Cornelia Funke
Cornelia Maria Funke este un autor german de ficțiune pentru copii. S-a născut la 10 decembrie 1958, în Dorsten. Cornelia Funke este cunoscuta pentru trilogia „Lumea de cerneala” (o trilogie in care personajele din cărți devin reale). Multe dintre cărțile ei au fost traduse și în limba română: Inimă de cerneală, Sânge de cerneală, Călărețul dragonilor, Vânătorii de fantome, Igraine Fărădefrică, Când Moș Crăciun a căzut din cer, Povești despre devoratori de cărți, fantome din pod și alte personaje de basm. Cornelia Funke a vândut peste 20 de milioane de exemplare din cărțile sale din întreaga lume. Funke a fost numită „J. K. Rowling” din Germania. Romanul fantastic ” Dragon Rider” a rămas pe lista celor mai bune vânzări din New York Times pentru 78 de săptămâni. Pe pagina sa personală, Cornelia Funke afirmă că punctul de plecare vital al unei cărți bune este o „idee”. Ea a spus despre ideile ei că ” vin de pretutindeni și de nicăieri, din afară și din interior. Am atât de multe idei, ca nu voi putea să le scriu într-o singură viață”
Puteți afla mai multe despre această îndrăgită autoare, intrând pe pagina ei: http://www.corneliafunke.com
Claudia Foia
Clasa a VI-a A