Marți, 21 mai 2024

Astăzi m-am trezit devreme pentru călătoria în Franța. M-am deșteptat bine dispusă deoarece muream de nerăbdare să vizitez pentru prima oară Franța, împreuna cu prietenii mei: Alecsia, Andrei și David.

Tata m-a condus până la casa Alecsiei, unde m-am întâlnit cu ea și cu Andrei pentru că părinții Alecsiei ne vor duce cu mașina până la aeroport.

Drumul pănâ la aeroport a fost rapid. Era dimineața devreme, deci nu multe mașini circulau la ora respectivă. Pe drum am discutat despre cum credeam că va fi în Franța. E pentru toți prima oară când călătorim în țara aceea. Eu, sincer, nu am fost niciodată fascinată de Franța. Adică nu mă prea impresiona ideea de a merge acolo, dar am decis să-i dau o șansă.

Odată ajunși la aeroport, ne-am întălnit cu profesorii care ne însoțeau, apoi ne-am luat rămas bun de la părinți. Am trecut pe la securitate, totul mergea bine. Acum tot ce aveam de făcut era să așteptăm zborul nostru. Între timp, eu povesteam și râdeam cu Alecsia, David și Andrei erau cam somnoroși, deci nu au prea vorbit. Cât despre cei doi profesori, presupun că discutau despre traseu. Suntem anunțați că zborul nostru are întârziere. Am fost dezamăgiți să auzim veștile dar nu am avut ce face decât să așteptăm în continuare să treacă timpul.

Ne îmbarcăm, în sfârșit. Din păcate, unii dintre noi, printre care și eu, am fost taxați 50 de euro pentru că bagajele noastre treceau peste standardele de dimensiune indicate.

Zborul a fost decent, cu câteva turbulențe. Alecsia zbura pentru prima oară cu avionul. Era tare încântată și se agita lângă mine.

Am aterizat în Beauvais, un mic orășel de lângă Paris. De acolo am luat un autocar care ne-a dus la Paris. Pe urmă am luat un metrou și un tren până la destinație: orașul Angouleme. Am ajuns în Angouleme după-amiază. Am făcut cunoștință cu colegii, respectiv elevii cu care vom performa sceneta de teatru, și cu familile lor. Fiecare dintre noi, românii, a fost găzduit la o familie diferită. Eu am stat la familia lui Gabrielle.

Când am ajuns la locuința sa, am fost surprinsă de simplitatea casei ei. Familia lui Gabrielle era drăguță, la fel și camera mea. Am luat cina, în timp ce conversam cu dânșii. Am aflat că pe tatăl ei îl cheamă Pierre. Din păcate n-am reținut numele băiețelului, fratele lui Gabrielle. Apoi am făcut un duș și m-am culcat.

Miercuri, 22 mai 2024

Când m-am trezit, era ora 6 dimineața. Trebuia să mă scol așa de devreme deoarece Gabrielle locuia undeva mai departe de oraș. M-am aranjat și am luat micul dejun împreună cu Pierre, Gabrielle și fratele ei. Pierre ne ducea în fiecare dimineață pănă la gara din apropiere de unde luam trenul până în fața școlii. Trenul era destul de rapid deci nu ne lua mult să ajungem la școală.

Acolo ne-am întâlnit cu Alecsia, Andrei și David, respectiv Armel, Noam, Alize și Ethan. Să nu uit să-i menționez și pe profesori. Nu am petrecut mult timp împreună pentru că orele începeau în scurt timp iar fiecare dintre noi mergea la clase și ore diferite. Alize s-a dus cu Alecsia, Noam cu Andrei, Ethan cu David și eu cu Gabrielle.

