Expediția Kon-Tiki a fost o călătorie cu pluta pe Oceanul Pacific, din America de Sud spre Polinezia, condusă de exploratorul și scriitorul norvegian Thor Heyerdahl. Acesta călătorise în Pacificul de Sud, pe insula Fatu Hiva, unde a observat câteva elemente care indicau o posibilă legătură cu continentul american: cultura cartofului dulce, sculpturile în piatră asemănătoare celor din America de Sud, miturile și poveștile care vorbeau despre semizeul Tiki și strămoșii polinezienilor care au venit pe mare dinspre est.

Întors în Norvegia, Heyerdahl decide să demonstreze teoria la care se gândise, printr-o expediție care să folosească mijloacele specifice unei civilizații antice. Riscurile erau imense: nu știa mai nimic despre navigație și nu știa nici măcar să înoate. Pluta construită de el și cei care i s-au alăturat a fost numită Kon-Tiki, după legendarul zeu soare peruvian care a dispărut spre vest dincolo de mare, o figură mitologică care a fost imaginea în oglindă a semizeului polinezian Tiki care a venit din vest. Pluta a fost construită din trunchiuri de copaci balsa prinse cu sfoară. Cabina din bambus avea acoperișul alcătuit din frunze de bananier suprapuse. Nu a fost folosit niciun fel de metal în construcția plutei, astfel încât aceasta să respecte posibilitățile materiale și tehnice ale incașilor. Echipajul era alcătuit din șase persoane: Thor Heyerdahl, liderul expediției; Eric Hesselberg, navigator și artist; Bengt Danielsson, administrator de provizii; Knut Haugland, expert cu radioul; Torstein Raaby, ajutorul lui Knut și Herman Watzinger, inginer. Proviziile de care au dispus membrii expediției erau:  1040 de litri de apă potabilă depozitată în 56 de canistre și în câteva tije de bambus sigilate. Acestea aveau rolul de a testa cât de bune erau metodele de depozitare antice ale apei; de asemenea, pe plută au fost încărcate 200 de nuci de cocos, dovleci, cartofi dulci și alte fructe și rădăcini comestibile, precum și rații și echipamente de supraviețuire primite de la armata S.U.A.  Kon-Tiki a părăsit portul Callao din Peru în după-amiaza zilei de 28 aprilie 1947. Pentru a se feri de traficul de coastă a fost remorcată 80 de km în larg. Au navigat în vest până au ajuns să fie duși de curentul Humbolt. Călătoria nu a fost lipsită de peripeții: în 2 iulie, Heyerdahl scrie despre întâlnirea lui cu un val uriaș, apoi cu un rechin imens care a dat ocol plutei timp de o oră. Prima dată când echipajul zărește pământ este în 30 iulie, când la orizont apare insula Puka-Puka. În 4 august au ajuns la insula Angatau și au avut un contact scurt cu locuitorii insulei, dar nu au putut ancora.  Călătoria s-a sfârsit în 7 august, când pluta s-a izbit de un recif și apoi a eșuat pe o insulă mică din arhipelagul Tuamotu de lângă Tahiti. Echipajul a parcurs în jur de 6980 de kilometri în 101 zile cu viteza medie de 2,7 km pe zi. Expediția Kon-Tiki a demonstrat, pe lângă curajul celor șase membri ai echipajului, faptul că polinezienii ar putea să își aibă strămoșii pe continentul sud-american.

Pluta este expusă în prezent la Muzeul Kon-Tiki din Oslo, capitala Norvegiei.

Mircea Botezan

Clasa a VII-a B