În inima unei cărţi

Motto: „Sunt asemenea unei cărţi,ale cărei pagini sunt strânse una într-alta din nevoia de a fi citite: mintea mea se cere răsfoită iar adevărurile adunate în ea trebuie eliberate din când în când, gata de a ieşi la iveală atunci când o cer împrejurările.”(Seneca)

A fost odată ca niciodată, în ţinuturi îndepartate, uitate de lume, o regină malefică, pe nume Liadora, care trăia într-un castel magnific de cărţi. Când şi-a creat castelul, regina a injectat inimile carţilor cu sânge negru. Instantaneu, paginile cărţilor s-au facut negre şi pline de o magie neagră fatală. Într-o zi frumoasă de vară, în care razele soarelui se reflectau în coperţile cărţilor învechite, castelul reginei a fost atacat de soldaţii din Ţinutul Neînfricat. Aceştia spulberau nemiloşi pereţii superbi din cărţi. Regina, furioasă a creat o explozie uriaşă. Toţi soldaţii au fost aruncaţi în infern. Deoarece vraja a fost prea puternică, aceasta a spart portalul realităţii care se afla în cea mai ascunsă încăpere din castel. În acel moment, lumea magică s-a contopit cu realitatea, iar toate reginile şi toţi împăraţii din ţinutul magic, au fost traşi în portal. Din pacate, şi cărţile pline de magie neagră ale reginei au fost trase de portal.

Toţi oamenii se uitau uimiţi la regina de asfaltul rece. Îi analizau rochia iei lungă si neagră. Coarnele ei imense de culoarea neagră, străluceau în lumina soarelui. Regina se ridică speriată. Se uită spre oamenii uimiţi care o fotografiau. Ochii ei verzi ca iarba tremurau de furie. Îsi ridica uşor mainile cu ungiile ei lungi şi ascuţite. Un vânt puternic se porneşte dintr-o dată, iar regina se ridică spre cer. Rochia ei îi flutura elegant in bătăile puternice ale vântului. Nori uriaşi si negri se adună in jurul ei, formand o rochie magnifică. Din mâinile ei ies fulegere fioroase. Oamenii îngroziţi, incep să alerge ferindu-se de fulgerele înfiorătoare. Regina începe să râdă malefic. Îşi înlătură norii, şi se înalţă spre cerul întunecat, în căutarea unui loc de adăpostire. Până la urmă, se ascunse în spatele unor tufişuri, dintr-o zonă care nu era aşa populată. Dintr-o dată, auzi nişte zgomote ciudate. Se uită mirată prin jur, dar nu văzu nimic. Tufişurile au început să tremure puternic. Liadora, speriată, scoase un strigăt puternic şi se ghemui la pămant. Tufişurile şi-au încetat tremurul. Liadora îşi deschide ezitant un ochi. Vede pe frunzele uscate silueta unei persoane înalte şi fioroase. Îşi pregăteşte o bulă cu otravă, care a format-o în mână dreaptă în câteva secunde. Se întoarce uşor şi lansă cu o mişcare bruscă bula. Aceasta se ciocneşte de un scut, descopunându-se în mici scântei magice. În spatele scutului, se afla stăpânul Ţintului Magic care schiţă un surâs urmat de un râs batjocoritor.

– Tot aşa neîndemânatică ai rămas. spuse acesta râzand.

– Se putea să nu apari tu, nesuferitule?! spuse Liadora nervoasă.

– Cea care eşti nesuferită eşti chiar tu. spuse împăratul.

-Oh mai taci, Rason! Strigă Liadora. Cine şi-a dat foc propriilor pantaloni atunci când încerca o vrajă nouă?

– Şi cine a spart portalul relităţii şi ne-a adus pe toţi aici? Ia zi, cine? Spuse Rason.

– Eu, dar asta nu contează. Spuse Liadora răzând şi fluturânduşi o şuviţa de păr.

– Ba conteaza, deoarece tu, cornoaso, ne-ai adus pe toţi în lumea relităţii, şi ar fi bine să găşeşti fiecare bucăţică din oglinda portalului, şi să lipeşti cioburile la loc, cât mai repede  posibil, că dacă nu, noi nu ne vom putea întoarce înapoi în tărâm.

– Şi unde mai exact pot găsi cioburile? întrebă Liadora nedumerită.

– Trebuie să găseşti moştenitorul tărâmului,care este un pamântean, doar el poate găsi cioburile.

– Te referi la copilul lui Horus. Spuse Liadora.

– Exact, cap de nucă. spuse râzând Rason.

– Şi unde îl găsesc? întrebă Liadora

– Mi se pare mie sau micuţa malefică e nedumerită? Asta e treaba ta. spuse Rason râzând şi dispărând lăsând în urmă o mulţime de fum roşu. Liadora, nervoasă, se îndreptă spre centrul oraşului, în căutarea moştenitorului.

