O viață dedicată speologiei
Interesul meu pentru escaladă și, mai nou, pentru speologie, m-a făcut să descopăr o personalitate despre care, recunosc că nu auzisem înainte: domnul profesor Iosif Viehmann. Iosif Viehmann (cunoscut apropiaților ca ”Pepi”) a fost unul dintre cei mai remarcabili speologi și cercetători din România și unul dintre cei mai renumiți oameni de știință din țară. Numele „Pepi” ne amintește nu numai de un simplu speolog, ci și de un mare om care a făcut descoperiri importante în domeniul speologiei și al științei. Născut la 1 septembrie 1925, în Cluj-Napoca, a avut o înclinație de mic spre natură și explorare, fapte care l-au influențat mai târziu spre speologie. În momentul studiilor universitare, a fost inspirat de fondatorul Institutului de Speologie, Emil Racoviță. După absolvire, domnul Viehmann a devenit profesor de Științe ale Naturii la o școală pedagogică din Năsăud, iar, în paralel cu meseria de profesor, la mijlocul anilor 1950 a devenit un speolog activ. Read the rest of this entry »
Constantin Brâncuși s-a născut în 19 februarie 1876, la Hobița, județul Gorj și a murit la 16 martie 1957. El a fost al șaselea copil al lui Nicolae și al Mariei Brâncuși. Primele sale piese de artă au fost articole de uz casnic, linguri de lemn, ornamente, castroane și obiecte cu desene populare. În timp ce lucra ca ucenic, și-a făcut cunoscută îndemânarea prin construirea unei viori din materiale găsite prin prăvălie. Încurajat de comentariile celor din jur, se înscrie la Școala de Arte și Meserii în Craiova. De la Craiova merge apoi la București unde va absolvi Școala Națională de Arte Frumoase. Brâncuși a obținut rezultate onorabile de-a lungul anilor de studiu, iar în anul 1904, a plecat la Paris, oraș care era centrul artei europene, ca să devină un artist cunoscut. A fost admis la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts în atelierul lui Antonin Mercié. 
Proiectul de teatru realizat în colaborare cu elevi din orașul francez Angouleme a ajuns la o nouă etapă: după punerea în scenă a unei adaptări a cărții Micul prinț, de Antoine de Saint-Exupery în cursul anului școlar precedent, spectacol finalizat în Franța, a venit rândul nostru să fim gazde pentru a-l aduce pe scenă pe Făt-Frumos. Acest proiect presupune realizarea unui spectacol în care rolurile sunt împărțite între elevii francezi și cei români. După ce, în prealabil, rolurile fuseseră învățate de fiecare elev, a venit momentul (re)întâlnirii : francezii au venit la Turda. În cele trei zile dedicate repetițiilor s-a muncit foarte mult la armonizarea interpretării și a mișcării pe scenă, dar aveam deja experiența spectacolului precedent. 
Matei Vișniec este, la ora actuală, unul dintre cei mai importanți dramaturgi români contemporani. Textele sale sunt adresate atât publicului adult, cât și copiilor. Pe lângă textul de mici dimensiuni ”Vrem să vă dăruim câte o fereastră”, existent în manualul de limba română de clasa a VII-a, Matei Vișniec a scris și texte mai ample destinate publicului format din copii. De exemplu, piesa de teatru „ Capra, Iedul cel Mic și Cumătra Lupoaică” este o continuare a poveștii „Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă. După părerea mea e destul de înfiorătoare, deoarece sunt descrise în detaliu sentimentele de părere de rău și remușcare ale caprei după ce l-a ars de viu pe lup. Mai apare, pe lângă capră și ieduț, un nou personaj: Cumătra Lupoaică. Ea se preface că îi este parteneră de suferință și că îi mai alină durerea mamei iedului, dar, de fapt, atunci când Capra își lasă iedul în grija ei, aceasta vrea să îl mănânce, dar mama îl salvează la timp. Mie povestea mi-a dat fiori, dar, 
Salutul este una dintre cele mai vechi și importante forme de comunicare între oameni. Printr-un simplu gest sau printr-un cuvânt, oamenii își arată respectul, prietenia sau intențiile pașnice. Deși salutul există peste tot în lume, modul în care oamenii se salută diferă mult de la o cultură la alta. În multe țări europene, oamenii se salută adesea prin strângerea mâinii. Între prieteni sau membri ai familiei, este obișnuit și salutul prin îmbrățișare sau prin sărut pe obraz. Aceste gesturi exprimă apropiere și încredere. În Japonia, salutul tradițional constă în înclinarea corpului, numită plecăciune. Adâncimea plecăciunii arată nivelul de respect față de persoana salutată. O plecăciune mai adâncă indică un respect mai mare. În India, oamenii se salută unind palmele în fața pieptului. Acest gest simbolizează respectul și dorința de pace. 
