Într-o zi, am mers la bibliotecă. Era o zi ploioasă. Mă plimbam printre rafturile de cărţi şi mi-a sărit în ochi un caiet mâzgălit cu cerneală roşie . Pe coperta caietului era scris: ,,zurnalul meu – nu dezchideţi„ ceva mai jos, numele proprietarului acestui jurnal : Goe. După ce am citit de mai multe ori jurnalul, deşi mi-a fost destul de greu, având în vedere multele greşeli făcute de copilaş, mi-am dat seama ca Goe poate să fie demn de milă….  Să vă povestesc…

            Este adevărat! Goe a rămas repetent! Repetent din cauză că nu şi-a luat corigenţa la cântări bisericeşti.  Desigur că nici la caligrafie nu era prea strălucit, dar asta e cu totul o alta poveste…  Goe nu  trebuie să repete clasa din cauză că  nu a vrut să învete, ci din cauza faptului că tanti Miţa, mamiţica şi bătrâna lui bunică îl considerau Cenuşăreasa .  Sărmanul băiat… nu mai avea timp nici să respire de la atâta muncă. Unde, când să mai şi înveţe?

Chiar de zece mai, damele s-au hotărât să meargă la Bucureşti. Pe Goe l-au luat numai  pentru a-şi salva reputaţia. ,,Ce ar putea face trei dame sănătoase la cap singure în capitală?„ ar gândi cunoştintele damelor…  Şi în plus… cucoanelor le era frică de ce i-ar trece lui Goe prin cap pentru a le pedepsi că l-au tratat ca pe o Cenuşăreasă. Aşadar, cucoanele sunt atât de viclene pe cât de parşive şi nu  îl lasă pe Goe acasă. Nici Goe nu este chiar atât de incult  pe cât pare. El îşi dă seama de ce a devenit din ,,slujitorul mamii„ atat de brusc,  ,,puişorul mamii„ şi îşi doreşte din  tot sufletul să le facă de râs pe damele nesuferite, profitând de ocazie. În tren, Goe a scos capul pe fereastră special pentru a simula o pierdere a unei pălării de marinar    pe care o consideră urâtă, mai ales că panglica avea inscripţia:,,le Désagréable„ şi nu  ,, le Formidable„, cum greşit s-a observat de unii călători . Goe nu ştia că în pălărie  sta  înfipt biletul de călătorie. Dar s-a bucurat ca l-a pierdut şi pe acela, că acum bătrâna bunică nu mai avea atât de mulţi bani de cheltuit  pentru ţigări. Conductorul a cerut mai mulţi bani pentru amenda decât ar fi trebuit, şi apoi le-a zâmbit tacticos celor trei dame scoase din sărite. Apoi, văzandu-le bogate pe dame, conductorul intra în vorba cu mama băiatului şi îi spune că el are doua meserii:

            – Oh madame, pe lângă faptul ca sunt conductor, sunt şi proprietarul unui han vestit din Bucureşti. Aş fi onorat dacă aţi veni să serviţi un rachiu şi să ascultaţi muzică bună…

Ideea îi surâde mamei lui Goe, dar nu spuse nimic. Îi placea să fie rugată. Conductorului însă,  nu-i  plăcea să  se roage de cineva, aşa că îşi luă politicos la revedere şi plecă. Drumul spre Bucureşti continuă normal  până  când copilaşului i s-a oferit ciocolata, dar nu în schimbul unui sărut. Când Goe o săruta pe mama lui, aceasta i-a spus în şoaptă  astfel încât să  nu o audă nimeni: ,, Te asteaptă câteva sute de kilograme de cartofi care trebuie curaţaţi… doar ştii că  săptămâna următoare vine tatăl tău de la Paris …„ In timp ce îşi mânca ciocolata, Goe se tot gândea cum sa o pedepsească pe mama lui pentru această ameninţare. Aşa că, se închide la toaletă şi se preface că nu poate ieşi. Bătrâna lui bunică miroase planul copilului şi uitându-se pe gaura cheii îi spune :

– Slugă împieliţată! Acum să ieşi de la toaleta că altfel…

– Că altfel ce, mam`mare? Îmi  dai şi tu  cartofi de curăţat sau altceva….? întrebă mititelul .

            – Nu, dar dacă nu ieşi… te curăţ pe tine   în locul cartofilor. Apoi, bătrâna izbucni într-un hohot de râs nervos. Dar hohotul ei a fost brusc transformat în ţipăt, deoarece cineva dorea să intre la toaletă. Desigur că, dacă una dintre cele trei dame tipă, trebuia ca celelalte două să-i ţină companie…

Situaţia a fost din nou salvata de conductor, care, după ce ii făcu cu ochiul mamei lui Goe, se retrase zâmbind.

Apele s-au mai potolit după ce , Goe, epuizat de dulcea  răzbunare se gândeşte  că ar fi timpul să ia o pauză. Nu adormi, de frică să nu fie lăsat în tren de damele viclene,  dar se prefăcu că a adorme în braţele bătrânei lui bunici.

