Am ales ca interviul acesta să se numească ”Dincolo de fereastră” pentru a face trimitere la cartea dumneavoastră pe care am citit-o cu reală plăcere, dar și pentru a sugera faptul că ne dorim, noi, cititorii, să aruncăm o privire spre interior, spre ”laboratorul de creație” din care provin cărțile dumneavoastră. Ce v-a inspirat să scrieți această carte (mă refer la volumul ”Dincolo de fereastră” pe care l-am citit)?

Chloe și Luna au fost cele care m-au inspirat. Ele există în realitate, locuiesc la București, într-un apartament de la etajul al XI-lea, iar ideea de a le transforma în personaje de roman mi-a apărut în minte într-o după-amiază când mă aflam în vizită  acolo. Pisicile stăteau în fața ușii de la balcon, privind lumea de dincolo de ea, luminile orașului peste care se lăsa înserarea, ploaia care udase deja strada. Văzându-le cum încercau să se strecoare afară ori de câte ori cineva deschidea ușa, m-am gândit la ce visează oare o pisică care trăiește doar în lumea mică a unei case? Ce-și dorește oare? Ar vrea în mod sigur să fie afară, să tropăie pe acoperișuri și peste mașini, să urce în copaci, să sară după vrăbii. De la aceste gânduri și întrebări au apărut toate aventurile lor și cele două romane ale căror personaje sunt.

Cum arată o zi de lucru din viața dumneavoastră de scriitor?

Ziua mea de lucru începe devreme. Sunt matinală și îmi plac diminețile. Mi se întâmplă uneori, vara, să mă trezesc înainte de răsărit și, când orizontul devine roșiatic, deja lucrez. În general, încep să scriu pe la șapte și lucrez până la unsprezece, uneori mai mult, apoi mă transform într-o persoană cât se poate de obișnuită. Modul acesta de lucru a devenit un adevărat ritual pentru mine. Trebuie să scriu măcar o frază în fiecare zi, altfel nu mă simt bine.

  Ce anume vă inspiră când scrieți?

Sursele mele principale de inspirație sunt istoria și fantasticul, imaginarul românesc. Îmi place să readuc la suprafață evenimente din trecut, lumi vechi, de mult dispărute, să mă transpun în epoci îndepărtate, să îmi imaginez viața cotidiană a oamenilor de atunci. Este o experiență minunată să creez personaje din perioada medievală, de exemplu, care mă atrage foarte mult, să simt căldura respirației celor de atunci, rămasă pe pietre, prin munți și păduri. La fel de mult îmi place să scriu despre obiceiurile și cultura noastră tradițională, care este  plină de originalitate și complexitate, iar în mitologia românească găsesc toate modelele pentru personajele fantastice din cărțile mele. Mitologia este una dintre pasiunile mele; reprezintă înțelepciunea misterelor profunde ale vieții, iar spațiul în care trăim este impregnat de legende, eresuri și mituri. Mă inspiră și pasiunea mea pentru natură, în special pentru zona montană și păduri. Cadrul natural este important în cărțile mele; descrierile pe care le fac reflectă de multe ori starea de spirit a personajelor. Inspirația vine uneori de unde nu te aștepți. Ideea de a scrie unul dintre romanele mele mi-a venit citind poezia lui Panait Cerna Legenda unei stânci. Lectura poeziei mă inspiră, la fel și muzica. 

Scrieți la calculator sau pe foaie?

Scriu la calculator, pe foi notez ideile care îmi vin pe parcurs.

Scrieți zilnic sau doar în momentele de inspirație?

Nu scriu chiar în fiecare zi; uneori curgerea poveștii se mai oprește din lipsă de inspirație sau pentru că mă simt nemulțumită de unele capitole, de câte un personaj. Câteodată, chiar dacă mi-am făcut un plan inițial, ajung într-un punct din care nu știu cum să continui și aștept să-mi dau seama, să apară ideea salvatoare. În alte zile doar mă gândesc și îmi notez idei. De obicei, ideile îmi apar când mă plimb, când am altceva de făcut și cel mai des apar după ce am închis calculatorul, tocmai din lipsă de idei. Când romanul la care lucrez este unul inspirat din evenimente istorice, multe zile le petrec citind, pentru că am nevoie să mă documentez.

Aveți un autor preferat? Care? De ce?