În cealaltă parte a New Yorkului, Zak, un baiat de 17 ani se îndrepta spre casă, plictisit după o zi lungă de şcoala. El primeşte un telefon de la mama sa, în care aceasta îi dă de ştire băiatului de teribila întâmplare din centrul oraşului. Băiatul, îngrozit, deoarece casa sa se afla foarte apropae de centrul oraşului, se îndreaptă repede spre ea. Încearcă să afle mai multe despre ciudata întâmplare. În cele din urmă, el descoperă foarte multe informaţii cu referire la accident pe net. După ce termină de citit, băiatului nu i-a venit să creadă ceea ce auzise, şi plin de încredere se duce în centrul oraşului. Ajuns acolo, băiatul rămâne cu gura căscată. Clădirile prăbuşite pe asfalt, şosele crăpate, felinarele minunate care mărgineau şoseaua erau distruse. Totul era atât de macabru, încât nici razele delicate ale soarelui nu mai aveau un efect interesant. Zack înaintează speriat pe şosea. Se uită într-o crăpătură fără fund. Parcă era o poartă spre infern. Dintr-o dată, simţi că cineva îl urmăreşte. Se uită de jur împrejur dar nu văzu nimic. Îşi continuă expediţia. Auzi niste sunete ameninţătoare de paşi în spatele lui. Se întoarse speriat, dar nu văzu nimic. Se uită o vreme îndelungată prin jur. Simţi cum două mâini crude îi cuprind corpul. Speriat, Zack se zbate pentru a supravieţui. Este ridicat de la pamânt. Se zbate şi mai tare. Liadora îl scapă, iar băiatul cade pe asfalt şi nu se mai ridică. Furioasă, regina se îndepărtează în căutarea moştenitorului.

Zack deschise uşor ochii. O vede pa mama sa plâmgând lângă patul cu aşternut alb de spital. După, vede perfuzia uriaşă care se afla lângă el. Speriat, se uită către mama lui.

– Unde sunt? Strigă acesta speriat.

– Eşti la spital, dragul meu. spuse mama sa.

– Dar, ce s-a întâmplat? întreabă băiatul speriat.

–  Nu cred ca e cazul sa vorbim despre asta acum. Spuse femeia îngrijorată.

– Mamă, spune-mi. Spuse băiatul.

– Ai fost găsit leşinat pe o şosea din centru, spuse mama apucându-se de plâns. Zack se ridică şi îşi îmbrăţişă drăgăstos mama.

Se înseră, iar mama băiatului plecă de la spital, deoarece programul de vizite s-a terminat. Zack încearcă să-şi amintească motivul pentru care se află acum în spital, dar nu-şi aminteşte. Într-un final adoarme, scufundat în gânduri.

El înainta rapid pe şoseaua crăpată din centrul oraşului, când auzi nişte paşi în spatele lui. Nu-i băgă în seamă, şi îşi continuă liniştit drumul. Dintr-o dată un vânt puternic s-a pornit, iar pe cer au apărut nori negri şi uriaşi de ploaie. Zack, speriat începe să alerge spre casă, când o siluetă neagră apare în faţa lui. Aceasta înaintă în zona unde razele luminau. O femeie înaltă, îmbrăcată înntr-o rochie lungă neagră şi cu o pelerină uriaşă, stătea în faţa băiatului. Aceasta zâmbi malefic, şi zbură spre băiatul speriat, ridicându-l de la pământ. Zack încercă să scape din măinile ei crude dar nu reuşi. În cele din urmă, femeia misterioasă îl scăpă pe Zack, iar acesta căzu la pământ…băiatul se trezi speriat.

– Ce vis ciudat am avut, spuse acesta. Toată noaptea se gândi la femeia aceea ciudată care îl ridică fără milă de la pământ. Zack nu ştia faptul că ceea ce chiar visase el, s-a întâmplat, şi că îl paşte un mare pericol.

Liadora îl lovea pe băiatul neajutorat fără milă.

– Cine eşti tu? Întrebă acesta printre suspine.

–  Nu contează asta! spuse Liadora, bătându-l şi mai tare.

– De ce tot dai în mine??!! Urlă băiatul

– Ai un tată pe nume Horus?? îl întrebă Liadora evitând răspunsul.

– De ce tot dai în mine? o întrebă băiatul.

– Ai un tată pe nume Horus??! strigă Liadora

– Încetează!!! Răspund eu primul…nu. Tu de ce dai în mine?? o întrebă băiatul.

Liadora suspină şi spuse : – Deoarece am crezut că tu eşti moştenitorul…

– Moştentorul cui? Întrebă băiatul confuz.

– Prea multe întrebări. spuse Liadora, şi îi dădu drumul băiatului. Vrăjitoarea se puse jos neajutorată. Mici lacrimi îi apărură în ochii ei verzi…tufişurile începură să tremure.