Școlile lor sunt ca cele americane. Pentru fiecare materie aveau o sală de clasă sau laborator special. Prima oră am avut spaniolă. Eu doar eram prezentă la lecție, nu luam notițe. Profesorul de spaniolă m-a întrebat cine sunt. A răspuns Gabrielle în locul meu, în limba franceză, desigur. A doua oră am avut matematică. Am observat că ei studiază algebra și geometria într-o oră comună. De asemenea, elevii stau în bănci mari, de obicei rotunde, și se așază cum, unde și cu cine doresc ei. Eu am stat într-o bancă cu niște fete super simpatice. Am vorbit puțin despre muzică și ce genuri preferăm.Soneria pentru pauză nu este la fel ca cea din România. În Franța, soneria este o melodie scurtă, care durează circa 10 secunde. E super tare! Mi-ar fi plăcut și mie să avem o astfel de sonerie. În pauză ne-am întâlnit în curtea școlii pentru a merge în sala de repetiții. Acolo aveam costumele așezate în valize. Le-am probat, apoi am repetat scenariul și cum ne vom deplasa pe scenă. După aceea am luat prânzul la cantina școlii. Pe urmă am fost la sala de teatru din apropiere, unde avea să se țină spectacolul. Am făcut nenumărate repetiții. În tot acest timp, Aurelia, profesoara de teatru din Franța, ne-a coordonat. După repetiții, am vizitat orașul Angouleme. E un oraș situat pe deal, destul de mare având în zona centrală clădiri vechi și străzi înguste. Arhitectura era de admirat. Mergând pe o alee îngustă, Pierre îmi spune că vom merge la locul de muncă a mamei copiilor. Intrăm într-o biserica reformată. Se înregistra un film. Mama lui Gabrielle era cameraman. Eram super fascinată și încântată să-i văd pe actori cum joacă, să vad cum arată totul “în spatele cortinei”. I-am văzut în timp real cum au început să plângă.

Am conversat puțin cu mama lui Gabrielle care știa mult mai bine engleză. Mi-a spus că o vorbesc foarte bine, că am accent frumos. I-am mulțumit. Mi-am luat rămas bun de la ea. E o femeie liniștită și prietenoasă.  În final, ne-am întors acasă. Am servit cina, am mai stat puțin pe telefon, pe urmă am adormit.

Joi, 23 mai 2024

Ziua spectacolului. Ca de obicei, mi-am făcut rutina de dimineață și am plecat spre școală. Repetiții peste repetiții. Spectacolul era Micul prinț, de Antoine de Saint-Exupery, iar rolul meu era cel de floare.Era acum timpul să evoluăm pe scenă în fața spectatorilor. Nu aveam emoții. Prea puține. Am fost super mulțumită de cum am performat. Spectacolul nostru a fost răsplătit cu multe aplauze de către spectatorii aflați în număr mare în sală. După spectacol am dansat pe muzică tradițională locală. Am mâncat, am râs… ne-am simțit bine.

Vineri, 24 mai 2024

De dimineață mi-am făcut rutina, apoi m-am îndreptat spre sediul asociației care a coordonat proiectul (Asociația de înfrățire a orașelor). La locul respectiv m-am întâlnit cu amicii și profesorii și, evident, cu Aurelia. Aveam de gând să stăm toată ziua prin Angouleme fiindcă trecea Flacăra Olimpică prin oraș. Este un eveniment simbolic în care se aduce o flacără din Grecia, traversând mai multe țări europene pentru a ajunge în final la locul desfășurării Olimpiadei. Anul acesta s-a ținut în Paris. Am vizitat un teatru uriaș unde Aurelia este actriță. Teatrul avea mai multe săli, de diferite dimensiuni și tipuri. Săli pentru piese de teatru cu marionete, cu umbre etc. Am și văzut câțiva actori la repetiții. I-am privit în liniște. Mai mult reglau luminile decât să repete ceea ce poate dura câteva ore, depinde. În timp ce exploram teatrul imens, Aurelia ne povestea despre istoria acestuia. Plimbându-ne prin oraș, ne oprim să achiziționăm niște suveniruri și gustări. Apoi ne îndreptăm spre locul unde va fi întâmpinată Flacăra Olimpică. Au loc aici spectacole diverse: acrobații, gimnastică, dans, cântece etc. Eu am stat în primul rând acompaniată de Alecsia. La un moment dat, prezentatorii au împărțit șepci aleatoriu, adică pur și simplu le aruncau în mulțime. Am fost norocoasă să prind una, la fel și Alecsia. Ne simțeam atât de bine!  În sfârșit, ajunge și Flacăra Olimpică. Am surprins momentul pe camera video, pe telefon! După eveniment, Pierre a comandat pizza și am mâncat-o la cină. Aceasta a fost ultima zi aici, în Angouleme. De mâine pornesc către casă, dar mai întâi facem o scurtă oprire la … Paris! 😉