Sunt mulți scriitori ale căror cărți le citesc cu mare plăcere. Nu pot avea  un singur autor preferat, deoarece citesc destul de mult, cam același gen de literatură pe care îl și scriu, adică romane istorice, pline de aventură și mister, fantasy, dar și alte genuri: romane inspirate din fapte reale, povești de viață, memorii, cărți pentru copii și nonficțiune. Referitor la autorii români, preferința mea a rămas la cei de demult, precum Ionel Teodoreanu (romanul La Medeleni l-am recitit de cel puțin zece ori). Îmi place acest autor pentru atmosfera din romanele sale, pentru lirism, personaje și viața pe care o simt în ele. La fel de mult îmi place Fiul risipitor al lui Radu Tudoran pentru sensibilitatea personajului feminin, capacitatea sa de a îndura, profunzime și luciditate. Alți scriitori români pe care îi citesc și îi recitesc sunt: Mircea Eliade, Mărgărita Miller-Verghy – în romanul său, Blandina, mă regăsesc foarte mult -, Cella Serghi, dar citesc și literatură română contemporană, printre preferați fiind Doina Ruști, Tatiana Niculescu, Ana Blandiana, Eugen Ovidiu Chirovici, Dan Lungu, Radu Paraschivescu, Igor Bergler pentru romanele sale istorice foarte bine documentate. Dintre scriitorii străini contemporani, îi pot numi printre preferați pe Philippa Gregory, Tracy Chevalier, Rosamunde Pilcher, Elif Shafak, Khaled Hosseini, Neil Gaiman, Erin Morgenstern, Leigh Bardugo. 

Am citit pe internet că ați fost cândva profesoară. De ce ați schimbat calea pe care ați pornit?

A existat un moment în viața mea când mi-am dorit mai mult timp pentru mine și familia mea; acesta a fost motivul principal. Munca mea de profesor de atunci nu se oprea decât rareori după ce se încheiau orele. Cred că acum este și mai solicitantă, iar rolul profesorilor este tot mai complex. După ce am renunțat, mi-a fost ,,dor” de multe ori să predau, dar am avut ocazia, lucrând la Biblioteca Municipală, de multe întâlniri și evenimente frumoase cu copiii. Nu regret că am plecat; biblioteca mi-a oferit o completare a nivelului meu de cunoaștere, iar lumea cărților mi s-a potrivit foarte bine.

Am ”discutat” puțin cu ChatGPT despre cărțile și activitatea dumneavoastră literară: ați fost comparată cu Antoine de Saint Exupery, Paulo Coelho, Haruki Murakami și Mircea Eliade. Considerați că aveți ceva în comun cu acești scriitori? (Eu am citit doar ”Micul prinț”… )

Nu am folosit niciodată inteligența artificială, dar bănuiesc că o analiză  a cărților mele s-a făcut din punctul de vedere al tematicii abordate. Poate există o oarecare asemănare cu Mircea Eliade și Haruki Murakami prin amestecul de realitate și magic; Paulo Coelho dezvoltă teme pe care le-am abordat și eu, precum prietenia, curajul, depășirea obstacolelor, cunoașterea de sine, călătoria eroului pentru căutarea propriei identități, a sensului vieții – aceasta din urmă fiind și tema Micului Prinț al lui Saint-Exupéry.

Când erați elevă de gimnaziu vă plăcea să scrieți compuneri?

Da. Îmi plăceau foarte mult compunerile, erau temele mele preferate pentru acasă.

Care au fost cărțile dumneavoastră favorite din copilărie și adolescență? Vi le mai amintiți?

