H.G. 2151/ 2004, este o rezervaţie naturală de interes naţional şi cuprinde insule de vegetaţie stepică pe care vieţuiesc specii rare de fluturi. Rezervaţia are drept scop protecţia şi conservarea unor habitate şi specii naturale importante sub aspect zoologic (în principal lepidopterologic) şi floristic, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice şi educative. Rezervaţia „Dealul cu fluturi” are suprafaţa de 20 ha şi este aşezată pe terenurile degradate ale unui deal situat pe malul stâng al râului Arieş, fiind înconjurată de vii şi terenuri agricole. Altitudinea medie a ariei protejate este 400m , iar panta medie 30 grade şi nu este străbătută de cursuri permanente de apă. Din Câmpia Turzii sunt 3 km până în comuna Viişoara, iar de acolo până în rezervaţie mai sunt de parcurs aproximativ 3 km. Ca rută alternativă, mai nouă, în comuna Luna există o punte care traversează Arieşul, ramânând de mers apoi tot cam 3 km pâna la rezervaţie.
După gândaci, fluturii reprezintă – cu cele peste 180.000 de specii cunoscute – al doilea mare grup al insectelor. România se numară printre ţările europene cu cea mai mare bogăţie de fluturi, „Societatea Română de Lepidopterologie înregistrând peste 4.100 de specii de fluturi. În judeţul Cluj există peste 2.000 de specii de fluturi, iar pe lângă cele comune, avem specii rare sau „care nu se mai întâlnesc nicăieri în lume şi care ar putea da un brand Transilvaniei”, a declarat Laszlo Rakosy, profesor universitar în cadrul Facultăţii de Biologie şi Geologie a Universităţii „Babeş-Bolyai”. Dintre aceştia, peste 90% sunt activi numai noaptea, fiind aşadar fluturi nocturni, mai puţin cunoscuţi de cetăţeanul iubitor al naturii.
Cercetările ştiinţifice făcute în zona rezervaţiei „Dealul cu fluturi” au identificat 739 de specii de fluturi, dintre care o specie nouă pentru ştiinţă, una nouă pentru Europa, 14 noi pentru fauna României şi multe noi pentru fauna Transilvaniei. De asemenea, s-au identificat peste 160 de specii de plante, rezervaţia căpătând un caracter mixt: botanic, zoologic şi geomorfologic.
Membrii Clubului Impact „The Best” de la Scoala Teodor Murasanu au organizat în luna aprilie o primă expediţie la Dealul cu fluturi. „Înarmaţi” cu aparate foto, echipament şi mult entuziasm, participanţii la expediţie au reuşit să surprindă mai multe specii de fluturi care nu au părut foarte deranjaţi de vizitatori. Mult mai deranjaţi au fost vizitatorii de lipsa oricăror marcaje care să dea informaţii despre rezervaţie, motiv pentru care participanţi şi-au propus pregătirea unui proiect prin care să realizeze câteva indicatoare în beneficiul turiştilor mai puţin documentaţi. Expediţia a fost realizată ca urmare a unui proiect intitulat „Un pas spre natură, un pas spre distractie”, cu ajutorul Fundatiei Noi Orizonturi si in parteneriat cu Clubul „Junior Rangers” si Fundatia Potaissa Turda.
În calitate de participant la expediţie, vă garantez că, dacă ne veţi urma exemplul, frumuseţea şi sălbăticia peisajului vă vor face sa vă doriţi să reveniţi de fiecare dată când aveţi ocazia. Şi nu uitaţi, fiecare rezervaţie naturală are un regulament care stabileşte clar modul de vizitare şi ce activităţi sunt permise în zonă. Nu-l ignoraţi!
Elisa Pilţu
Clasa a VII-a B
Bibliografie
*Amenajamentul silvic U.P.VIII Turda , Ocolul silvic Turda , 1998 ICAS statiunea Bistrita
* Procesul de elaborare al planurilor de management pentru arii protejate din Romania , Michael R.Appleton
* Arii speciale pentru protectia si conservarea plantelor din Romania , Editura Victor B Victor , 2007 , coordonator Anca Sarbu
* Rezervatia naturala „Dealul cu fluturi” de la Viisoara , Rakosy L., Kovacs S, Gh.Groza , Adrian Ruicanescu , Bruno Baur, Teodor Harsia , Ed. Societatea lepidopterologica romana , 2001.
www.turdaturism.ro
natura e intredevar minunata si trebuie plotejata!bravo eliza