Sâmbătă, 25 mai 2024

Dis-de-dimineață, eu, Alecsia, Andrei, David, domnul profesor de română și doamna profesoară de franceză, alături de francezi, Alise, Armel, Noam, Ethan, Aurelia și familiile lor, am mers la gară. Plecam. Emoționați că ne despărțim de noii prieteni dar și entuziasmați că mergem la Paris, ne-am luat rămas bun. Am făcut o poză de grup ca amintire și schimb de adrese pe rețelele de socializare, pentru a păstra legătura. Ne îmbarcăm. Drumul cu trenul a durat o vreme. În timpul acesta, am mâncat macarons și croissante pe care le-am cumpărat din gară. Apoi m-am culcat și m-am trezit când deja eram aproape de destinație. Ne debarcăm. Mergem cu metroul până la hotel, unde ne vom lăsa bagajele ca mai apoi să vizităm Parisul. Am ajuns mult mai repede, înainte de check-in, așadar am așteptat la recepție, pe niște fotolii. Mi-am luat o gustare de la un automat. În sfârșit, ne cazăm. Ne familiarizăm puțin cu camerele noastre. Eu am stat într-o cameră cu Alecsia și doamna profesoară de franceză, iar băieții cu băieții într-o cameră separat. Ne schimbăm în alte ținute mai lejere, pe urmă ieșim în oraș. Prima oară am mers la faimosul și unicul Turn Eiffel. Ne-am făcut o mulțime de poze cu el, apoi ne-am plimbat pe marginea Senei. La un moment dat am coborât niște scări care ne duceau exact la nivelul fluviului. Am traversat tot segmentul acela de drum cu riscul de a ne uda încălțămintea și pantalonii sau chiar mai rău, să cădem în apă. Acea alee era foarte îngustă. Din fericire, am trecut nevătămați. Următoarea oprire a fost la o patiserie de unde ne-am cumpărat sendvișuri franțuzești. Le-am mâncat în drum spre Muzeul Luvru. Acesta e înconjurat de o clădire numită Curtea lui Napoleon. Era absolut spectaculos. E uriaș! E plin de sculpturi și are o arhitectură nemaipomenită. Am rămas impresionată!  În continuare, am trecut pe lângă de Catedrala Notre Dame precum și pe lângă multe alte clădiri impresionante și am ajuns, după un drum lung și obositor făcut pe jos, în Montmartre. Ne-am așezat pe iarbă, undeva pe acel deluț, și ne-am mâncat restul sendvișurilor, conversând și privind orașul imens aflat la picioarele noastre. La finalul zilei, ne-am îndreptat spre hotel. Am făcut duș, m-am schimbat în pijamale și m-am culcat.

Duminică, 26 mai 2024

M-am trezit ușor următoarea zi, chiar dacă nu dormisem atât de mult. Era noapte. Am luat un taxi și un autocar până la aeroport, în Beauvais. În aeroport am așteptat 9 ore. Fiindcă nu era literalmente nimic de făcut în Beauvais, iar aeroportul era nespus de mic, de plictiseală, mergeam din 30 în 30 de minute să mănânc, alături de Alecsia. Am vizitat și satul lângă care se află aeroportul.

După cele 9 ore de așteptat, ne urcăm în avion. Aterizăm cu bine în România. Ne luăm la revedere unii de la alții și mergem în final fiecare înapoi la casa lui, rămânând cu amintiri de neuitat.

