A fost odată ca niciodată, dincolo de lumea reală, o altă dimesiune în care unele ființe fantastice se pregăteau să devină ca noi, adică … oameni. În acea dimensiune, ființele aveau de îndeplinit o misiune pentru a putea deveni oameni. Fiecare trebuia să stea pe Pământ timp de șapte zile lângă un om și să încerce să nu îl judece. Cine reușea să îndeplinească această sarcină putea deveni om imediat dar, în general, cei care își asumau această încercare, se întorceau după cel mult trei zile. Asta pentru că, după cum tot Universul știe, oamenii sunt niște ființe minunate, care pot realiza lucruri incredibile, dar care, totuși, sunt foarte greu de suportat și extrem de ușor de judecat.

Printre toate ființele de acolo exista un dragon care nu-și părăsise niciodată dimensiunea. Numele lui era Anax. El era cea mai prietenoasă și jucăușă ființă din acea dimensiune. Chiar și frații lui mai mici erau mai serioși decât el, pentru că aceștia fuseseră deja pe Pământ. Anax urma să plece pe Pământ și era foarte încântat. El nu își credea familia și prietenii când îi spuneau că tot ce e acolo jos e groaznic. Se gândea că e imposibil ca toți oamenii să fie la fel de răi. Când a sosit ziua în care să plece pe Pământ, ardea de nerăbdare. El trebuia să stea șapte zile lângă o fetiță de unsprezece ani pe nume Iulia. Anax a observat că fata avea tot ce își putea dori: multe jucării, două biblioteci și o cameră a ei în care avea enorm de multe lucruri pe care Anax nu le mai văzuse niciodată. Ea se gândea însă cum ar fi dacă ar fi plăcută de un băiat. Mai rău era că nu îi plăcea nici școala. Mereu îi era greu să învețe dar ocazional mai lua câte o notă bună, când avea noroc. Mereu stătea cu ochii într-un ecran, și asta chiar nu o ajuta la învățat. Îi plăcea un băiat dintr-o clasă mai mare și mereu se gândea la el. Lui Anax i se părea groaznic acest lucru. I se părea imposibil să nu înveți doar din cauza unui băiat. Adică, și lui îi plăcea de o dragoniță din dimensiunea lui, dar asta îl făcea să îi placă mai mult să învețe. Asta pentru că se gândea că, dacă va fi deștept, și ei îi va plăcea de el. În concluzie, se poate înțelege că Anax a început să o judece pe Iulia deși nu intenționase deloc să facă acest lucru. Noroc că dragonul și-a adus aminte că judecata nu este calea spre umanitate, așa că a început să se gândească de ce Iulia face aceste lucruri. Dintr-o dată i-au apărut tot felul de întrebări în minte. Unde sunt părinții copilei? Nu ar trebui ca aceștia să îi explice că nu e bine ce face? Dar a început să înțeleagă totul. Și-a dat seama că părinții acesteia sunt ocupați cu munca,  să-i poată cumpăra jucării și haine. Prietenele ei nu aveau cum să îi spună ce greșea, pentru că și ele erau la fel. Așa că, lui Anax a început să îi pară rău că a judecat-o și a comparat-o cu el. Părinții lui îi explicaseră de la început ce nu era bine. Așa că și-a dat seama că nu era vina fetei că era astfel. A înțeles că nu toți oamenii și ființele au parte de destulă cunoaștere pentru a înțelege de la sine ce e bine și ce e rău și, din anumite motive, nu ajung să facă asta niciodată. Odată ce Anax a început să gândească acest lucru, totul s-a făcut negru. Și-a deschis ochii și s-a trezit înfășurat în niște scutece în brațele noii sale mame. Reușise! Odată cu finalizarea misiunii și-a primit și răsplata. Devenise un om, lucru pe care nu mulți din dimensiunea lui reușiseră să îl facă. Acum avea o altă sarcină de îndeplinit, sarcină pe care o va descoperi de-a lungul vieții sale.

Serena Gligor

Clasa a V-a B