Un om al înălțimilor
În data de 4 ianuarie 1977, la Timișoara, s-a născut o legendă a alpinismului românesc: Horia Colibășanu. A început să practice alpinismul în 1998. La vârsta de 21 de ani a reușit prima lui ascensiune remarcabilă pe Vârful Elbrus, care are altitudinea de 5 648m. În anul 1999, adică la vârsta de 22 de ani a escaladat Vârful Khan Tengri, la o altitudine de 7 010m, iar în anul 2003 a urcat pe Vârful Matterhorn (4.462 m).
În anul 2004 a cucerit Vârful K2, care a fost o premieră românească. Cunoscut ca „Muntele Sălbatic”, K2 (8.611m) este al doilea vârf ca înălțime, după Everest, și este inclus în topul celor mai periculoase cinci vârfuri din lume (după rata de mortalitate). Ascensiunea pe K2 a avut loc fără oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor. Înainte de a atinge vârful, şi-a pierdut pioletul şi, la 8 500 de metri, a trebuit să găsească o soluție să urce şi ultimii aproximativ 100 de metri până pe vârf. Succesul pe K2, considerat cea mai importantă performanță din alpinismul românesc, a rămas neegalat.
”De la 7 000 de metri până la 8 000 de metri te afli în zona morţii. Fizic, eşti epuizat, şi doar psihicul poate face diferenţa şi te poate duce în sus. Dacă nu ai motivaţia necesară să te lupţi cu frigul, cu lipsa oxigenului, cu greutatea de a face fiecare pas, când fiecare pas durează un minut, sunt şanse mari să nu te întorci acasă” spune Horia Colibășanu într-un interviu pentru revista Cariere.
În anul 2006 a cucerit Vârful Manaslu (8 163m) care, la fel ca și K2, a fost o premieră românească fiind urcat tot fără oxigen suplimentar. Un an mai târziu, în 2007, a cucerit Vârful Dhaulagiri care a fost, de asemenea, o premieră românească realizată iarăși fără oxigen suplimentar. Horia Colibășanu a primit premiul ”Sportivul Anului 2007” la categoria ”Alpinism de Altitudine”.
În total, Horia Colibășanu a atins nouă din cele paisprezece vârfuri de peste 8 000m, cel din urmă fiind Kangchenjunga (8.586 metri), cucerit la data de 7 mai 2022. Kangchenjunga are o rată a mortalității de 29,1% și este al treilea vârf ca înălțime din lume, după Everest și K2, cu o altitudine de 8.586 metri. Până în anul 1852 s-a considerat că acest munte ar fi cel mai înalt din lume, măsurătorile efectuate de englezi stabilind însă că muntele acesta urmează ca altitudine după Everest și K2. Alpiniștii care respectă tradiția populației locale sikkim, care crede că muntele este „sfânt”, se opresc la câțiva pași de vârful propriu-zis. Horia Colibășanu urcă la o altitudine de peste 8 000 de metri fără şerpaşi şi fără oxigen suplimentar, folosindu-se doar de corzi, pioleţi, colţari şi de ştiinţa de a citi zăpada. Cei care urcă pe Everest fixându-şi robinetul de oxigen la 4 l pe minut, fac un efort ca pentru patru mii şi ceva de metri. Despre aceştia, Colibăşanu spune că încearcă să păcălească muntele: „Nimeni n-ar trebui să ajungă pe un optmiar trişând.“ De altfel, toate federaţiile de alpinism din lume consideră că folosirea oxigenului suplimentar este o formă de dopaj. Dacă îl foloseşti, nu mai poţi intra în aceeaşi categorie cu sportivii.
Când se luptă cu muntele, Horia Colibășanu are la gât trei talismane: un nasture din coral şi argint de la un costum popular, provenind din prima sa expediţie la mare altitudine în Munţii Cerului – Tien Shan, al doilea este o piatră tibetană Dzi. Mulţi dintre cei care cred în puterile acestei pietre spun că a o purta este asemănător cu a avea o mantie invizibilă care te protejează de forţele răului. O are de la prietenul său Iñaki, chiar din expediţia în care acesta şi-a pierdut viaţa. Al treilea este un medalion de la un călugăr lama pe care l-a primit înaintea expediţiei pe Annapurna.
Alpinistul spaniol Iñaki Ochoa de Olza, cel de la care Horia Colibășanu are piatra tibetană protectoare, era partener de coardă al lui Horia în expediția din 2010. Era omul cu care împărtăşise cele mai multe amintiri. Pierderea lui a fost cu atât mai grea cu cât erau atât de apropiaţi. Horia a făcut tot ce a putut ca să îl poată salva. Motivul principal pentru care operaţiunea de salvare a eşuat este că se aflau într-unul din cele mai inaccesibile locuri de pe planetă, pe creasta Annapurnei, pe o rută unde în toată istoria nu reuşiseră să ajungă decât cinci sau şase căţărători. Unui alpinist obişnuit i-ar fi trebuit trei sau patru zile să ajungă până acolo. Horia Colibăşanu a stat trei zile şi trei nopţi lângă Iñaki care suferise un atac cerebral şi era pe jumătate paralizat. L-a hidratat cu zăpadă și i-a administrat medicamente pentru altitudine mare, a telefonat familiei în Spania şi a cerut ajutor prin radio. Când alpinistul elveţian Ueli Steck a ajuns în sfârşit să-l înlocuiască, Colibăşanu petrecuse deja 6 zile la 7 400 de metri şi se afla la limita supravieţuirii. Ulterior, pentru sprijinul acordat spaniolului, care a murit atunci pe Annapurna, a fost răsplătit cu medalia de aur „Meritul Sportiv“ din partea autorităţilor provinciei Navarra.
În 2017 a primit cea mai importantă distincţie pe care o poate acorda preşedintele României: Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler.
În prezent, la vârsta de 46 de ani, Horia Colibășanu are o familie este de profesie medic stomatolog și alpinist. Un alpinist despre care, cu siguranță, vom mai auzi!
Fulop Robert
Clasa a V-a B
Surse de documentare:
