Chiar dacă este un organ mic, de doar 2,5 cm în lungime, ochiul joacă un rol foarte mportant în funcționarea și dezvoltarea noastră, ajutându-ne să înțelegem ce se întâmplă în jurul nostru. Ochiul este un organ de simț cu funcția principală de a detecta lumina. Ochiul se află în orbita osoasă și are două părți: partea externă și partea internă. Partea internă este formată de globul ocular, iar partea externă de organele anexe. Globul ocular este învelit în trei tunici: sclerotica, membrana sidefie (albă)  cu rol în protecție, coroida, formată în mare parte de vase de sânge, ajută la reglarea temperaturii ochiului, și retina, care (la vertebrate)  transformă lumina în semnale nervoase. Pentru ca lumina să fie receptată de către creier, aceasta parcurge un drum lung. Ea pătrunde în ochi prin cornee, apoi trece prin iris, unde cantitatea de lumină este reglată de pupilă. Continuându-și drumul, străbate cristalinul, unde suferă trei refracții, apoi prin retină, unde lumina este transformată în impulsuri nervoase, ajunge în pata galbenă, unde imaginea se formează clară sau neclară, dacă este vorba de ceea ce vedem cu coada ochiului.  În final, lumina,ajunge la nervul optic, care conduce impulsul nervos la creier în lobul occipital. Organele anexe, care au rol în protecția ochiului, sunt: genele, sprâncenele, pleoapele și glandele lacrimare. Culoarea ochiului este dată de iris, aceasta depinde de genele părinților și dacă o boală afectează ochiul sau nu. Culoarea căpruie, cea mai des întâlnită, apare atunci când ambii părinți sau doar unul au culoarea ochilor căpruie. Culoarea albastră, o are cam 8% din populație și apare atunci când ambii părinți (sau doar unul) au culoare albastră, dar poate apărea și dacă nici unul nu o au sau dacă amândoi au culoarea verde sau căpruie. Culoarea verzuie, una dintre cele mai rare culori, apare la fel ca și culoarea albastră, dacă părinții au aceeași culoare la ochi sau culoarea verde. Cea mai rară condiție a irisului este heterocromia, care apare atunci când unul dintre ochi este hiperpigmentat sau hipopigmentat, ceea ce face culoarea irisului să fie diferită la un ochi față de celălalt. Mai există și heterocromia sectorială, unde o parte a irisului are o culoare diferită. Multă lume crede că toate ființele vii își folosesc ochii pentru același scop sau au aceeași compoziție, totuși, acest lucru nu este adevărat. Vertrebratele își folosesc ochii pentru orientare spațială și înțelegere a  ceea ce este în jurul lor.  Însă,  nevertebratele nu au atâtea capacității, având o vedere blurată sau în mai puține culori. Un exemplu de astfel de nevertebrată este meduza-cubică, care are 4 ropalii cu câte 6 ochi fiecare. Meduza-cubică își folosește ochii pentru a evita pericolele, pentru a face rost de mâncare și pentru a supraviețui. Aceasta are ochi inferiori, care detectează obstacolele printre  care înoată, și ochi superiori care detectează ceea ce este deasupra ei. Dacă aceștia detectează lumină puternică înseamnă că meduza s-a pierdut prin larg și există posibilitatea să moară. În schimb, dacă detectează pete întunecate, aceasta simte că se află  sub frunzișul mangrovelor, unde știe că poate găsi hrană. Animalele acvatice cu ochi tip aparat foto au o lentilă cu țesut de densitate variabilă, pentru a le ajuta să vadă mai bine sub apă. Un astfel de animal este calamarul Histioteuthis heteropsis , care are ochii inegali, având ochiul stâng de două ori mai mare decât cel drept pentru a vedea mai bine prada în lumina care vine de sus. Un alt animal cu ochi interesanți este scoica-de-golf, care are învelișul tivit cu aproximativ 100 de ochi albaștri, fiecare cu un strat-oglindă pentru a dubla șansele de a capta lumină, sau crevetele-călugăriță, care poate vedea lumina infraroșie și ultravioletă.

Ochiul este l-a fascinat dintotdeauna pe om, acesta asociindu-l adesea cu divinitatea. Există în mitologie creaturi malefice înzestrate cu ochi a căror privire îi făceau pe oameni neputincioși ori îi transformau în piatră. De exemplu, în mitologia greacă, Meduza a fost ucisă de Perseu cu ajutorul unei oglinzi; într-o legendă celtică, regele Balor din Fomoriers, avea o „privire rea”  care și-a făcut efectul pe câmpul de luptă când patru oameni i-au ridicat pleoapele.  În Egiptul antic descoperim Ochiul lui Horus (sau Ochiul lui Ra – wedjat sau udjat), ochiul fiind aici un simbol al protecției și al vieții. În iconografia creștină, ochiul, înconjurat de raze sau în interiorul unui triunghi cu vârful îndreptat în sus, este un simbol binecunoscut al omniprezenței divine sau al Sfintei Treimi. Similar, ordinele cele mai înalte de îngeri (heruvimi și serafimi) au ochi pe aripile lor ca un semn al unei înțelepciuni pătrunzătoare. De asemenea, ochiul apare în numeroase proverbe și expresii care sintetizează înțelepciunea populară: „A face ochi dulci cuiva”- a privi pe cineva cu dragoste; „Ochii sunt oglinda/fereastra sufletului” – în ochi se pot citi sentimentele unei persoane; “A fi cu ochii în patru” – a fi atent la ce se petrece în jur; ”Banul e ochiul dracului” – rolul potențial malefic al banilor.

Iulia Mînican, VII A