Într-o dimineață ploioasă, într-o gară mică din Japonia, un profesor în vârstă aștepta un pui de câine care urma să-i fie trimis dintr-un sat îndepărtat. Puiul era un cadou pentru fiica lui, o tânără care urma să se căsătorească. Când cutia a fost deschisă, din ea a ieșit un cățel din rasa Akita, cu blana moale și ochi curioși. Profesorul l-a privit, a zâmbit și a decis să-l numească Hachiko. La început, cățelul trebuia să locuiască cu fiica profesorului, dar după nuntă, planurile s-au schimbat. Soțul fetei era alergic la câini, iar Hachiko nu putea rămâne acolo. Profesorul, care se atașase deja de el, a decis să-l păstreze. De atunci, cei doi au devenit nedespărțiți. În fiecare dimineață, profesorul pleca la serviciu cu trenul, iar Hachiko îl însoțea până la gară. Stătea lângă el pe peron, îl privea cum urca în tren, iar seara, la aceeași oră, revenea să-l întâmpine. Erau o pereche tăcută, plină de înțelegere și afecțiune. Într-o zi de primăvară, când profesorul a plecat ca de obicei, dar nu s-a mai întors. La universitate, suferise o hemoragie cerebrală și murise pe loc. Hachiko nu știa nimic. 
Isaac Newton s-a născut pe 25 decembrie 1642, în satul Woolsthorpe din Anglia și a murit pe 20/31 martie 1727 la Middlesex. El a fost un copil prematur. Pe de altă parte, tatăl său a murit înainte de nașterea lui, iar mama sa s-a recăsătorit, lăsându-l în grija bunicilor. Newton a fost un fizician, matematician și astronom, fiind considerat unul dintre cele mai mari genii din lume. A studiat la școala „The King’s School”, unde a învățat între anii 1655 și 1660 și a fost apoi admis la Universitatea din Cambridge, la Trinity College, unde a continuat studiile în matematică, fizică și filozofie. 
Adam Ondra este unul dintre cei mai remarcabili și influenți alpiniști ai vremurilor noastre. Născut pe 5 februarie 1993 în Brno, Cehia, Ondra este unul dintre puținii sportivi care excelează atât în escalada pe stâncă, cât și în competițiile de escaladă artificială (bouldering). Ondra a început să se cațere de la o vârstă foarte fragedă, fiind influențat de părinții săi, care erau și ei pasionați de escaladă. Adam Ondra a devenit remarcat de la o vârstă foarte fragedă, în anul 2001, mai exact la opt ani. El a escaladat o rută de grad 7b+, mai exact nivel de elită. Doi ani mai târziu, în anul 2003, Ondra a escaladat o rută de grad 8a, iar apoi, trei ani mai târziu, la vârsta de doar 13 ani, a escaladat o rută de grad 8c și una de 9a. În vremea aceea, 9a era a doua cea mai mare dificultate de parcurs. 
În anii 1980, niște tineri din Statele Unite au folosit spray-uri cu culori pentru a scrie pe pereți sau și pentru a desena, iar mai apoi acest stil de exprimare s-a răspândit în întreaga lume. Graffiti-ul este o formă de artă urbană cu un mesaj social având legătură cu împrejurările sociale și creativitatea umană. Acest stil de scriere murală a fost numit ”graffiti”, termen provenit din limba italiana. Cuvântul „graffiti” era inițial folosit pentru inscripțiile sau portretele găsite pe zidurile mormintelor antice. Romanii făceau graffiti pe proprii pereți și pe monumente, exemple ale lucrărilor lor existând de asemenea in Egipt. Cel mai renumit artist de graffiti din lume este Banksy . Arta lui se răspândește prin diferite țări dar identitatea lui rămâne necunoscută. Banksy , în cele mai multe lucrări, folosește șobolanul ca un simbol al decăderii umane. Astfel , șobolanul a ajuns unul dintre cele mai durabile simboluri ale lui. În lucrările lui Banksy , șobolanii sunt ilustrați ca ființe concurente dar și curioase si jucăușe. 
