Cu toții ne-am trezit cândva cu o revistă oarecare în mână, cu una ale cărei pagini erau îngălbenite de la atâta vreme cât stătuse pe raft sau cu una mai nouă, cu coperte noi şi fine. Sau, mai nou, cu reviste ce se răsfoiesc în mediul virtual… Diversitatea revistelor este cu adevărat amețitoare… Originalitatea unei pagini nu se compară cu a alteia, și, totuși, acea senzație unică pe care o trăiești când treci cu privirea peste primele două cuvinte dintr-un articol nu înseamnă decât că ai fost prins în vastul lor univers.

Pe coperta roasă de vreme a unei reviste intitulate ”Fire de tort”, aparținând Liceului „Regele Ferdinand”, este imprimat anul apariţiei: 1925. E cea mai veche revistă şcolară din colecţia Bibliotecii Municipale. Nici nu îndrăznesc să o deschid… Foile subțiri par gata să se rupă la o singură atingere. Din momentul în care îți prinde privirea, te încearcă un sentiment de neliniște, fiindcă autenticitatea și farmecul ei nu pot fi ignorate. Când mă refer la autenticitate, mă gândesc la cuvintele acelea vechi ce redau totodată și farmecul pe care l-am menționat – ”C’un ban de uăs”. Când dai de așa ceva îți apare un zâmbet pe buze. Fiecare revistă veche are ”creațiunile” ei bizare, care te încântă sau te înfioară, depinde de perspectiva din care le privești. De exemplu, textele grecești sau latinești sunt partea bizară, dar  care îi conferă un farmec aparte. Texte în greacă şi latină într-o revistă şcolară… În numărul opt al ”Mugurilor” mi-a atras atenția o propoziție ca oricare alta, la o primă impresie – ”Cred că fiecare cuvânt pe lângă sensul lui obișnuit, are o viață a lui, are un înțeles aparte pe care mulți oameni nu-l înțeleg.” Cred că nu sunt pe deplin de acord cu asta. Un cuvânt poate avea nenumărate înțelesuri, toate aparte, toate diferite și toate luând naștere când imaginația te duce departe.  Căci mirosul paginilor învechite care mai aduc a ”mașină de scris” ascund o lume neobișnuită, veche de aproape optzeci de ani, când apărea pe alocuri și semnătura lui Teodor Murășanu.  Nu știu de ce, numele acesta îmi răsare de repetate ori în minte, dintre toate celelalte înșiruite în vitrina bibliotecii municipale; dar revista „Fire de tort”’ are un farmec aparte, pe care nu l-am mai găsit în alt loc.  Un farmec istoric…  În caz de singurătate vărsați o lacrimă aici.” Dar cum ai putea să te simți singur când te poți pierde printre cuvinte?  Poate că băiatul din poveste uitase. Era doar un băiat cu inimă de catifea. Era doar o poveste. Fiecare univers creat este, fără îndoială, magic, dar uneori trebuie să îi redăm această magie ca să nu se stingă. Tocmai de aceea nu pot să clasific  aceste reviste din alte vremuri. Am dat şi peste  reviste mai  noi, mai  jucăușe, pline de originalitate și care parcă semnifică numărul considerabil de ani care au trecut de când au apărut ”Fire de Tort” și ”Mugurii”. Este un sentiment impropriu, deoarece îmi lipsește oarecum aerul istoric pe care l-am regăsit între paginile lor. Cei care spun că nu te poți afla în două locuri în același timp se înșeală. Poți vedea și cum toamna își continuă opera de distrugere şi să rătăcești pe coridoare nesfârșite fără să realizezi cum te prinzi încet în universul revistei, deși mintea deja ți-e în altă parte. Tocmai de aceea este magic.Însă, o revistă nu trebuie să fie neapărat aşternută pe hârtie. „Revista B612” este o revistă online realizată de elevii Şcolii Teodor Murăşanu, cuprinzând tot la fel de multe curiozităţi şi lucruri bizare ca „Fire de tort”, „Mugurii” sau „Sunet de clopoţel”. Sau ca oricare alta. Revistele au evoluat, dacă ne gândim mai bine, trecând de la aerul de maşină de scris care se blochează încontinuu la aerul contemporan, conţinutul lor rămânând aparent neschimbat.Fie că sunt zece, douăzeci sau treizeci de pagini, faptul că răsfoieşti o revistă, chiar şi citind pe diagonală, aduce după sine o înlănţuire de trăiri unice, care îţi trezesc aceeaşi concluzie: au scris, scriem şi vor scrie. Mereu. Este ceea ce ni se întâmplă.

Mara Avrămescu