Nu Goe a fost cel care a tras semnalul de alarmă, ci mama lui, deoarece dorea să-l mai vadă măcar o dată pe conductorul viteaz de care, între timp, se îndrăgostise. Conductorul, aşa cum prevăzuse mama lui Goe,  intră mai întâi în cabina în care era şi năzdrăvanul ei fiu. Profitând de ocazie, femeia afişă cel mai impresionant zâmbet posibil şi îi spuse conductorulu:

– Eşti atât de amabil încât să mă inviţi încă o dată la hanul tău?

– Desigur domniţa… m-aţi onora cu prezenţa dumneavoastră…

– Am să vin la hanul tău după ce îmi voi găsi un loc în care să rămân peste noapte..

– Stiţi… îmi este foarte greu, lumea aceasta este plină de huligani! Iar eu, o femeie atât de frumoasă…

Conductorul se abţinu cu greu să nu râda, îşi scoase pălăria în faţa femeii ,, frumoase…„ şi îi spuse:

– Doamnă, permiteţi-mi să vă ofer eu un loc în care să vă adapostiţi cu mama, sora şi flăcăul dumneavoastră.

– Da da !  Mirobolant! Vă rog să mă aşteptaţi la ieşire din tren… să mă conduceţi până la han.  Nu ştiu din ce motiv, dar femeia se înrosi.

Peste puţin timp, trenul trebuia să ajungă în gara de la  Bucureşti. Mama mare era aproape la fel de emoţionată precum cele doua fete ale ei. Mătuşica lui Goe, îi spuse surorii sale: 

      –   Chérie, tu mă cunoşti atât de bine.. ştii că eu sunt mai timidă…

–  Da soro! Te ştiu… spre deosebire de mine, eşti naivă, puţin încrezătoare în puterile tale şi foarte, foarte timidă. Acesta este motivul pentru care nu te-ai căsătorit draga mea…

,, Mai bine…decât să chinui un copil cum e chinuit Goe..!„ gândi mătuşa, care era mai sentimentală,  dar pentru a  evita o discutie urâtă continuă:

– Dar mai ştii şi cât de mult  iubesc dansul… Intotdeauna mi-am dorit să fiu o stea , să strălucesc pe scenă, să mă aplaude toţi.Daa! Imi doresc să dansez, să fiu cea mai bună dansatoare  din oraş, ba nu! Din ţara, sau din întreaga lume!

– Vai soro! Dar ai gânduri măreţe… Nu te înteleg totuşi… de ce îmi spui mie, acum şi aici lucrurile astea?  Chiar nu este momentul şi nici locul potrivit…

– Păi.. eu ma gândeam că ai putea vorbi cu hangiul(conductorul) să mă primească să dansez la el la han .

Sora căscă ochii mirată şi spuse:
–  In primul rând, tu şi dansul…. într-un han  vă  potrivţi precum pumnul şi ochiul.

–  Ce-ţi veni, chérie? Îţi dai seama ce o să spună târgul despre noi?

– Ca de obicei, tie ţi-e frică de gura lumii… Dar, ca să şti că m-am gândit la toate, îmi voi pune o mască şi …

– Cum de nu m-am gândit la asta? Aşa mai vii de acasa, ma cherie… bineinţeles că te ajut. Sunt alături de tine mereu. Trebuie doar să îmi dau seama cum să il vrăjesc pe acest hangiu… dar ţine minte că aventura va dura numai o săptămână…

– Dar, de ce? Nu poţi răbda mai mult?

–  Ba da scumpă soră, dar ai uitat că tatăl acestui obraznic –şi arata spre fiul ei Goe- se va întoarce de la Paris săptămâna următoare?!

– Uitasem dragă… mă prind bătrâneţile… şi încă tot nemăritată…

Discuţia lor continua încă un sfert de ora, după care, pasagerii au fost anunţaţi că au ajuns în gara capitalei. Goe s-a trezit brusc din ,,adâncul somn„ şi a ajutat cucoanele să coboare. Acestea au aşteptat peste o ora conductorul să vina după ele pentru a le conduce spre han.

– Ştiţi ce zic eu? Eu zic să mergem noi singure la han că doar nu suntem legate de ochi … propuse mama mare

– Sigur mamă.. Ştii tu drumul?  Am fi încântate să te urmăm…

Bătrâna tăcu. Şi peste ceva timp, conductorul apăru în faţa celor trei dame zâmbind ştrengăreşte.

–     Scuzaţi-mi întârzierea dar …

–   Bine, bine, hangiule, te întelegem. Dar ia aminte că niciodată nu s-a mai pomenit ca trei dame stilate precum noi să aştepte în gară un hangiu sărăntoc ca tine, spuse bunica lui Goe

Deşi hangiul se supără la  auzul acestor vorbe, le spuse cucoanelor:

– Atunci urmaţi-mă, vă rog.

