Garfield
Garfield este un motan amuzant, mâncăcios, leneș și destul de prietenos. Urăște zilele de luni, câinii și pe pisoiul Nermal. Nermal își spune „cel mai drăguț pisoi din lume”, dar este arogant, lăudăros și se uită tot timpul în oglindă. Garfield s-a născut într-un restaurant italienesc (de atunci îi plac foarte mult preparatele italienești, în special lasagna). Cand restaurantul s-a închis, motanul a fost adoptat de Jon, un caricaturist. Jon este un tip demodat, plictisitor, copilăros și ghinionist în întâlniri. Garfield și Jon sunt amandoi burlaci, dar, spre deosebire de Jon, Garfield are o prietenă: pe Arlene. Arlene este o pisică roz, rujată, cu o strungăreață mare între dinții din față. Dar să ne întoarcem la Garfield și Jon. Motanul susține că oamenii servesc pisicile, nu invers, deci Jon este servitorul lui Garfield (nu e greu de crezut). Odată, un fost coleg al lui Jon, Lyman, a venit în vizită și l-a adus și pe Odie, câinele său (Garfield a crezut că a venit sfârșitul lumii). Apoi, nu se știe ce s-a întâmplat cu Lyman, dar, spre disperarea lui Garfield, Odie a rămas. Odie este un cățel galben, bălos, jucăuș, dar nu prea deștept. Fără ca Jon sau Odie să știe, Garfield se împrietenește cu șoarecii. De fapt, în afară de Arlene, cei mai buni prieteni ai săi sunt șoarecele Squeak și ursulețul său de pluș, Pooky. Squeak este un șoarece descurcăreț și are de obicei un plan bun pentru orice situație. Ca orice șoarece, iubește brânza. Pooky este un ursuleț drăguț de pluș pe care îți vine să-l îmbrățișezi de fiecare dată când îl vezi. Astfel, îl înmoaie chiar și pe Garfield. De fapt, motanul devine chiar sensibil când vine vorba de Pooky. Uneori, Jon, Garfield și Odie merg la pizzeria preferată a lui Garfield, „ Pizzeria lui Vito”. Puteti afla mai multe despre aceste personaje amuzante din revista Garfield sau de pe http://garfield.com/ .
Maria Gruian