– Nu din nou, Rason! Spuse aceasta.

– Nu din nou, iarăşi. Spuse acesta, râzănd zgomotos.

– Nu am chef de glumele tale în acest moment, nesuferitule, spuse Liadora plângând.

– Eu nesuferit ??!! Cine a bătut săracul copil? zise acesta.

–  Vroiam să văd dacă el este moştenitorul. L-am bătut deoarece vroiam să văd dacă iese praf de diamant din el, spuse vrajitoaea.

– Schimbă-ţi tactica, drăguţo, spuse Rason râzând.

– Te rog, pleacă.

–  Să nu-mi spui că văd lacrimi în ochii fioroasei vrăjitoare. Spuse bărbatul zâmbind. La auzul acestor vorbe, Liadora se ridică, şi se aruncă plină de tristeţe în braţele bărbatului.

– Nu ştiu ce să mai fac, Rason! spuse ea plângând.

Rason o aruncă dur din braţele lui. Liadora căzu neajutorată pe pământul rece şi dur.

– Ştii bine că noi doi nu putem fi prieteni!! Urlă acesta

– Ţi-am zis că acel lucru a fost o greşeala!!

– Mi-ai ucis fiul din greşeala? Tu chiar crezi că mă poţi minţi aşa? Strigă acesta.

– Era o vrajă complicată şi nu o stăpâneam foarte bine!

– Atunci de ce mi-ai lăsat copilul lângă tine???

– Deoarece nu l-am văzut!! Înţelege o dată!! De ce nimenni nu mă crede niciodată??!! De ce nimeni nu mă consolează când am nevoie??!! De ce trebuie să fac totul pe cont propriu??!! Strigă aceasta printre lacrimi.

– Deoarece eşti ca un demon, spuse Rason, după care dispăru.

Liadora începu să plângâ şi mai tare. Se ghemui la pământ neajutorată, şi adormi plină de gânduri.

În dimineaţa următoare, Zack se simţi foarte rău. Medicii erau foarte îngrijoraţi de starea lui de sănătate.

– Medicii au spus că trebuie să mai stai internat încă trei zile, spuse mama băiatului plină de tristeţe.

– Încă trei zile??!! Strigă băiatul uimit.

– Din păcate, da…mă duc azi până la magazin să-ţi iau ceva bun de mâncare.

– Bine, mulţumesc, spuse băiatul. Mama sa se ridică, îl sărută drăgăstos pe frunte, şi plecă.

Zack se întinse, şi încercă să adoarmă. Durerea sa insuportală de cap nu-l lăsa să adormă. Trist, băiatul vru să se plimbe, dar când a pus picioarele jos, a simţit o durere cumplită, ca şi cum ar călca pe foc. Scoase un strigăt în şoaptă şi încercă să se ridice, dar căzu neajutorat. Încercă să se târască până la clanţa uşii. Când ajunse la ea, se ridică uşor. Îşi puse piciorul drept jos, şi din nou simţi durerea. Îl lăsă jos. Speriat, se hotărâ să se ridice brusc, şi să înfrunte durerea. Zis şi făcut. Se puse ghemuit, apoi se ridică pe vârfuri. Simţi o mică înţepătură. Îşi îndreptă uşor picioarele. Durerea devenea tot mai mare şi insuportabilă. Nemaiputând suporta, se aruncă pe pat. Când s-a întins, a văzut că din tălpile picioarelor sale curgea un praf, ca de diamant.

Razele soarelui se reflectau elegnat în coarnele negre ale Liadorei. Aceasta se trezi cu urmele lacrimelor rămase pe obrajii ei fini. Se ridică somnoroasă de pe frunzele aurii, şi porni în căutarea unei noi ascunzători. Pe drum, vrăjitoarea se gândi încontinuu la întâmplarea dramatică de ieri. Nu îi venea să creadă că Rason nu o credea în legatură cu moartea fiului lui. Ea era complet nevinovată. Şi apoi, îşi amintea cuvintele care i le-a spus acesta „ –  Ştii bine că noi doi nu putem fi prieteni!! „ şi apoi şi-a amintit cele mai dure cuvinte pe care le-a auzit în viaţa ei „ – Deoarece eşti ca un demon”. Putea auzi vocea lui Rason care îi răsuna în cap în timp ce rostea acele cuvinte crude. Tristă, îşi puse mâinile în cap şi-şi continuă neajutorată drumul. În cele din urmă, se ascunse în grădina uriaşă a unei case aflate foarte apropae de centrul oraşului.

Mama lui Zack intră în salonul băiatului. Zack se făcu palid la faţă când o văzu.

– Ce-i păţit dragule, eşti bine? Îl întrebă aceasta îngrijorată.

