Nu trebuie să ai milioane de urmăritori ca să fii un erou în viața reală
Interviu cu doamna profesoară de educație socială Anca Feneșan
Reporter: Doamna profesoară, oare ați putea dezvălui la ce liceu și facultate ați studiat?
VIP: – Vă mulțumesc pentru invitația de a acorda acest interviu! Am să vă dezvălui cu drag, câte ceva despre mine. Am absolvit Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare și am urmat două facultăți, pe care le-am început în paralel: „FSEGA – Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, din cadrul UBB – Specializarea „Informatică economică” și FSPAC – Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul UBB – Specializarea „Jurnalism & Comunicare”.
Reporter: Când v-ați dat seama că vreți să deveniți profesoară și de ce ați ales acest domeniu?
VIP: – Mi-am dat seama că am o chemare către domeniul educației pe parcursul liceului. Nu mi-am urmat însă această chemare deoarece sora mea era deja în învățământ, iar perspectivele nu păreau încurajatoare. Viața mi-a scos în cale numeroase oportunități și am avut șansa de a lucra, printre altele și ca trainer și organizator de evenimente. Fac training și coaching cu adulți din 2019, atât în cadrul companiei pe care am fondat-o cât și prin intermediul unor parteneriate. Pentru un parteneriat pe training, am avut nevoie de modulul pedagogic. După ce l-am finalizat, sora mea, cadru didactic de peste 25 de ani, mi-a pus o întrebare: „Ai avea acum curaj să mergi la titularizare?” Eram într-o perioadă în care căutam echilibrul între familie și carieră, iar această întrebare nu părea deloc întâmplătoare. Așa că răspunsul l-am dat, nu cu mintea, ci cu inima. Și a fost: „Evident, DA!” Azi, sunt atât trainer pentru adulți, cât și profesor. Prin prisma educației formale și a celei informale, consider că am o perspectivă mai amplă a ceea ce înseamnă educația.
Reporter: Ce credeți despre generația de elevi cu care lucrați în prezent?
VIP: Cred că, la fel ca în orice altă generație, există copii interesați de educație și copii mai puțin interesați. Ce mi se pare însă îngrijorător legat de generația actuală e faptul că principala valoare pe care o respectă și o evidențiază mereu, e banul. Nu contează competența, nici caracterul, dacă te salvează telefonul, dai bine pe Instagram și îți faci poze cu elicopterul! Mă întreb însă, dacă principala valoare în viață e banul, de ce unul dintre cei mai bogați oameni din lume, Elon Musk, plângând, insista: „Nimeni nu și-ar dori să trăiască viața mea!” Oare în zadar se spune că, adevărată valoare a unui om, peste ani și ani, e dată de modul în care i-a făcut pe alții să se simtă, adică… de mult mai mult decât bani!
Reporter: Dacă nu erați profesoară, ce meserie ați fi ales? De ce?
VIP: Dacă nu eram profesor și trainer, m-aș fi dedicat total, scrisului. Pur și simplu pentru că scrisul e modalitatea mea de a fi liberă și de a crea. În învățământ, însă, vacanțele sunt mai lungi decât în alte domenii, nu-i așa? Prin urmare, deși nu mă pot dedica total, nu am renunțat la cealaltă chemare a mea. Am publicat un volum de poezii în 2019, iar în prezent mai lucrez la ceva. Pot să spun doar că e în proză și că va mai dura.
Reporter: Vă place să călătoriți? Care este orașul dumneavoastră preferat?
VIP: Îmi place foarte mult să călătoresc și pentru că îmi dă o senzație inexplicabilă de „Déjà vu”, orașul meu preferat e Veneția. Parcă aș fi trăit în acest oraș unic, cândva!
Reporter Ce fel de muzică ascultați? Aveți o trupă, un interpret preferat?
VIP: Iubesc muzica de calitate și apreciez versurile bine scrise. Așa că îi ascult cu mare plăcere pe Leonard Cohen și pe Lana del Rey.
Reporter: Ce vă place să faceți în timpul liber?
VIP: În timpul liber, îmi place să scriu, să joc teatru și să călătoresc împreună cu familia mea.
Cum adică, profa asta face teatru? 🙂 Ei bine da, teatrul e o altă pasiune de-a mea. Vă invit cu drag, să mă vedeți anul viitor în rolul lui Cindy, o Cenușăreasă cu simțul umorului, care cu siguranță vă va încânta!
Reporter: Ce gen de filme preferați?
VIP: Prefer suspansul și îmi place să explorez mintea umană, așa că thrillerele psihologice sunt preferatele mele. Urmăresc totodată cu interes diverse documentare și ca să fie „filmul” complet: recunosc cu mâna pe inimă că mereu lăcrimez și mă perpelesc, la filmele de Crăciun în care, părinții și copiii se regăsesc! Poate că dorul de părinții mei, își spune cuvântul…
Reporter: Vă place să citiți? Ce cărți preferați și ce le recomandați elevilor?
