Interviu cu domnul profesor de limba română Octavian Gruian

Domnule profesor, vă mulțumesc că ați acceptat propunerea de a vă lua un interviu, pentru a afla mai multe informații despre cel care ne învață, zi de zi, lucruri noi. Ce liceu și facultate ați terminat?

Am absolvit Liceul de filologie-istorie ”Ady-Șincai” din Cluj și apoi Facultatea de Litere din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj.

Dacă ați descrie viața dumneavoastră viața dumneavoastra printr-un cuvânt, care ar fi acela?

Speram la ceva mai ușor pentru început… 😊 Dar, după cum știi, nu evit provocările, așa că aleg… fericire. Stai de vorbă cu un om fericit. 😊

Înainte să fiți profesor, ce meserie ați avut?

Am avut câteva ocupații succesive: o scurtă perioadă (câteva luni) după terminarea liceului și după stagiul militar am lucrat în industrie, apoi în comerț (cam un an), iar apoi, în paralel cu ocupația de profesor, am lucrat și în presă, în special în televiziunile locale (aproximativ 15 ani). Singura meserie pe care consider că o am este însă cea de profesor. Jurnalismul a fost un hobby, ca dovadă acest interviu este realizat pentru o revistă pe care o coordonez de 30 de ani…

De ce ați ales să fiți profesor și de ce ați ales limba română?

Am ales această cale după ce am absolvit facultatea; făcusem modulul de practică pedagogică pentru limba română și limba engleză la două licee foarte bune din Cluj și de atunci am început să iau în considerare această opțiune. Am avut și varianta de a lucra la un post de radio în Cluj, dar am dat concurs și am rămas în învățământ deoarece părea o carieră mai stabilă. Cred că am făcut alegerea corectă.

Ce v-ați dorit să deveniți când erați mic?

Mic? Cât de mic? Ca toți copiii, mi-am dorit, mai întâi, să cresc mare 😊. La un moment dat, am avut ideea de a mă înscrie la un liceu militar, apoi am renunțat și m-am orientat spre un liceu de filologie-istorie din Cluj – pe atunci se numea ”Ady-Șincai”, acum e ”Gheorghe Șincai”. Era singurul cu acest profil din Transilvania. Un liceu cu profesori extraordinari, de care îmi amintesc și acum cu drag și cu mare respect.

Care a fost cea mai mare satisfacție profesională din cariera dumneavoastră?

Nu există o ”cea mai mare satisfacție profesională”. Există multe, dar mărunte: elevi care progresează chiar dacă nu fac salturi uimitoare, elevi implicați în activități extrașcolare la care țin și eu foarte mult, dar mai ales elevi care, după absolvire, continuă să dea ”bună ziua” pe stradă. Toate aceste mici satisfacții se împletesc cu mici decepții, formând ceea ce numim viața de zi cu zi. Dar, uite: o mare satisfacție din zona profesională este faptul că această revistă a ajuns, în acest an școlar, să împlinească treizeci de ani. E o vârstă respectabilă, cu care nu multe reviste se pot lăuda.

Cum ați descrie generația dumneavoastră?

O generație cum nu va mai fi alta. Ca orice generație. O generație care nu s-a format în fața unor ecrane, ci în fața unor pagini de carte. O generație care își punea întrebări înainte de a primi răspunsuri, ceea ce, cu voi, nu se prea întâmplă. O generație al cărei motor era curiozitatea.

Care este cea mai mare năzbâtie pe care ați făcut-o când erați copil?

Mereu vrei să afli superlative… Nu știu, fiindcă nu există unitate de măsură pentru năzbâtii. Am făcut suficiente, dar nu vreau să devină sursă de inspirație pentru cititorii revistei. Totuși, hai să-ți povestesc ceva: locuiam pe o stradă paralelă cu centrul, și nu îmi plăcea să fiu trimis la cumpărături… Am descoperit astfel cel mai scurt traseu de acasă la magazin: urcam în corcodușul vecinului, de acolo, pe acoperișul casei sale, de acolo treceam pe un garaj, de pe garaj coboram în curtea unui bloc și de acolo ieșeam direct la magazin. Înapoi, tot așa. Scurtam un drum de zece minute, la două-trei. Iar vara, făceam uneori escală și într-un vișin cu cele mai grozave vișine pe care ți le poți imagina… Și tot de pe acoperișul menționat, vedeam gratis filmele de la cinematograful de vară din centru (care, pe atunci, funcționa). Ceea ce înseamnă ascensiune nocturnă, fiindcă filmele începeau după ce se întuneca…

Care este cartea dumneavoastră preferată? De ce?

