Timpul
Oare de câte ori am auzit expresiile „Nu am timp!”, „Timpul înseamnă bani!”, „De ce pierzi timpul?” sau „Ce repede trece timpul!”? Dar câţi dintre noi ştim cu adevărat ce spunem? Câţi oameni ştiu ce este timpul sau au măcar o idee vagă despre acest cuvânt? Ei bine, e ciudat, dar foarte puţini! Pentru asta am încercat să descriu timpul din cât de multe puncte de vedere am putut.În Europa de exemplu, timpul reprezintă pentru oamenii obişnuiţi două lucruri total diferite, depinzând de societatea în care trăieşte fiecare om. Astfel, ţările din Europa se împart în ţări dependente de timp şi ţări independente de timp. În ţările dependente de timp, cu ar fi Elveţia, Germania, Suedia, Norvegia, Danemarca şi Marea Britanie, timpul este considerat o linie dreaptă, care conţine trecutul, prezentul şi viitorul. În aceste societăţi, timpul este important din punct de vedere economic, fapt pentru care o activitate considerată mai puţin importantă poate fi uşor lăsată pe mai târziu, în favoarea altei activităţi care are un timp de desfăşurare bine stabilit. În aceste ţări, timpul este monocronic, adică oamenii se concentrează pe un singur lucru. Dintre cele trei „părţi” ale timpului, englezii consideră cel mai important trecutul, în timp ce nemţii consideră cel mai important viitorul, fapt pentru care pun un preţ mare pe educaţie şi cercetare. În ţările independente de timp, lucrurile stau exact pe dos. Aici, oamenii acordă importanţă întrunirilor de familie, somnului sau meselor de peste zi. Pentru ei acesta este considerat timpul sacru, astfel că aceste activităţi nu pot fi amânate nicidecum, o amânare a unei întruniri de familie însemnând o jignire adusă participanţilor la aceasta. Oamenii din aceste ţări fac mai multe lucruri (în afară de cele care alcătuiesc timpul sacru) în paralel, dar cu aceeaşi concentrare! Aceste activităţi alcătuiesc timpul profan, căruia nu îi este acordată o atenţie prea mare. Aşadar, pentru ei timpul este aproape în totalitate fără importanţă. O ţară interesantă din punctul de vedere al timpului este Rusia. Ruşii acordă atenţie multă trecutului glorios şi se dedică de asemenea activităţilor în familie. Cu toate acestea, ei au un program bine stabilit pentru afaceri sau alte activităţi de genul acesta. În concluzie, ruşii sunt micşti din punct de vedere al atenţiei pentru timp.
În fizică, timpul era considerat absolut, adică două evenimente[1] au loc în acelaşi interval de timp indiferent de poziţia observatorilor. Teoria Relativităţii contrazice asta! Aici, timpul diferă, astfel încât pentru fiecare observator timpul este determinat de ceasul pe care îl are, eventual, pe mână. Conform acestei teorii, timpul este o a patra dimensiune, formând astfel spaţiul-timp. Acesta are trei dimensiuni pentru spaţiu, numite coordonate, şi timpul, care diferă în funcţie de observatorul evenimentului în desfăşurare într-un anumit punct al spaţiului-timp. Prin această teorie se dă un răspuns relativ mulţumitor pentru problema călătoriei în timp. Să ajungi în viitor, cu o maşină a timpului, este relativ uşor. Pentru a se putea realiza aşa ceva, este nevoie „doar” de depăşirea vitezei luminii. Dacă se depăşeşte această valoare, cel care călătoreşte parcurge distanţa între două evenimente din spaţiu-timp mai repede decât îi ia timpului să treacă între aceste două evenimente, deci călătorul ajunge în viitor. Cu călătoria în trecut e mai complicat, deoarece e nevoie şi de o curbare mai mare a spaţiului, în plus faţă de „simpla” depăşire a vitezei luminii. Aceste curburi ar forma o „gaură de vierme”, care ar scurta distanţa dintre două evenimente, deci, ar permite deplasarea în mai multe puncte ale spaţiului. Dar dacă am putea construi o astfel de maşină, de ce nu vine cineva din viitor să ne spună cum să o facem şi noi? Ei bine, poate a încercat asta, dar a ajuns într-un timp de asemenea viitor pentru noi. Problema principală este însă că nu putem depăşi încă viteza luminii, deci nu putem îndeplini nici măcar primul pas în călătoria în timp. Concluzia este că nu avem o tehnologie suficient de avansată încât să depăşim viteza luminii, ci doar una care mişcă particulele cu o viteză maximă de 99,99% din viteza luminii şi care creează energie din particule şi antiparticulele acestora! Destul de hazliu, nu?
În Biblie se spune că timpul a început la Creaţie: „La început a făcut Dumnezeu Cerul şi Pământul”. Adică timpul a început atunci când a fost creat primul lucru material. Sfârşitul timpului este considerat Sfârşitul Lumii, deoarece după aceasta se trece în veşnicie, unde timpul nu mai contează.
Şi până la urmă, pentru fiecare persoană timpul înseamnă viaţa pe care o are pe pământ. Şi atunci, fiecare persoană are un timp al său. O astfel de idee este dată de Franz Kafka, în romanul Procesul, unde autorul spune că un om dorea să treacă de o poartă, dar paznicul acesteia nu l-a lăsat pe motiv că, şi dacă ar trece de prima poartă, de celelalte nu va putea trece cu siguranţă, iar la sfârşitul vieţii omului i s-a spus că poarta aceea era destinată lui, dar nu i-a fost dat să treacă de ea. Prin această poveste, autorul vroia de fapt să descrie justiţia din acele vremuri, dar ideea poate fi transpusă şi în discuţia despre timp. În acest caz, ce ar însemna timpul pentru om care în ceasul morţii află că toate strădaniile sale din timpul vieţii îi erau destinate lui, dar cineva nu îl lasă cu nici un preţ să le ducă la bun sfârşit?
Mergând pe ideea întrebărilor asupra timpului din mai multe puncte de vedere şi din perspectiva a mai multe categorii sociale, ajungem la o altă întrebare. Ce înseamnă timpul pentru un condamnat la moarte? Totul sau nimic? Ce mai contează pentru el spaţiul-timp, „gaura de vierme”, timpul sacru sau cel profan? Ce mai aşteaptă acel om: timpul execuţiei sau pe cel al salvării?
Cred că, deşi există câteva răspunsuri, întrebările vor fi întotdeauna mai numeroase. Oare avem timp pentru ele?
Bogdan Hanc
clasa a VIII-a A
[1] Evenimentul aparţine spaţiului-timp, deci este un punct în spaţiul tridimensional care se află acolo la o anumită dată.