– Da, sunt bine. Spuse acesta speriat.

– Eşti cam palid. Nu ar trebui să te dezveli?

– Nu!! Urlă băiatul şi strănse puternic pătura. E cam frig aici. Spuse el, şi schiţă un zâmbet.

– Câteodată mă tot întreb cu cine semeni aşa ciudat. Sigur nu cu mine, spuse aceasta şi râse puternic.

Îi dădu lui Zack un corn cu ciocolată şi câteva bomboane. După ce plecă mama sa, Zack se dezveli speriat. Se uită ezitant spre picioarele sale, şi văzu că praful se oprise să mai curgă. Uşurat, luă puţin praf care a rămas pe cearşaf, şi-l examină. Praful avea o culoare albastră şi mirosea foarte frumos. Cand şi-a mutat praful dintr-o mână în alta, băiatul văzu că s-au format cuvintele : „ Tu eşti moştenitorul”. Speriat, îşi examină palma. Cuvintele erau scrise atât de clar. După câteva secunde, praful se ridică de pe mâna băiatului, şi dispăru în salon. Totul era prea mult pentru Zack. Nu ştia la ce se refereau cuvintele „ Moştenitorul”.

– Moştenitorul cui? Se întrebă confuz băiatul. Îşi sună cel mai bun prieten, pe Harry, şi îl rugă să vină până la el la spital.

– Salut! spuse Harry

– Salut! spuse Zack

– Ce s-a întâmplat? Întrebă Harry

– Asta, spuse Zack şi îi arătă prietenului picioarele, de unde curgea din nou praf de diamant.

– Ce este asta?? strigă mirat Harry.

– Nu ştiu!! Acum căteva minute, praful a format cuvintele : „ Tu eşti moştenitorul”.

– Poftim??? Moştenitoul cui? Strigă Harry mirat.

– Asta mă întreb şi eu.

– Amice, e grav ce se întâmplă, spuse Harry.

– Trebuie să mă ajuţi să descoperim misterul, spuse Zack

– Desigur că te voi ajuta. Spuse Harrz şi îl bătu prietenos pe spate, după care plecă.

Zack nu putu dormi toată noaptea. Se gândea încontinuu la întâmplareade azi. El nu ştia ce aventură mare şi periculoasă îl aştepta.

Liadora inspecta grădina magnifică. Se plimbă prin fiecare colţ şi admira florile frumoase. Se decise să se furişeze şi în casă. Intră pe uşa frumos decorată şi ajunse în holul uriaş. Înaintă speriată şi intră în bucătăria cochetă. Bău puţină apă, după care îşi continuă expediţia. Inspectă toate cele 6 camere. Însă mai rămăsese încă una. Camera lui Zack. Liadora înintă încrezătoare la etajul 3 al casei. O uşă plină de postere era poziţionată în capătul coridorului. Vrăjitoarea intră în camera enormă. Scoase un strigăt la vederea dezordinii din încăpere. Se îndreptă spre patul uriaş din colţul camerei. Pe noptieră se afla o poză în ramă. Curioasă, Liadora se uită la poză. Rămase cu gura căscată timp de 4 secunde. Persoana care se afla în poză, era chiar băiatul pe care l-a atacat în centrul oraşului, şi pe care l-a scăpat, accidenându-l. Liadora zâmbi malefic, şi se ascunse sub patul uriaş.

Zack era foarte fericit, deoarece a fost externat din spital. În sfârşit se putea duce acasă, şi se putea gândi liniştit la întâmplarea din spital.

După câteva minute, Zack se afla în camera lui, stând în pat şi meditând. Se hotărâ să se odihnească. Zis şi făcut. Zack a adormit foarte repede. Liadora, nemaiauzind nicio mişcare, se hotărâ să iasă şi să vadă chipul noului ei coleg de cameră. Aceasta ieşi uşor de sub pat, şi cu mişcări fine se ridică în picioare. Se aplecă şi studie faţa băiatului. Razele soarelui care îi luminau faţa lui Zack, au fost înlocuite cu umbra coarnelor imense ale vrăjitoarei, care se reflectau pe faţa fină a băiatului. Liadora recunoscu acest chip, şi zâmbind satisfăcută, se strecură din nou în ascunzătoarea ei.

Ruson înainta grăbit pe strada îngustă în căutarea unei ascunzători. Deoarece se plimba într-un cartier de case, se decise să se ascundă într-una. Într-un final, alese o casă cu o grădină superbă. Mustăcind malefic, se duse după mâncarea strânsă de el, şi vroia să se întoarcă la acea casă magnifică.

După două ore de somn, Zack se trezi.

Să-mi aduci te rog nasturii pe care vrei să ţi-i cos pentru vesta ta, strigă mama sa din bucătărie.