Cartea preferată depinde foarte mult de vârstă. Mă voi referi la cărțile mele preferate de când aveam vârsta voastră, să vedem câte dintre ele vă sunt cunoscute și vouă: Aventurile lui Tom Sawyer, de Mark Twain; Winnettou, de Karl May; Cireșarii, de Constantin Chiriță; Povestea unui mic zdrențăros, de James Greenwood; Insula misterioasă, Copiii căpitanului Grant, 20 000 de leghe sub mări, de Jules Verne; Zece negri mititei, de Agatha Christie; Cianură pentru un surâs, Bună seara, Melania!, 320 de pisici negre, de Rodica Ojog-Brașoveanu… Le-am citit și recitit de nenumărate ori. Mi-aș dori să le citiți și voi!

De ce organizați atât de multe evenimente în școală, de exemplu scenete de teatru?

Fiindcă îmi place! Mi-au plăcut întotdeauna activitățile extrașcolare de genul scenetelor, concursurilor, excursiilor. Organizez un Festival de teatru (”Alter Ego”) de mai mult de douăzeci de ani, un concurs de recitare (”Minunata inocență”) tot de vreo două decenii, am organizat tabere și excursii în țară și peste hotare, toate pentru că îmi face plăcere să fiu cu elevii și în alt mediu, nu doar în sala de clasă.

Ce sfat le dați viitoarelor generații?

Să scoată capul din telefon: lumea e mult mai frumoasă și mai complexă decât se vede pe ecranul unui smartphone!

Dacă ați avea o mașină a timpului, ce ați schimba la trecutul dumneavoastră?

Nu am, deci nu-mi bat capul! După cum spuneam ceva mai devreme, mă consider un om fericit. De ce aș risca să schimb asta?

Dacă ați fi Ministru al Educației, ce ați schimba la învățământ?

Destul de multe, dar, ca să aflați, așteptați până când voi deveni! 😊

Care este genul de muzică pe care îl preferați?

Ascult cu plăcere, în funcție de dispoziție, muzică ușoară, folk sau jazz. Deseori, mai ales când corectez teste, ascult și muzică clasică. Detest în schimb manelele, nu atât din pricina liniei melodice, cât din cauza versurilor care denotă adesea un înalt grad de stupizenie. Mă cutremur când aud copii de gimnaziu și chiar de ciclul primar știind versurile pe de rost. Și apoi, plângându-se revoltați când au de învățat o poezie din manual… Mai bine să trecem la altceva…

Care este filmul dumneavoastră preferat?

Nu există un film preferat, sunt mai multe: îmi plac serialele (despre care probabil că nici nu ați auzit) M.A.S.H., Columbo, Friends și revăd cu plăcere filme ca ”A Walk in the Woods”, ”Bărbierul din Siberia”, ”Dead Poets Society”, ”Concertul” (regizor Radu Mihăileanu), ”Regele pescar”… Sunt destul de multe…

Ce hobby-uri aveți în timpul liber?

Nu neapărat în această ordine: călătoriile, lectura, teatrul, filmul, muzica, arta modernă și contemporană… Toate mari consumatoare de timp. Iar timpul trece, la vârsta mea, cu o viteză fantastică.

Unde vă vedeți peste zece ani?

Sper să fiu tot aici, poate în prag de pensionare. Sau pe insula Vis din Croația…

Ce ați schimba la dumneavoastră, în prezent?

De ce să schimb: nu sunt perfect? 😊 Poate că mi-aș dori ca, în anumite circumstanțe, să am mai multă răbdare cu cei din jur…

Care ar fi pentru dumneavoastră, cea mai mare catastrofă?

Singurătatea.

Credeți că tehnologia va lua vreodată rolul profesorului?

Nu. Doar îl va încurca. Profesorul are o sarcină mult mai complexă decât cea pe care și-o imaginează mulți: profesorul nu este sursa unor informații și comportamente dezirabile, profesorul este, sau ar trebui să fie, o prelungire necesară a familiei: un educator în primul rând, nu un ”informator”. Un om care trebuie să ajute copilul sau adolescentul să-și găsească propria cale în viață, în beneficiul lui (adică al copilului) și în beneficiul societății din care face parte. Un fel de părinte mai realist și mai obiectiv decât părinții înșiși.

Interviu realizat de Vanesa Sebeni,

clasa a VIII-a B