Îmi amintesc chiar și prima carte pe care am citit-o: La izvorul cu pietre albastre, o carte cu basme. Nimic nu mi s-a părut mai încântător atunci, pentru mintea mea de șase ani, decât cuvintele care alcătuiau titlul. Simpla lor citire mă făcea să văd apa curgând încetișor peste ele, iar pietrele acelea mi se păreau nemaipomenite. Nu văzusem niciodată pietre albastre și mă tot întrebam unde puteau să fie. Mi-a rămas în minte doar ceva din povestea care avea titlul cărții: o fetiță rătăcită peste noapte într-o pădure, care dorea să afle ce se întâmplă după ce zgomotul lumii se stinge, oamenii se întorc acasă și pădurea începe să-și povestească mulțimea de taine. Cartea m-a fascinat atât de mult, încât m-a făcut să-mi doresc să citesc alta și apoi altele, la nesfârșit. M-a făcut să devin o cititoare pasionată, să descopăr devreme frumusețea ascunsă a cuvintelor și a ideilor, nenumăratele vieți pe care le puteam trăi citind, iar evadarea imaginației mele spre necunoscut a fost o experiență minunată. În copilărie îmi plăceau cărțile de aventuri și mistere. Îmi plac și acum. Citeam Cireșarii, Recreația mare a lui Mircea Sântimbreanu, romanele lui Jules Verne, ale lui Fenimore Cooper și Dumas, Hector Malot și Charles Dickens, Lewis Carroll. Nu aveam prea multe cărți, mai împrumutam de la prietene și reciteam foarte mult ceea ce aveam. Romane fantastice pentru copii nu se prea găseau atunci, iar eu eram atrasă de fantastic, așa că îmi alimentam această nevoie mai mult din basme. Cărți precum Marry Poppins sau Vântul din lună de Erik Linklater, le-am citit mult mai târziu și încă le mai recitesc. În adolescență mi-a plăcut foarte mult Cărarea pierdută a lui Alain- Fournier. Mergeam la bibliotecă frecvent, citeam romanele lui Émile Zola, Jane Austen, ale surorilor Brontë, Daphne du Maurier, George Eliot, Cella Serghi, Mihail Sebastian, Mihail Drumeș, Radu Tudoran, Cezar Petrescu. Mă desprindeam cu greu din lectură pe vremea aceea. Citeam când mă întorceam de la liceu cu ochii pe ceas și prelungeam timpul: încă cinci minute, încă o jumătate de oră. Erau și zile în care îmi luam cu mine la școală o carte și citeam în timpul unor ore ,,pe ascuns”.

Scrieți și poezie?

Îmi place poezia și o citesc, dar nu scriu poezie. Am scris cândva, în anii de liceu. Prefer să scriu proză. Mi se potrivește mai bine. Îmi dă posibilitatea să-mi dezvolt gândurile, ideile, sentimentele și, mai ales, să modelez ființele umane, să dau formă concretă imaginilor, miresmelor, sunetelor, gusturilor și senzațiilor, să le integrez în scenarii și epoci specifice.

Vă rog să ne recomandați o carte și un film!

Vă recomand o carte despre pasionații de cărți: Inimă de cerneală de Cornelia Funke. Personajul principal are abilitatea de a aduce în lumea reală personaje din cărți citind cu voce tare. Există și o ecranizare a romanului. Un film care mi-a plăcut foarte mult și pe care vi-l recomand (sunt o mare iubitoare a romanelor scriitoarei J. K. Rowling) este Animale fantastice și unde le poți găsi.

 Vă plac animalele? De ce ați optat pentru pisici ca personaje principale ale unei cărți?

Îmi plac animalele. Am un câine; am avut cândva și pisici, chiar trei la un moment dat. Am optat pentru pisici din două motive: fiindcă mi-au ieșit în cale la momentul potrivit și mi-au dat ideea scrierii cărții și pentru că sunt animale pline de surprize, independente, dar și foarte iubitoare în același timp.

Școala în care învățăm poartă numele unui scriitor: Teodor Murășanu. V-ar plăcea ca, în viitor, o școală sau un liceu să poarte numele dumneavoastră?

Este o idee măgulitoare. Ar însemna să devin celebră! Mi-ar plăcea, deși cred că, dacă s-ar întâmpla asta vreodată, eu voi fi ,,dincolo de fereastră” și nu voi ști.

Ce sfat le-ați da celor care visează să scrie o carte, dar nu au curajul să înceapă?

Sfatul meu este să încerce. Un asemenea dar trebuie dezvoltat. Oricât de mult amâni momentul, vine o zi în care trebuie să-ți aduni curajul și să lași visul să iasă la suprafață. Pentru început, este bine să ai cu cine să te consulți, o persoană care te poate sprijini cu păreri pertinente și cu încurajări. Asta îți dă încredere să continui. Ca să poți scrie este nevoie, desigur, să citești mult, să-ți formezi o cultură vastă, să ai imaginație, spirit de observație asupra lumii, să acumulezi experiență personală. Este nevoie și de talent pentru a-ți transforma gândurile în cuvinte, pentru a-ți pune energia și sufletul în crearea emoției cu care să încarci cuvintele pe care le vei transmite cititorilor.

La ce carte lucrați acum?

Lucrez la un roman istoric a cărui acțiune se petrece în prima jumătate a secolului al XI-lea, la începutul Evului Mediu clasic.

Vă mulțumim pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor noastre și vă dorim multă inspirație și spor la scris!

Interviu realizat de VANESA SEBENI

CLASA A VIII-a B