Pe data de 4 noiembrie 2017, un grup de câțiva copii din clasa mea, am fost împreună cu doi dintre profesorii noștri la Escape Room, în Cluj. Escape Room este o provocare pentru copiii și adulții pasionați de enigme și jocuri de echipă. Astfel, trebuie ca împreună cu coechipierii să rezolvi mistere, să descifrezi coduri secrete și să ”evadezi” din încăperea în care ai pătruns. Iată ce scrie pe site-ul de prezentare al jocului:

” Un joc real de evadare este o activitate de aventură cu scenariu unic în care o echipă este închisă într-un spațiu special creat.Trebuie să folosiți elementele din fiecare cameră pentru a evada în 60 de minute. Jocul conține o serie de puzzle-uri, indicii și mecanisme auditive, tactile și vizuale atent legate între ele. Pe parcursul jocului, membrilor echipei le vor fi puse la încercare simțul observației, gândirea logică și memoria. Pentru a evada e bine ca fiecare dintre voi să cerceteze câte un loc sau un obiect, pentru a scuti timp, să comunice cu ceilalți membri pentru a pune cap la cap indicii și să le combine într-un mod creativ pentru a găsi rezolvarea puzzle-urilor. O astfel de activitate testează abilitatea membrilor de a colabora și îi ajută să iși conștientizeze atât propriile capacități cât și cele ale coechipierilor. Și binențeles, scopul este să vă relaxați și să va distrați!” (https://themuseum.ro)

Ne-am împărțit în două echipe care aveau să intre pe rând în traseul numit ,,CAMERA HOȚULUI”. Echipa mea a intrat prima pe traseu. Traseul era compus din trei camere, fiecare având o mulțime de coduri și lacăte de deschis. Ca să ajungem în a două cameră, a trebuit să trecem printr-un șemineu fals. În a doua cameră a trebuit să descifrăm unele coduri cu ajutorul luminii cu raze ultraviolete, iar în a treia cameră, adică ultima, a trebuit să căutăm codul care avea să ne ,,elibereze” într-o grămadă de aproxmativ două milioane de nasturi mici și albi. Eram foarte emoționați și presați de timp, dar, când am aflat codul, au fost niște clipe de bucurie în adevăratul sens al cuvântului. Eram atât de fericită! Când am ieșit din traseu, eram cu ochii în patru ca nu cumva vreun coechipier să spună codul de ieșire vreunui membru al echipei adverse, deoarece am făcut concurs cu colegii noștri: cine iese mai repede de pe traseu!  În așteptarea celeilalte echipe, noi am mers să mâncăm o prăjitură. La masă, echipa noastră a vorbit doar despre cele întâmplate pe traseu, iar toți puneam întrebări de genul: ”Oare ei au trecut de prima cameră?” sau ”Pe la ce parte sunt ei?”.  Într-adevăr, așteptam cu sufletul la gură să aflăm care echipă a învins, dar așteptarea a meritat deoarece noi am câștigat cu o diferență de doar 8 minute! Toți eram foarte fericiți dar eram mândri și de colegii noștri din echipa ”adversă”, pentru că și ei au făcută o treabă bună . Acea zi va rămâne în memoria mea multă vreme, făcând totodată parte din colecția celor mai frumoase zile din viață mea.

Tania Petrache

Clasa a VI-a A