Hachikō a fost un câine japonez din rasa Akita Inu născut în 10 noiembrie 1923.  A fost găsit de profesorul Hidesaburō Ueno, în gara Shibuya.  Din 1924, câinele îl conducea pe stăpân în fiecare zi la gară, apoi seara îl aştepta, mergând împreuna acasă. Hachikō devenise cunoscut de toata lumea din oraș. Această rutină a fost păstrată până în 21 mai 1925, când Ueno nu s-a mai întors de la universitatea la care preda. Profesorul a murit din cauza unui atac cerebral. Hacikō a continuat să îl aştepte în gară, timp de nouă ani, la ora sosirii trenului, urmărind uşa gării, care se închidea și se deschidea cu fiecare călător. Însă, profesorul, singurul călător pe care câinele îl aştepta, nu s-a mai întors niciodată. Călătorii din gara (navetiştii) care îl văzuseră pe Hachikō până atunci cu profesorul, îi ofereau câinelui mâncare.  Hachi a fost dat unei familii în adopţie, dar acesta a fugit înapoi la gară pentru a-şi aştepta stăpânul.

Tot în 1925, un student al lui Ueno, l-a urmărit pe Hachikō până acasă, cerând informaţii despre viaţa și istoria câinelui de la fostul grădinar al profesorului. Studentul a început să publice articole despre Hachikō, despre viaţa lui și despre cum i-a rămas loial stăpânului chiar și după moartea acestuia. Publicându-se articole în unele din cele mai importante ziare din Japonia despre el, Hachikō a ajuns în centrul atenţiei publice, devenind un simbol naţional al loialităţii. Hachikō a murit în 8 martie 1935, iar corpul său conservat este păstrat până în ziua de astăzi la Muzeul National de Ştiinţe din Ueno – Tokyo.

(corpul lui Hachikō împăiat, la Muzeul National de Ştiinţe din Ueno – Tokyo)

Sculptorul Teru Ando a creat statuia câinelui, care a fost aşezată în gara Shibuya. Hachikō a fost  prezent la inaugurarea sculpturii din bronz, care îl reprezenta chiar pe el.

(statuia lui Hachikō realizată de sculptorul Teru Ando)

În anul 2009, s-a realizat şi ecranizarea acestei impresionante povești. Filmul „Hachikō: povestea unui câine”, regizat de  Shigekuni Wong, este bazat pe povestea reală a câinelui, adăugându-se sau schimbându-se unele mici detalii, dar, bineînţeles, esenţa a rămas aceeaşi. Rolul profesorului a fost interpretat de actorul american Richard Gere.  Regizorul a declarat: “Nimeni nu inspiră mai multă integritate și loialitate faţă de familie ca Richard”. În film este vorba despre profesorul Parker Wilson, care l-a găsit pe Hachikō în gară, acesta fiind încă pui. Chiar dacă soţia profesorului, Cate Wilson, nu a fost de acord cu păstrarea câinelui, Hachikō a rămas la ei (continuarea filmului este relatarea poveştii reale). Acţiunea filmului este, de fapt, povestea spusă de nepotul lui Parker. Băiatul a trebuit să facă un eseu despre eroul lui. Copilul a ales să vorbească despre Hachikō. Chiar dacă nu îl cunoscuse, nepoţelul profesorului şi-a dat seama ca Hachikō a dat dovadă de loialitate şi trebuie considerat un erou. La rândul lui, şi băiatul a avut un câine din rasa Akita Inu, pe care îl chema tot Hachikō, băiatul, alintându-l Hachi.

Prin vizionarea acestui film ne dăm seama de faptul că un animal se ataşează enorm de stăpân, şi că animalele, în special câinii, îşi iubesc stăpânii până la moarte. De asemenea, ne dovedeşte, dar în acelaşi timp ne şi învaţă că animalele trebuie iubite şi respectate deoarece pentru ele, noi, oamenii, stăpânii lor, reprezentăm totul.

Vă recomand vizionarea acestui film, deoarece este o bună lecţie de viaţă.

Surse de informare:

• https://www.animalzoo.ro/poze-reale-cu-hachiko-cel-mai-iubit-caine-secrete-dezvaluite-din-spatele-camerelor-de-filmat/
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Hachiko:_Povestea_unui_c%C3%A2ine
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Hachik%C5%8D

Cătălina Cioara

clasa a VII-a A