Salutul este una dintre cele mai vechi și importante forme de comunicare între oameni. Printr-un simplu gest sau printr-un cuvânt, oamenii își arată respectul, prietenia sau intențiile pașnice. Deși salutul există peste tot în lume, modul în care oamenii se salută diferă mult de la o cultură la alta. În multe țări europene, oamenii se salută adesea prin strângerea mâinii. Între prieteni sau membri ai familiei, este obișnuit și salutul prin îmbrățișare sau prin sărut pe obraz. Aceste gesturi exprimă apropiere și încredere. În Japonia, salutul tradițional constă în înclinarea corpului, numită plecăciune. Adâncimea plecăciunii arată nivelul de respect față de persoana salutată. O plecăciune mai adâncă indică un respect mai mare. În India, oamenii se salută unind palmele în fața pieptului. Acest gest simbolizează respectul și dorința de pace. În Noua Zeelandă, populația maori are un salut tradițional numit „hongi”, în care două persoane își ating nasurile și frunțile. Acest gest simbolizează împărtășirea respirației vieții. În Statele Unite ale Americii, salutul obișnuit este strângerea mâinii, dar între prieteni sunt populare și gesturi precum ridicarea mâinii sau salutul verbal simplu, cum ar fi „Hi!” sau „Hello!”. Aceste exemple arată că salutul nu este doar un gest obișnuit, ci și o expresie a culturii fiecărui popor. Înțelegerea diferitelor moduri de salut ne ajută să respectăm tradițiile altor oameni și să comunicăm mai bine într-o lume diversă. Salutul îndeplinește mai multe funcții importante cum ar fi: în primul rând, le oferă oamenilor ocazia de a se cunoaște și de a începe o conversație; în al doilea rând, îi dă individului o șansă de a demonstra că se poate pune bază pe el; în al treilea rând, permite reafirmarea sau construirea tipului de relație pe care o vor avea participanții unul cu celălalt. Cele mai multe forme de salut se compun din trei faze: una de recunoaștere, în care participanții se observă unul pe altul, o fază de abordare în care se apropie unul de celălalt și faza de întâlnire în care își strâng mâna sau fac alt gest. Felul în care se comportă oamenii în timpul fiecărei faze poate spune multe despre ei. În occident, faza de recunoaștere poate să difere în funcție de cât de bine se cunosc persoanele sau nivelul de intimitate la care doresc să ajungă. Există două tipuri principale de semnale emise de la distanță: politicoase (ridicarea sprâncenelor, zâmbetul cu buzele lipite, oferirea palmei și salutul din cap) sau entuziaste (făcutul cu mâna, zâmbetul cu gura deschisă sau mesajele verbale pe un ton ridicat). Semnalele de recunoaștere implică egalitate, ele sunt rareori folosite între persoane cu statut social diferit. În mod normal, nu există nicio îndoială despre ceea ce urmează să se întâmple când se întâlnesc două persoane, dar există și momente în care nu este clar în ce mod se vor saluta. Ritualul salutului poate fi împărțit în două categorii: salutul care exprimă respectul și saluturi de solidaritate. În Evul Mediu, bărbații și femeile își arătau respectul față de stăpânul lor îngenunchind. Pentru bărbați, s-a introdus mai târziu plecăciunea. Pentru femei salutul corespondent era reverența care implica flexarea ambilor genunchi și înclinarea corpului. Aceste forme de salut se caracterizau prin asimetrie, adică persoana subordonată saluta superiorul în timp ce acesta nu făcea niciun gest. În aceeași perioadă, adică în Evul Mediu, numai bărbații nobili aveau dreptul să poarte păr lung, pe care-l puteau acoperi cu pălării. Oamenii simpli din popor nu aveau dreptul să poarte părul lung, dar aveau dreptul să poarte pălării. Când nobilii întâlneau oameni simpli, aceștia din urmă erau obligați să-și ridice pălăriile, spre a arăta nobililor că nu poartă păr lung. În caz de nerespectare a acestei reguli, erau pedepsiți cu asprime. Obiceiul s-a perpetuat în timp, dar s-a schimbat încetul cu încetul, spre a deveni ceea ce cunoaștem astăzi: un semn de salut respectuos, reciproc. Saluturile de solidaritate, pe de altă parte, erau simetrice. Acestea constau dintr-un sărut mutual sau, uneori, o îmbrățișare. Sărutul era folosit ca un semn de bunăvoință între bărbați și femei. Strânsul mâinii, pe vremea aceea, nu reprezenta un salut, ci era doar un gest folosit în principal pentru a stabili o înțelegere între două persoane. În concluzie, salutul este un gest foarte important prin care arătăm respect și bună cuviință față de ceilalți. 

Surse de documentare/bibliografie:

Peter Collet, Cartea gesturilor europene, Editura Trei, 2006

Peter Collet, Cartea gesturilor. Cum putem citi gândurile oamenilor din acțiunile lor, Editura Trei, 2011

Internet

                                                                                                            David Tolan

                                                                                                             Clasa a VI-a B