– Pe jos?! strigară cucoanele

 – Da… nu e departe…

–  Tu nu înţelegi că noi suntem femei rafinate?! strigă bunica şi fluieră după o trăsură.

Astfel, cei cinci -Goe, mama, bunica, matuşa şi hangiul- porniră spre bulivar.     Oamenii care stăteau în cele mai bune camere ale hanului  au fost nevoiţi să părăsească camerele  lor pentru ca cele trei dame să  se simtă ca acasă. Şi, într-un final cucoanele s-au instalat în camerele luminioase, cu vedere la uliţa mare.

După ce Goe le ajută pe cele trei dame să se aranjeze, după ce le strânse corsetul   atât de tare încât să pară că au o talie de viespe, cele trei dame se gândiră că ar fi bine să îl ducă şi pe Goe la sărbătoarea naţională. Goe însă, se cam plictisi la săbătoarea nationala. Aşa că, se gândi să le sperie pe cucoanele lui, ca să le ajungă tot anul. Astfel, se ascunse într-un capat al uliţei de unde le vedea pe dame, disperate din cauza dispariţiei lui. După ce le lăsă să  îl caute cam doua ore, îşi făcu apariţia :

– Mama, mamiţo, mam`mare! Ce bine că v-am găsit…

 – Unde ai fost, împieliţatule? Îl întrebă mama lui cu un zâmbet fals.

–  Lăsaţi-l, se mai întâmplă…  Interveni hangiul

Când sărbătoarea se termină , mama lui Goe vrobi cu hangiul despre sora ei. Acesta acceptă ca matuşa să fie dansatoare în hanul lui:

– Dacă doreşte, ar putea să înceapă chiar de azi dansul…

–  Desigur, dragul meu hangiu. Aceste cuvinte ale mamei lui Goe au fost acompaniate de un chicotit .

 Seara, la han, s-au strâns o grămadă de lume. Damele nu cunoşteau pe nimeni. Totuşi, mătuşa lui Goe îşi puse masca şi urca pe scenă unde începu să danseze. Mama lui Goe privea împreună cu hangiul dansul surorii sale. Bunica lui Goe era la o masa din colţul hanului împreună cu nepotul ei căruia îi spunea povestea lui Harap Alb în varianta hangiul-conductor.  Se vedea de departe că bunicii ii plăcea rachiul, vinul şi berea,  deoarece se putea constata cu uşurinţă că este turmentată.            

După puţin timp, doi bărbaţi au început să se certe. Motivul certei lor a fost matuşa lui Goe. Unul dintre ei spunea că ar vrea să-i dea jos masca, pentru a o căuta din când în când. Celălat însă,  nu era de acord cu aşa ceva, considerând că gestul nu este cavaleresc. S-a ajuns la adevărate lupte. Desigur, în vremea noastra karatele sunt considerate o artă. Dar pe atunci, nu se ştia de karate şi luptele nu erau permise. Ele declansau adevarate bârfe pe uliţă. 

Intreaga scenă a fost privită din umbra de un gazetar care a făcut public totul. Din fericire pentrru cele trei dame, matuşa nu a fost demascată, dar nici nu şi-a mai dorit niciodată să danseze într-un han. 

La vederea gazetei, a doua zi dimineaţa, mama lui Goe leşină .

– Repede! Repede un doctor! Aduceţi sărurile! Imi moare fiica!!! Strigă disperată bătrâna.

Sărurile au fost aduse şi spre surprinderea tuturor, mama lui Goe îşi reveni foarte repede. Dar brusc,  îşi aduse aminte de şoţul ei care trebuie să se întoarcă de la Paris, motiv pentru care îi ordona fiului ei să facă degrabă bagajul :

– Goe, slujitorul mamii, te rog să faci bagajul. Azi ne întoarcem acasă. S-a terminat aventura…

–  Acum il fac, maman, răspunse Goe cuminte.

Şi după ce mama lui Goe îl sărută dulce pe hangiul ei – marea ei iubire- se întoarse la zilele ei pline de comedie de acasă. Bunica simţea că o sa-i fie dor de bere, de rachiul bun şi de vinul vechi de la han. Matuşa era cea mai fericiţă. şi-a îndeplinit visul de o viaţă. Cât despre Goe, era nerăbdător să-i povestească totul tatălui său, chiar dacă era conştient de faptul că nu o să îl creadă.

Am rămas surprinsă la vederea jurnalului lui Goe. O bunică bătrână, căreia îi place prea mult alcoolul, o mama care se îndragosteşte de barbaţii pe care abia îi cunoaşte  şi o mătuşă care nu ştie ce vrea de la viaţă, nu şi-ar dori nimeni. Nu ar vrea nimeni să fie în pielea sărmanului Goe….

Redean Denisa

Cls VIII- a B