Somnoros, Zack ia cutia cu nasturi, dar din neatenţie alunecă pe parchetul care a fost spălat recent, scapă cutia, iar aceasta alunecă şi se opreşte sub pat, trezind-o pe Liadora. Aceasta văzu mâna băiatului care era sub pat. Îngrozită, se adună în cel mai îndepărtat colţ pentru a se feri de mâna băiatului. Se uită mai bine, şi realiză că s-a pus chiar lângă cutia cu nasturi, obiectul pe care îl căută Zack. Când vru să se mute, mâna băiatului îi pori calea. Speriată, Liadora se întoarse în colţ. Mâna băiatului nu mergea spre cutie, ci spre ea. Mâna băiatului venea din ce în ce mai aproape…

– Ce-ţi ia atât, Zack?! urlă mama care intră nervoasă în cameră.

– Am scăpat cutia cu nasturi sub pat. Spuse acesta somnoros, şi se ridică în picioare. Liadora răsuflă uşurată. Când cei doi nu erau atenţi, aceasta a împins cutia foarte aproape de piciorul lui Zack.

– Uite-o lângă piciorul tău. Zise mama râzând.

Zack o ia ruşinat, şi pleacă împreună cu mama sa în sufragerie.

Liadora se calmă, şi realiză că a avut un noroc imens, că nu a fost prinsă.

Ruson se îndreptă spre noua lui ascunzătoare. Ajuns la ea, se strecură rapid în grădina uimitoare. Inspectă fiecare floare superbă. Zack şi mama sa au ieşit în grădină pentru a strânge flori. Speriat, Ruson, se ascunse printre florile şi buruienile imense. Dintr-o fracţiune de scundă alergă la uşa casei, intră şi se duse în bucătărie. Bău puţină apă, şi inspectă cele 6 dormitoare. Mai rămăsese doar o cameră neinspectată, cea de la etajul trei. Se îndreptă spre ea. Când deschise uşa şi intră brusc în cameră, o văzu pe Liadora care se uita la fereastra cu vedere spre grădină.

– Ruson???!!! strigă aceasta speriată.

– Liadora???!!! strigă Ruson uimit

– Ce cauţi aici?!! strigă vrăjitoarea speriată.

– Ce cauţi tu aici??!! atrigă Rason nervos.

– Nu-mi pasă cum ai ajuns aici, dar trebuie să pleci deoarece eu am ajuns prima, şi eu voi sta aici. Înţeles? Spuse aceasta râzând malefic.

– Cea care trebuie să pleci de aici eşti tu, înainte să încerci alte vrăji şi să omori intenţionat toată familia asta.

– Iarăşi ne întoarcem la discuţia aceasta banală!! strigă Liadora.

– E fiul meu în joc, nesuferito!!!! urlă Rason şi o împinse pe Liadora în oglinda din stlică de pe perete. Aceasta căzu neajutorată pe covor, plină de sânge pe mâini şi pe spate. Cioburilepe care stătea, o înţepau ca nişte suliţe.

– Monstrule!! urlă aceasta şi începu să plângă.

Dintr-o dată, pe coridor se auzeau sunete de paşi. Liadora, speriată, se ridică de pe cioburi, şi se ascunse sub pat. Rason o urmă, şi pe când să se ascundă şi el, aceasta îl împinse.

– Aici este ascunzătoarea mea. Găseşteţi alta, neîndemânaticule!! Urlă aceasta.

– Se pare că va deveni şi a mea. spuse acesta şi o împinse pe Liadora. Aceasta nu mai apucă să-i blocheze calea, şi acesta intră sub pat. Peste câteva secunde Zack intră în camera sa. Scoase un strigăt la vederea cioburilor şi a sângelui de pe parchet. Speriat, luă cioburile cu grijă şi ieşi din cameră.

– Trebuie să verificăm dacă el este moştenitorul, mâine dimineaţă. spuse Liadora.

– De acord. zise Ruson.

În dimineaţa următoare, pe când Zack încă dormea, cei doi vrăjitori ieşiră uşor de sub pat, şi se apropiară de băiat. Umbrele lor reflectate pe parchetul curat, îi făceau să pară doi monştrii. Liadora trase brusc plapuma de pe băiat. Acesta se trezi somnoros. Ruson îl apucă de picioare, şi îl puse dur pe parchet. Băiatul, speriat, se zbătea şi începu să strige. Din păcate, strigătele lui, nu puteau fi auzite de mama sa, deoarece Rason îi acopera gura cu mâna sa uriaşă. Liadora începu să dea fără milă în corpul frumos proporţionat al lui Zack. După câteva minute, i se alătură şi Ruson. După un timp îndenlungat, cei doi se apropiră, deoarece obosiseră de la tâta bătaie. Băiatul stătea fără suflare pe parchet. Dintr-o dată, un lichid albastru a început să-i curgă din picioare, şi din mâini. Lichidul curgea încontinuu, formând o baltă de un albastru sclipitor în jurul lui Zack. Liaodra începu să urle de bucurie, şi ţopăia într-una. Fericit, Rason luă trupul băiatului şi îl aşeză pe pat. Cei doi vrăjitori se ascunseră sub pat, şi aşteptară momentul în care moştenitorul se va trezi.