Maria Andruș

Clasa a VII-a B

Dragă jurnalule,

Rândurile următoare sunt scrise în timp ce se încheie unul dintre evenimentele cele mai importante din viața mea de până acum. Mă simt ca la sfârșitul unui vis. Totul a început în ziua în care am aflat, cu emoție, că datorită rezultatelor mele la învățătură, eram ales să debutez, alături de alți trei colegi din școală, într-o piesă de teatru, pe care să o jucăm în Franța. Am început repetițiile, de maniera cea mai serioasă, sub îndrumarea doamnei profesoare de română și franceză și a celuilalt domn profesor de română din școală. Când totul a fost pregătit, ne-am dat întâlnire la aeroportul din Cluj. Ajunși la Paris, am făcut cunoștință cu TGV-ul, un tren de mare viteză, care ne-a dus la Angouleme, unde am poposit la sediul asociației de înfrățire dintre orașele noastre. Preluați de gazde ospitaliere, am petrecut aproape patru zile minunate, continuând repetițiile care au culminat cu o reprezentație de mare succes, pentru care am fost felicitați călduros de mai mulți membri din comitetul de înfrățire. Recompensa care a urmat a fost una de excepție –  după ce am făcut turul orașului Angouleme și am asistat la trecerea Flăcării Olimpice, am plecat la Paris, capitala luminilor, unde am petrecut două zile încărcate. Ne-am deplasat cu maximă mobilitate pe la Turnul Eiffel, Catedrala Notre-Dame, Muzeul Louvre, prin cartierul Montmartre, Sacre Coeur, pe cheiurile Senei și prin multe alte locuri interesante. De menționat, de asemenea, călătoria palpitantă cu metroul parizian, al cărui punct forte nu este siguranța, dar cu prezența protectoare a domnului profesor de română, totul  s-a terminat cu bine. Ultima zi ne-a prins în localitatea Tille, unde, în așteptarea liniștită a avionului, am mai avut prilejul câtorva vizite. Proaspăt întors de la aeroport, am ținut să mă așez la birou și să aștern aceste amintiri încă atât de vii și de frumoase. Simt că deja îi invidiez pe colegii care vor avea șansa mea de acum în anii viitori.

David Gavrilescu

Clasa a VIII-a B

Salut!

Deși ar trebui să încep acest jurnal cu „Dragă  jurnalule…”, eu o să încep acest jurnal diferit deoarece această călătorie a fost puțin diferită, de departe, cea mai interesantă și extraordinară din viața mea, pe scurt, de nedescris, dar eu o să fac imposibilul și o să ți-o povestesc.

21.05.2024

Când m-am despărțit de tatăl meu și am intrat în aeroport, am avut foarte multe emoții și eram foarte fericit că plec într-o aventură alături de doi profesori și câțiva colegi. După ce am urcat, într-un final, în avion, după ore lungi de așteptare, eram epuizat așa că am dormit tot drumul, legănat de avion. Când am aterizat în aeroportul din Beauvais (oraș aproape de Paris), am fost surprins de faptul ca era o mulțime de oameni într-o continuă mișcare, multă agitație și culoare, deși nu am aterizat într-un oraș important. De la aeroport am ajuns repede in Paris cu un autocar, apoi am mers cu metroul, după care am schimbat mijlocul de transport luând TGV-ul (tren de mare viteză). Acest tren m-a uimit prin simplitatea lui și confortul oferit, dar mai ales prin peisajele desprinse parcă dintr-un tablou.  Într-un final, am ajuns în Angouleme (destinația noastră) și am făcut cunoștință cu gazdele noastre la care urma să stăm. După ce grupul nostru s-a împărțit, (fiecare stătea la o gazdă) am ajuns acasă la ei. Francezii mi s-au părut oameni primitori și dornici să-ți ofere tot confortul.

22-23.05.2024

Piesa de teatru este motivul pentru care grupul nostru a venit în Franța deoarece am avut ocazia unică de a juca  împreuna cu elevi francezi. Deși am avut ceva de dificultăți prin faptul că francezii nu prea vorbeau engleză la fel de bine cum speram eu, am reușit să comunicăm îmbunătățindu-mi astfel franceza. În primele două zile de la venire, am repetat piesa de teatru ce se numea „Micul prinț” și am vizitat școala unde învățau noii noștri prieteni. Rolul meu de geograf îmi venea ,,ca o mănușă’’ deoarece iubesc geografia! În timp ce repetam piesa, am cunoscut mai bine francezii, am mai povestit și ne-am distrat cu joculețe de concentrare. La începutul piesei aveam atâtea emoții încât aproape mi-am uitat rolul! Îmi făcusem atâta griji din cauza faptului că nu prea aveam experiență în teatru, piesa era în franceză (poate nu pronunțam un cuvânt bine) și o mișcare greșită a mea ar fi putut strica toată piesa. Cireașa de pe tort a fost când am văzut sala de teatru plină de spectatori! Dar am văzut mișcările și privirile relaxate ale colegiilor mei și m-am calmat. În afara de acest lucru, a fost surprinzător de frumos! Când am terminat, simțeam o senzație de satisfacție, de parcă am escaladat un munte imens! În final, eu și colegii am răsuflat ușurați în timp ce sala s-a umplut de aplauze.  Mi-a plăcut foarte mult atmosfera fericită și prietenoasă a publicului francez.  Drept „răsplată”, am fost surprinși de francezi cu o petrecere mare unde ei au uimit grupul nostru cu dansuri și cântece tradiționale.

