În tot arealul ocupat de borduri etajate, de pe care se întrezăresc spre apus Cheile Turzii, domneşte o adevărată „linişte de mormânt”; este eticheta imaginii dezolante în care e învăluit Cimitirul Eroilor de ani buni. Se vede şi Arieşul, şerpuind printre copaci, dar acest loc pare distant, desprins de agitaţia din oraş.

 În afara norilor groşi care întunecă cerul, nu se mai zăreşte nicio altă mişcare… Poate doar alunecările de teren care devastează, printre altele, şi crucile roase de vreme, scoase din pământ şi lăsate să zacă la câţiva metri mai încolo. Cu toate că soarele care apune între stâncile Cheilor reuşeşte să poleiască vopseaua albă şi obeliscul eroilor sovietici, mormanele de pietre scoase de la locul lor strică şi mai mult imaginea cimitirului „jefuit”. Ele parcă devin mai mici pe zi ce trece… Oameni “gospodari” au început să transforme cimitirul eroilor într-o mini-carieră de piatră. O mână de ghiocei crescuţi ca un omagiu pentru unul dintre eroi ne atrag privirea. Pe lângă aceştia, am văzut doar două lumânări stinse şi câteva crizanteme care încă mai aveau două-trei petale… Acestea sunt singurele semne cum că i-ar fi păsat cuiva…

Mara Avrămescu