Zack deschise somnoros ochii. Simţi durerea cumplită, şi scoase un gemăt puternic. Aceasta îl cuprinse cu totul pe Zack. Băiatul observă petele albe care s-au imprimat pe aşternutul alb. Panicat, s-a ridicat din pat, şi a fugit până la uşă. Dintr-o dată, văzu că de sub patul lui, ieşi o mână ciudată, ai căror vene ieşeau foarte tare în evidenţă. Mâna avea degete lungi şi strâmbe, iar un ghiile ei erau de culoare neagră. Băiatul încremeni. Mâna ieşi de sub pat, şi se iviră două coarne imense. Persoana îşi îndreptă capul, iar o femeie cu u chip minunat, se ridică cu totul de sub patul lui Zack. Acesta se uita uimit la ea, cu gura deschisă şi cu ochii mari. Nu ştia ce să facă. Liadora se aproprie de el, şi spuse următoarle lucruri.

– Nu îţi voi face nimic rău. Vreau să-ţi dau de ştire lucruri extrem de importante.

Băiatul continuă să se uite mirat la ea. Încercă să zică un cuvânt dar nu putu.

– Trebuie să te calmezi…nu am venit aici să te distrug. spuse Liadora cu un zâmbet inocent pe faţă.

– Bbbinnne. Spuse băiatul bâlbâindu-se.

– Liadora îl apucă de mână, şi îl duse spre pat. Se aşezară amândoi pe pat. Liadora trase aer în piept, şi începu:

– Castelul meu din cărţi fermecate cu magie neagră, a fost atacat de soldaţii din tărâmul Neînfricat. Când am vrut să mă apăr de ei, vraja mea a fost prea puternică şi a spart portalul realităţii. Astfel, toţi locuitorii tărâmului au fost extraşi în el, adică în realitate. Doar moştenitorul tărâmului  poate găsi cele 3 cioburi principale, şi acela eşti tu: fiul lui Horus.

– Poftim?? Tatăl meu nu e acel Horus!! strigă băiatul

– Ba da, el. Tu eşti moştenitorul, deoarece acel lichid albastru care iese din tine este praf de diamanat. spuse Liadora. Aceasta se întoarse către pat şi strigă : – Ruson, nu ai de gând să ieşi??!!

– Încă unul??!! Strigă băiatul speriat.

Un bărbat înfricoşător ieşi de dub pat.

– Eu sunt Rason, şi împreună cun Liadora te voi îsoţi în călătorie.

– Nu o sa fie foarte plăcut. spuse aceasta strâmbând din nas.

– Cum pot găsi aceste cioburi? întrebă băiatul confuz.

– Trebuie să închizi ochii, şi să te laşi dus de instinct. Aşa vei găsi cioburile. spuse Rason.

– Haide, încearcă. spuse Liadora zâmbind.

Băiatul închise ochii ezitant. După câteva minute, simţi multe furnicături în tălpile picioarelor şi în mâini. Dintr-o dată, picioarele sale începură să meargă fără să le controleze el. Acestea îl duseră la dulapul cu haine. Mâna sa deschise uşa dulapului. Băiatul nu mai simţi furnicăturile în picioare şi în mâini. Deschise ezitant ochii. Pe raftul de la dulap era pusă o carte veche, cu coperta ruptă. Cartea avea paginile negre, pline de magie neagră. În acele pagini se putea vedea infernul. Cei doi vrăjitori alergară spre dulap.

– Oh nu, asta este o carte din castelul meu. spuse Liadora suspinând.

– Minunat! Urlă Rason, cu o voce sarcastică.

– Tu ai un castel din cărţi fermecate cu magie neagră??!!

– Da. Spuse Liadora.

– Deci, tu eşti o vrăjitoare rea!! Pleacă din casa , mea!!

– Trebuie să lămurim nişte lucruri. Tu eşti singura şansă a noastră de a ne reîntoarce în lumea noastră. Te rog.

– Bine… o să te ajut. spuse acesta.

Liadora sări de bucurie.

– Şi acum ce facem? întrebă confuz băiatul.

– Trebuie să intrăm în carte pentru a găsi diamantul. spuse  Ruson trist.

– E foarte periculos, deoarece eu am injectat inima cărţii cu magie neagră.

– Se putea să nu faci tu ceva? Întrebă Rason

– Haideţi să ne calmăm şi împreună să intrăm în carte. zise băiatul.

– Bine. Spuseră Rason şi Liadora dintr-o dată.

