Fiți cu ochii-n patru!
Chiar dacă este un organ mic, de doar 2,5 cm în lungime, ochiul joacă un rol foarte mportant în funcționarea și dezvoltarea noastră, ajutându-ne să înțelegem ce se întâmplă în jurul nostru. Ochiul este un organ de simț cu funcția principală de a detecta lumina. Ochiul se află în orbita osoasă și are două părți: partea externă și partea internă. Partea internă este formată de globul ocular, iar partea externă de organele anexe. Globul ocular este învelit în trei tunici: sclerotica, membrana sidefie (albă) cu rol în protecție, coroida, formată în mare parte de vase de sânge, ajută la reglarea temperaturii ochiului, și retina, care (la vertebrate) transformă lumina în semnale nervoase. Pentru ca lumina să fie receptată de către creier, aceasta parcurge un drum lung. Ea pătrunde în ochi prin cornee, apoi trece prin iris, unde cantitatea de lumină este reglată de pupilă. Continuându-și drumul, străbate cristalinul, unde suferă trei Read the rest of this entry »
Dacă vorbim despre povești deosebite de dragoste cu final nefericit, putem face referire la mitul lui Orfeu sau la mult mai recenta poveste din filmul ”Titanic” (1997), precum și la legătura care există între cele două. Conform poveștii mitologice, Orfeu, cel mai celebru poet dinaintea lui Homer, a primit în dar o liră de la însuși zeul Apollo. Cu ajutorul acestui instrument muzical, el reușea să farmece orice ființă, ba chiar și pietrele de la poalele muntelui Olimp. Orfeu se îndrăgostește de frumoasa nimfă Euridice, cu care se căsătorește. Căsătoria lor se încheie atunci când un păstor pe nume Aristeu o urmărește pe Euridice. Alergând să scape de păstor, nimfa calcă pe un șarpe veninos, a cărui mușcătură îi provoacă moartea. Orfeu a urmat-o atunci în lumea morților, sălaşul lui Hades, cu lira în mână, reuşind să-şi redobândească soţia de la zeul morții. Rugămintea avea să-i fie îndeplinită însă cu o condiţie: nu trebuia, pentru niciun motiv, să se întoarcă spre a-şi privi soţia până ce nu vor fi ieşit amândoi din infern. Orfeu a respectat această condiţie până în pragul lumii noastre; când era însă gata să treacă hotarul fatal, împins de teamă şi nerăbdare, a privit înapoi, abia apucând s-o vadă pe Euridice dispărând din nou în adâncurile infernului. 
Cu denumirea științifică Canis lupus, lupul face parte din familia Canidae împreună cu câinele, vulpea, șacalul și enotul. Acest animal este cea mai mare specie din familia câinilor. Lupul (Canis lupus) și lupul roșu (Canis rufus) sunt cele două specii principale de lupi, iar
Mitul lui Pygmalion și filmul My Fair Lady au o legătură profundă întrucât ambele explorează tema transformării individuale și a influenței educației asupra identității. În mitul lui Pygmalion, cunoscut în special din cartea Metamorfoze a poetului roman Ovidiu, sculptorul cipriot Pygmalion creează o statuie de fildeș atât de frumoasă, încât se îndrăgostește de propria lui creație, iar Afroditei, zeița frumuseții, văzând cât de mult ține la statuie, i se face milă și o transformă într-o ființă vie. Mitul este preluat și prelucrat de scriitorul irlandez George Bernard Shaw în piesa de teatru ”Pygmalion”, prezentată în premieră la Teatrul Hofburg din Viena în 16 octombrie 1913. În 1938 a fost realizat un film pe baza piesei lui G.B. Shaw, film care a primit premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu. În 1956, pe baza filmului a fost realizat pe Broadway, la New York, spectacolul muzical (musical) ”My Fair Lady” cu text de Alan Jay Lerner și muzică de Frederick Loewe. 
Vă puteți închipui că toate gândurile și emoțiile noastre sunt create de un organ de consistență moale de aproximativ1,4 kg? Ei bine creierul a fost studiat de mulți neurologi de-a lungul timpului, unii se concentrează pe studiul individual al celulelor fine care formează sistemul nervos – neuroni și celule gliale, iar alții studiază modul în care neuronii folosesc substanțele nutritive pe de o parte și pe de altă parte cum substanțele toxice îi afectează. Mulți neurologi se concentrează pe miliardele de conexiuni ale creierului – sinapse având în vedere că în creier există aproximativ 160.000 km de fibre nervoase care formează substanța albă, suficientă pentru a înconjura Pământul de patru ori. În Antichitate, medicii credeau că creierul este format din flegmă. Era considerat un fel de frigider care răcea fierbințeala inimii. Până la Renaștere, se credea că gândurile, emoțiile și percepțiile noastre erau date de „spiritele animatoare”, niște vapori imposibil de cunoscut care trăiau în creier și se plimbau prin corpul nostru. Cu un secol mai târziu, după revoluția științifică, oamenii și-au dat seama că creierul este un organ electric. 
Un urs poate fi văzut în multe feluri: fioros, puternic, jucăuș, curios, periculos, drăguț, mare, mic, sălbatic, aventuros, leneș, simpatic, neînfricat, protectiv și lista poate continua. Ursul, prin definiție, este un mamifer omnivor din familia Ursidae, cu trup masiv, acoperit de o blană care poate avea diferite culori, cu un bot ascuțit și lung, urechi rotunjite și mici, picioare îndesate și coadă scurtă. Dar, noi îl vedem ca și acel animal somnoros care mănâncă miere tot timpul, în afară de atunci când doarme. Ei bine, află că viața ursului este mai complexă decât atât. Ca și celălalte animale sălbatice, este implicat în jocul de supraviețuire al naturii și poate trăi până la 30 de ani în habitatul său natural. Însă, se pare că viața scutită de regulile aspre ale naturii îi garantează ursului o viață mai lungă (dar nu neapărat mai fericită), acesta fiind capabil de a trăi până la 50 de ani în captivitate. 
De-a lungul istoriei creștinătății, una dintre caracteristicile fundamentale ale vieții omului a fost aspirația lui către Dumnezeu. Evul Mediu ne-a lăsat o moștenire importantă a acestei dorințe de a ajunge cât mai aproape de divinitate: catedralele, mai ales cele din Apusul Europei. Catedrala Notre-Dame din Paris face parte, și ea, din această perioadă, zbuciumată, dar și fascinantă. Apariția sa a fost impusă de faptul că Parisul devenise prima capitală creștină a Regatului Francilor, numărul pelerinilor care veneau la lăcașurile de cult crescuse mult, la fel ca populația care se înmulțise exponențial in urma dezvoltării economice. Edificarea ei a început în 1163, de către episcopul Maurice de Sully, fiind terminată în 1345. Inițial, a fost construită în stil romanic, dar a fost continuată în stil gotic, după modelul bisericii Saint-Denis, unde erau înmormântați regii Franței și care se află la 10 km distanță. 
Tocmai ne-am întors din tabăra Junior Rangers de la Rimetea, județul Alba. De ce nu am scris în timpul taberei? Simplu: Nu am avut timp! 😊 În prima zi, după ce am ajuns, am fost repartizați în două echipe: ”Echipa păsărilor” și ”Echipa florilor” pentru ”Olimpiada Junior Rangers”, competiție ce a durat pe toată perioada taberei. Printre primele activități s-au numărat montarea corturilor, un joc de volei mai neobișnuit (cu saci), trasul de funie pe echipe și ”Rațele și vânătorii”. Seara, după încheierea activităților ne-am relaxat la un film vizionat în aer liber. 
