Inorogul, licornul sau unicornul este considerat în toate legendele ca fiind un cal alb cu un corn în mijlocul frunții, pe care îl folosea pentru a vindeca bolile sau a da viață. Cu toate că în numeroasele legende care s-au scris pe tema inorogilor ei erau considerați făpturi mitologice, pentru personalități precum Aristotel, Gingis Han, Saint Thomas sau Saint Gregory, unicornii păreau a fi cât se poate de reali. În dicționarul Webster unicornul este descris ca având corpul și capul unui cal, picioarele din spate ale unui cerb, coada unui leu și un corn în mijlocul frunții. Pentru chinezi, inorogul era atât de blând încât atunci când călca își ridica picioarele din spate foarte sus, ca să nu lovească vreo viețuitoare.  Acesta venea printre oameni doar cu misiuni importante. Unicornul apare în mitologia orientală, în multe basme, în istoria artei, şi ocupa un loc însemnat în orice folclor. Nu e de mirare, având în vedere blândeţea acestuia şi înfăţişarea sa fantastică, precum şi faptul că era foarte puternic. Inorogul apare sub diferite denumiri, despre care s-a observat că au aceeaşi rădăcină: krn. Aceasta corespunde numelui Kronos şi a splendidei străluciri a soarelui. În Asia, unicornul este denumit şi „animalul de zăpadă”. Cu toate că simboliza întelegerea, apariţia sa a fost considerată un avertisment totodată. Se spune că un grup de luptători ai lui Gingis Han văzuse un inorog, fapt care a determinat oprirea războiului. Inorogul, deşi este blând, se presupune că trăieşte solitar. Fiindcă el apare doar când bunătatea predomină în lume, faptul că nu a mai fost văzut de o vreme îndelungată reprezintă pentru unii un semnal de alarmă. Se crede că primul unicorn a apărut acum 5000 de ani şi a divulgat secretele scrisului unui împărat. Multe dintre presupunerile legate de unicorni se leagă între ele ; toate prezintă această fiinţă ca fiind puternică, gentilă, jucând un rol important pentru lume şi pentru istorie – inorogul a salvat Arca, legând-o si trăgând-o cu cornul său, salvând astfel oamenii, animalele şi plantele de potop. În istoria Greciei, medicul Ctesias din Cnidas l-a descris amănunţit şi foarte detaliat, confundându-l totuşi cu măgarul sălbatic : “…măgari sălbatici, la fel de mari cum sunt caii, sau chiar mai mari. Corpul lor este alb, capul roșu-închis, iar ochii albastru-închis. Baza cornului este imaculat de albă…partea de sus ascuțită și stacojie, iar porțiunea de mijloc e neagră. Cei care beau din aceste coarne, transformate în pahare, nu se vor îmbolnăvi, se spune, nici de convulsii, nici de boli care să-i doboare de pe picioare.”  Inorogii apar şi pe unele monede greceşti. Părintele Huc afirmă că unicornul a existat cu adevărat în Tibet. Deşi nu putem ştii cu certitudine dacă au existat sau nu cu adevărat, inorogii sunt prezenţi în multe povestiri şi sunt descrişi aproape de-a fir de păr. În unele basme, inorogii se nasc din valurile mării, iar în legendele arabilor, el se apropie de copii, adoarme lângă ei şi apoi pleacă înapoi în deşert. În opera lui Dimitrie Cantemir, unicornul are rolul omului superior şi neînţeles. Inorogii sunt, cu siguranţă, fascinanţi datorită presupuselor lor origini şi a măreţiei cu care sunt priviţi de către oameni, care te fac să îţi doreşti să fi văzut unul, sau, dacă  nu, să ştii sigur că au trăit în trecut.

Mara Avrămescu