– Este o problemă: călătoria va dura destul de mult. Cum facem ca mama mea să nu-mi simtă lipsa? Întrebă băiatul.

– Oprim timpul. spuse Liadora, şi într-o fracţiune de secundă, pocni din degete, iar timpul se opri.

Cei trei, se apropriară de carte. O puseră jos. Se strânseră puternic de mâini, şi se aruncară pe carte, intrând în ea. Zack, Liadora şi Rason cădeau în gol prin beznă.

– Ce se întâmplă?!!  strigă băiatul speriat.

– Am intrat într-o carte care are o inimă cruntă. O să cădem în beznă un timp. spuse Liadora speriată.

După câteva minute de cădere, cei trei căzură într-o peşteră înfricoşătoare. Stalactitele şi stalagmitele se încrucişau una în alta, creeînd nişte forme bizare. Zack se ridică în picioare şi privi uimit la zidul creat de stalagmitele şi stalactitele care se îmbrăţişau. Zidul era enorm. Se uită mai bine, şi văzu o lumină albă care era în spatele zidului.

– Uite-l!! strigă Zack şi arătă spre lumina albă.

– Ciobul de sticlă!! Strigară Liadora şi Ruson deoadată.

Zack înintă spre zid, şi trecu de primele două stalactite şi stalagmite. Dintr-o dată, celelate stalagtite şi staşagmite se desprinseră una de cealală, şi începură să se agite ca nişte tentacule. Cei doi vrăjitori fugiră spre Zack şi îl culcară la pământ.

– Şi acum ce facem? Urlă băiatul speriat.

– Am un plan. spuse ruson. Aceste tentacule au ochi. Eu mă voi agăţa de una. Atunci, toate celelate tentacule se vor concentra spre tentaculul atacat de mine. Voi doi veţi fugi pâna la ciob, îl veţi lua, şi îl veţi arunca spre tentacule. Atunci ele vor fi tăiate. Înţeles?

– Da. spuseră Liadora şi Zack deoadată.

Rason se ridică, şi se aruncă pe tenataculul fioros. Zack şi Liadora alergară spre ciob. Pe când să ajungă la el. un zid imens de ţurturi se formară în faţa lor.

– Ce facem acum? Strigă băiatul.

Liadora studie un timp zidul, şi spuse: Nu e real. Îşi întinse mâna spre ţurţuri, şi bătu încet cu degetele în el. Dintr-o dată, tot zidul se dărâmă. Zgomotul atrase atenţia tentaculelor. Îl aruncară pe Rason, şi se alungiră spre cele două victime. Zack alergă spre ciob, îl luă şi il dădu Liadorei. Aceasta se întoarse spre tentacule şi aruncă ciobul. O lumină orbitoare apăru în peşteră. După ce dispăru lumina, în locul tenatculelor, nu mai era nimic. Rason alergă fericit spre cei doi, şi îi îmbrăţişă drăgăstos. Zack închise ochii, şi picioarele sale îl duseră în mijlocul peşterii. Acesta era luminat cu candele de foc. Atmosfera creată de acestea, era una magică. Zack se uită atent prin jur, şi observă strălucirea ciobului. Acesta se afla în spatele unei imense mese de şah. Cei trei înaintară speriaţi spre ea. Regina, care se afla în mijlocul mesei, înaintă pe masă, şi distruse fără milă un pion care îi stătea în drum. Zack se uită speriat spre imensele piese de şah si zise: – Haideţi, trebuie s-o facem şi pe asta.

El, împreună cu cei doi vrăjitori, urcară pe masa imensă. Speriaţi, înaintară uşor. Dintr-o dată, toţi pionii veniră spre ei, înconjurându-i. Cei trei se băgară unul în altul, cuprinşi de frică. Dintr-o dată, Zack fugi pe lângă un pion şi alergă aproape de locul unde masa se sfârşea. Alţi pioni fioroşi înaintară spre el, dar băiatul se feri de fiecare. Cei doi vrăjitori, reuşiră să scape de cercul de pioni, strecurândue printre ei. Dintr-o dată, o parte din masă se desprinse şi căzu în infern. Cei trei strigară şi fugiră pe masă de frică. Alţi pioni se îndreptară spre ei.

– O să mă duc eu la ciob. Voi doi staţi aici. O să mă mişc repede. spuse băiatul.