VIP: – Îmi place foarte mult să citesc. În această etapă a vieții mele, citesc în special cărți despre spiritualitate și sensul vieții. Nu las din mâna însă, nici cărțile bune de: antreprenoriat, comunicare și dezvoltare personală. Elevilor le recomand o carte din care eu am învățat foarte multe. Se numește: „Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații” și este scrisă de John C. Maxwell.
Reporter: Aveți animale de companie?
VIP: Locuiesc la bloc, în Cluj-Napoca și nu am animale de companie. La casa bunicilor, însă, mă bucur de compania pisicilor și cățeilor, alături de băiețelul meu.
Reporter: Ce pasiuni ascunse aveți?
VIP: Am o pasiune (tocmai dezvăluită), pentru tot ce înseamnă ESP. Rămâne să aflați voi, de la ce vine acest acronim. 🙂
Reporter: Care este principalul dumneavoastră defect?
VIP: Cu siguranță, principalul meu defect e încăpățânarea (caracteristică celor născuți în luna aprilie). În anumite situații însă, încăpățânarea te poate scoate teafăr la liman!
Reporter: Dar calitatea cu care vă mândriți?
VIP: Intuiția e principala calitate a mea. Nu mă puteam mândri cu modestia, pentru pentru că atunci intuiția îmi șoptea că mai am de lucrat la ea. 🙂 Dar cred că ar fi intervenit simțul umorului, cealaltă calitate care adesea, mă poate salva.
Reporter: Care sunt eroii dumneavoastră preferați din viața reală?
VIP: – Eroii mei preferați din viața reală sunt:chirurgii extraordinari, care operează și câte 12 ore;profesorii care le dau aripi și elevilor din medii defavorizate; funcționarii publici, care muncesc cu zâmbetul pe buze și lista cu siguranță poate continua. Nu trebuie să ai milioane de urmăritori ca să fii un erou în viața reală sau să fii cineva! Un erou în viața reală e, din punctul meu de vedere, un om care își găsește misiunea, indiferent care ar fi ea și o face cu aceeași dedicare și pasiune… și când nu se uită cineva.
Reporter: Care este cea mai mare realizare a dumneavoastră de până acum?
VIP: Am realizat că fără sănătate, echilibru și oameni dragi, nicio altă realizare nu mai are valoare! Am mai realizat că în esență, funcțiile și titlurile nu înseamnă nimic, fără competență! Am realizat, pe final, că în viață, în zadar pentru alții ești „realizat” și la înălțime, dacă îți încalci principiile și nu te mai respecți, tu, pe tine! În concluzie – până acum, cea mai mare realizarea a mea, e că în luarea unor decizii importante, am învățat să îmi urmez intuiția și inima!
Reporter: Ce diferențe vi se pare ca au apărut la generația actuală de elevi față de generația dumneavoastră?
VIP: Cred că diferența cea mai notabilă e în ceea ce privește respectul față de educație și față de profesori.
Reporter: Care a fost cea mai interesantă sau amuzantă întâmplare din copilăria dumneavoastră?
VIP: – Cea mai amuzantă întâmplare din copilăria mea, a fost atunci când i-am aplicat, împreună cu sora mea, tehnici de resuscitare învățate la școală, unui purcel. Părea în pericol, dragul de el! Dacă vă gândiți la respirație „gură la gură”, aveți o imaginație cam bogată și un simț al umorului bine dezvoltat! Adevărul e, că medicul veterinar la care l-am dus după resuscitare, s-a prăpădit de râs… nu doar s-a amuzat!
Reporter: Unde vă vedeți peste zece ani?
VIP: – Mă văd la un alt nivel de experiență și evoluție – în domeniile creației, antreprenoriatului și educației!
Reporter: Cum ați putea convinge un elev să devină profesor? Ce argumente îi puteți oferi?
VIP: – Fiind nu doar profesor, ci și trainer & coach, i-aș pune întrebările potrivite adică, l-aș ghida. Ar fi argumentele sale, nu ale mele, prin urmare, altfel le-ar îmbrățișa, nu-i așa?Fii sincer(ă)! Dacă ar fi vorba despre viața și cariera ta, tu ce ai prefera:argumente din experiența altcuiva sau întrebările potrivite pentru a descoperi CALEA TA? Acesta e unul dintre motivele pentru care eu cred că educația informală și educația formală pot atât de frumos, coexista! Uneori ești trainer, alteori coach, alteori profesor, alteori mentor și uite așa… Te convingi singur că nimic nu îți poate aduce o satisfacție mai mare decât să atingi într-un mod pozitiv, destinul cuiva! Mulțumesc, Denisa și Crina! Sper ca acest interviu să atingă într-un mod pozitiv destinul cuiva!
Interviu realizat de Crina Nealcoș și Denisa Bondoi
Clasa a VII-a B