24.05.2024

Orășelul mi s-a părut pitoresc, încărcat de istorie, plin de viață și foarte vesel, deși cam aglomerat de mașini. M-a uimit, de asemenea, faptul că francezii au reușit să păstreze clădiri vechi de sute de ani atât de frumos, dar și să modernizeze orașul. E ca un amestec plăcut de vechi, rustic și modern. Încă un lucru care m-a impresionat era faptul ca vechile clădiri erau acoperite cu personaje din benzi desenate (Angouleme este locul unde s-au născut benzile desenate celebre, cum ar fi Asterix și Obelix). Vizita noastră a fost norocoasă deoarece a trecut Flacăra Olimpică prin oraș, moment pe care n-am să-l uit niciodată. Evenimentul a început cu muzică, dans și acrobații uimitoare. După ce am fost amețit de performanța acrobaților, am privit stupefiat și fericit cum a fost aprinsă flacăra și cum francezii au cântat cu putere imnul Franței!

25.05.2024

Cu cât mă apropii mai mult de finalul acestei povești, jurnalul meu drag, cu atât devine mai interesantă! Așadar, în a patra zi a călătoriei mele extraordinare, grupul nostru și-a luat cu tristețe adio de la gazdele noastre ospitaliere, de la noii prieteni și am plecat înapoi spre Paris unde urma să stăm o zi. De dimineața devreme am mers din nou cu TGV-ul și odată ajunși în Paris, ne-am cazat și am pornit să explorăm orașul. Singurul lucru pe care îl regret este faptul că nu am putut savura înghețata franțuzească, o pierdere pentru mine, dar până la urma am avut fost o simpla răceala. În afară de asta, plimbarea prin Paris a fost magnifică! La început, am vizitat Turnul Eiffel, care s-a dovedit a fi mai mare și mai vechi (137 ani) decât am crezut, iar după aceea am privit fascinat cum o mulțime de vase pluteau lin pe apele Senei. Deși am parcurs câțiva kilometri pe jos ca să vedem obiectivele turistice, a meritat. După ce am făcut o mică pauză la o boulangerie (patiserie în franceză), am vizitat Muzeul Louvre, unde se află celebrul tablou cu Mona Lisa, și Curtea încărcată de istorie a lui Napoleon. De acolo, ne-am plimbat pe lângă „Catedrala Notre Dame” și am ajuns la „Basilique du Sacré-Cœur de Montmartre” (catedrala). Mă simțeam ca într-un documentar vizionat când eram mai mic despre simbolurile mărețe ale Parisului. Dacă nu ar fi atât de aglomerat orașul, cred ca aș putea sta acolo 100 de ani deoarece sunt foarte multe de vizitat și foarte multe magazine, restaurante celebre și boulangerii ce se găsesc la fiecare colț.

26.05.2024

Și așa, jurnalule, mă apropii cu tristețe de final, așa că o să-ți spun cum a fost drumul de întoarcere și părerea mea despre această aventură spectaculoasă. Deși nu am avut experiențe interesante la întoarcere, în afară de faptul că  era să-mi uit pașaportul la aeroport, recunosc că francezii ajută foarte mult turiștii folosind numeroase anunțuri în engleză, iar foarte mulți francezi cunosc puțină engleză, adică este suficient să știi cuvinte de bază cum ar fi: „merci” (mulțumesc), „Je ne parle pas le français” (nu vorbesc franceza) etc. În concluzie, eu cred că Franța merită să fie vizitată, mai ales cu motivul pe care l-am avut pentru că mi-am făcut prieteni noi, am învățat lucruri noi și am adunat amintiri ce o să dureze o viață întreagă.

Andrei Rus

Clasa a VII-a B