Cei doi vrăjitori fură de acord cu el. Băiatul alergă pe masă, şi se feri de pioni. Dintr-o dată, toţi pionii se opriră din mers. Altă bucată din masă se rupse. Speriat. Zack înaintă uşor. O bucată se rupse chiar lângă el. Se uită la cei doi vrăjitori, şi văzu că şi în partea lor, multe bucăţi căzură. Zack mai avea doar patru paşi de mers. Înaintă plin de curaj. Dintro dată, toată bucăţile din jurul său căzură. Zack trebuia să facă un salt uriaş pentru a ajunge la ciob. Băiatul îşi îndoi genunchii, şi respiră adânc. Îşi desprinse picioarle de pe bucata sa. Văzu cum pluteşte peste spaţiul gol, unde era beznă. Căzu pe pământ, chiar lângă ciob. Cei doi vrăjitori îl aplaudară fericiţi. Zack luă ciobul şi îl aruncă spre masa de şah. Toate bucăţile lipsă apărură. Liaodra şi Rason alergară fericiţi spre el, şi-l îmbrăţişară. Liaodora puse al doilea ciob în buzunarul rochiei ei lungi.

Băiatul închise ochii, iar picioarele sale îl duseră în altă parte a peşterii, în faţa unei porţi uriaşe, în care se afla un fum verde.

– Aici este poarta spre inima cărţii. Este cea mai periculoasă parte. Spuse Liadora.

Zack se uitase spre ambii vrăjitori, le zâmbi şi îi apucă de mână. Înaintară în faţa porţii, şi plini de încredere, se aruncară în ea.

Cei trei aterizară în bârlogul unui dragon uriaş. Acesta avea pielea roşie, plină de linii verticale galbene, cu cercuri uriaşe la final. Dragonul dormea adânc, şi sforăia zgomotos. Zack se uită atent la gura întredeschisă a dragonului, şi observă printre dinţii ascuţiţi şi uriaşi, o lumină albă.

– Am văzut ciobul. spuse băiatul fericit. E în gura dragoului. Eu mă voi duce la el, voi intra în gura lui şi voi lua ciobul. Între timp, voi îi veţi atrage atnţia.

– De acord. spuseră cei doi deodată.

Băiatul se aproprie de dragon, îi ridică cu greu buzele grele, şi se strecura printre dinţii enormi şi ascuţiţi. Înaintă pe limba uriaşă, şi văzu ciobul. Îl luă, dar din păcate se împiedică şi scăpă ciobul. Acesta căzu pe limba dragonului, şi îl zgârie. Un răget fioros se auzi dintr-o dată, iar dragonul se ridică fioros. Se îndreptă spre cei doi vrăjitori. Aceştia începură să arunce pe el tot felul de vrăji mortale. Zack se ţinea speriat de limba dragonului, care era foarte alunecoasă.

Liadora se urcă pe o stalactită, şi se aruncă pe capul dragonului înfricoşător. Aceasta introdu pumnalul ei în ochii enormi ai dragonului. Acesta scutură agitat din cap. Începu să urle şi să se clatine. Liadora alunecă de pe nasul lui, şi căzu în gura enormă.

– Trebuie să facem ceva!! strigă speriat băiatul.

– Imediat dragonul se va prăbuşi. spuse Liadora.

După câteva minute, dragonul se prăbuşi, iar cei doi prieteni alunecară din gura imensă. Ruson veni spre ei şi îi îmbrăţişă.

– Acum avem toate cele trei cioburi. spuse Zack zâmbind.

Liadora aliniă cioburile în rând pe pământul rece al peşterii. În câteva minute, mii de cioburi mici şi colorate zburau în jurul lor. Erau ca nişte fluturi miraculoşi de sticlă. Ei se adunară toţi şi se puseră laolaltă, formând un miraculos portal de sticlă.

– Îmi vei lipsi enorm. spuse Liadora cu lacrimi în ochi.

Zack se uită la ea, şi zâmbi. Acum, chipul ei nu mai părea unul înfricoşător, ci unul familiar. O îmbrăţişă drăgăstos.

Rason veni spre băiat şi-l bătu pe spate drăgăstos.

– Când mâinile tale îţi vor străluci, atunci va veni timpul ca tu să conduci tărâmul nostru. spuse Liadora zâmbind.

Cei doi vrăjitori şi-au  zâmbirt reciproc. Au aruncat o ultimă privire spre băiatul fericit. O lumină verde umplu încăperea, şi îi atrase pe cei doi în portal.

Zack a fost luat şi el de un praf albastru superb, şi a fost dus direct în camera sa. Timpul porni din loc, iar alarma ceasului anunţă ora nouă. Băiatul zâmbi, şi aşteptă nerăbdător momentul în care mâinile sale îi vor străluci.

Tărâmul magic era complet acum. Toţi vrăjitorii s-au întors la casele lor. Liadora şi Rason au devenit prieteni foarte buni, şi după un timp s-au şi căsătorit. Viaţa lor a fost luminată de superbul prichindel, care într-o zi avea să-l cunoască pe tânărul moştenitor care avea să conducă acest tărâm magnific.

Șerban Farcaș

clasa a VII-a B

Text premiat de Muzeul Literaturii Iași.

 

email

Leave a Reply

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *