Flautul fermecat

Într-una din zile am fost la Teatrul Naţional din Cluj. Pe pereţii foaierului am remarcat o mulţime de poze din spectacole mai vechi. Sunt convinsă ca multe dintre replicile lor au rămas întipărite în minţile miilor de spectatori care s-au perindat prin aceste locuri. În sala de spectacol,  ochii mi-au zăbovit îndelung pe dantela pereţilor şi pe marele candelabru ce domina întregul spaţiu al sălii. Intrasem într-o lume în care arta reuşea să acopere de fiecare dată zgomotul difuz al vieţii cotidiene. Apoi, ca-ntr-o vrajă, luminile s-au stins şi a început spectacolul.

Flautul fermecat, este o operă scrisă de W.A. Mozart (27 ianuarie 1756 – 5 decembrie 1791). Am aflat mai apoi faptul că, în timp ce Mozart era  înmormântat la cimitirul vienez, la Teatrul Imperial din aceeaşi localitate se prezenta, cu succes, al cincizecilea spectacol cu opera Flautul fermecat, ultima creaţie a marelui compozitor…

În această operă de maturitate, un prinţ pe nume Tamino a pornit să cucerească lumea. El este însă atacat de un păianjen uriaş de care îi este frică. Acesta este motivul pentru care el cade leşinat. Tamino este salvat de însoţitoarele Reginei Nopţii, care îi povestesc stăpânei lor cele întâmplate. Între timp, un păsărar rebel, naiv şi lăudăros, trece din întâmplare pe lângă Tamino, iar acesta, trezit, crede că Papagheno este salvatorul lui. Pasărarul începe să se laude, iar drept pedeapsă pentru minciuna lui, cele trei însoţitoare ale Reginei Nopţii îi închid gura lăudărosului cu un lacăt.

Regina Nopţii, rea şi crudă, îl imploră pe Tamino să-i salveze fiica, pe Pamina, din mâinile unui vrăjitor. Ea însă minte când spune ca Sarastro este întruchiparea răului, el fiind un înţelept. Tamino îşi dă seama de acest lucru numai după ce ajunge la palatul lui Sarastro, împreună cu Papagheno, noul şi fricosul lui prieten care îşi doreşte o tovaraşă de viaţă.

             Sarastro îi avertizează pe Tamino şi Pamina că vor fi supuşi unor încercări grele, pentru a-şi dovedi dragostea. Sarastro invocă zeii si le explică faptul că Pamino si Tamina sunt sortiţi unul altuia. Tamino e pregătit să înfrunte pericolul şi Sarastro îi dă un flaut fermecat. Tamino este, după părerea mea, întruchiparea curajului, în timp ce păsărarul, leneş şi comod tremură în de frică în faţa pericolului. Totuşi, ideea de a avea ,,o Papaghenă„ alături de el îl îmbărbătează.

             Proba tăcerii, Tamino o trece, dar nu şi Papagheno, care nu poate să se oprească din vorbit. Apoi, în faţa celor doi apare o bătrână cocoşată cu vocea piţigăiată, care îi face declaraţii de dragoste păsărarului. Acesta însă, o respinge.

Asculta mai multe audio Muzica
            Tamino cântă la flautul fermecat, dorindu-şi să o vadă pe Pamina, însă nu are voie să vorbească cu ea. Din acest motiv, Pamina crede că este părăsită şi încearcă să se sinucidă. Este oprită, totuşi, la timp de Tamino.

              Tamino trece cu bine peste toate încercările: peste despărţirea de Pamina şi peste proba Focului şi a Apei, iar păsărarul, în cele din urmă, cedează insistenţelor bătrânei pline de riduri, care se transformă într-o tânără foarte frumoasă.

             Regina Nopţii nu poate tulbura liniştea din regatul lui Sarastro.

            După părerea mea, opera Flautul Fermecat este filozofică, deoarece evidenţiază lupta dintre Regatul Binelui şi cel al Răului, aşa cum şi în viaţa reală există o luptă permanentă bine şi rău.

            Am ieşit din sală cu impresia că victoria binelui era definitivă, că mesajul transmis prin muzică se referea la întreaga lume. Soarele primăvăratic de afară m-a adus cu picioarele pe pământ, însă, în suflet continua să îmi răsune muzica lui Mozart.

Denisa Redean

    

                                                                                            

 

 

 

 

 

 

 

 

                 

 

 

             

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply