Regina Maria și Marea Unire

14
mai
2018

Regina Maria și Marea Unire

Marea Unire a tuturor românilor ne aminteşte de jertfa supremă a celor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă, în Primul Război Mondial, pentru ca visul României Mari să devină realitate. Făurirea statului naţional unitar român, la sfârşitul anului 1918, a fost rezultatul incontestabil al vitejiei ostaşilor noştri, la care s-a adăugat neobosita stăruinţă a întregului popor, a clasei politice şi, nu în ultimul rând, al Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria. O dată cu izbucnirea Primului Război Mondial în iunie 1914, România şi-a declarat neutralitatea, însă în cursul anului 1916, regele, guvernul şi Parlamentul au considerat că este momentul prielnic intrării în război. S-a hotărât astfel, în urma Consiliului de Coroană, desfăşurat la Palatul Cotroceni în ziua de 14/27 august 1916, abandonarea stării de neutralitate şi participarea României la război alături de Antantă (Franţa, Rusia şi Marea Britanie), împotriva Puterilor Centrale (Germania şi Austro-Ungaria). La această stare de lucruri a contribuit şi regina Maria, care a susţinut intrarea României în război alături de Antantă, convingându-l pe regele Ferdinand (german de origine) să lupte împotriva propriei sale ţări, pentru realizarea unităţii naţionale a românilor. Acest lucru s-a realizat în cele din urmă, prin unirea pe baza propriei voinţe manifestate a provinciilor româneşti Basarabia(27 martie 1918), Bucovina(28 noiembrie 1918) şi Transilvania(1 decembrie 1918) cu regatul României.

Regina Maria a României, născută Marie Alexandra Victoria, din casa de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, soția regelui Ferdinand și regină a României. S-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, Kent, Anglia. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii-după tată și nepoată a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei – după mamă. Apartenența sa la două dintre cele mai importante familii regale ale Europei a fost hotărâtoare pentru afirmarea României ca națiune europeană, cu un rol important în partea de sud-est a continentului. Deși rolul femeilor în politică era redus, regina Maria a fost sfetnicul de nădejde al regelui Ferdinand până la moartea acestuia, în 1927.

Regina Maria, cea mai iubită regină a românilor, a avut un rol foarte important în intrarea României în război alături de Antantă și în realizarea unirii. Elegantă, inteligentă, sentimentală, cu simțul umorului și, mai presus de toate, plină de iubire faţă de ţara sa, a ştiut întotdeauna să se facă remarcată, apreciată şi îndrăgită. Se îmbrăca în costum popular, cutreiera prin țară, vorbea cu țăranii şi era atât de iubită încât potretul său stătea alături de icoane.

Regina Maria a fost plină de curaj şi de iniţiativă în tot timpul războiului, atitudinea ei fiind de-a dreptul admirabilă. În fiecare zi, regina vizita răniţii din spitale şi pe toţi îi îngrijea cu aceeaşi nesfârşită dragoste. „Zilnic mă duceam înspre răniţi, treceam din sală în sală. Niciodată nu am lăsat o chemare fără răspuns, şi cutreieram pretutindeni, fără să mă descurajeze vreo privire, vreo oboseală, vreun drum cât de lung.”

Din cauza ocupaţiei germane care pusese stăpânire pe Capitală, familia regală a fost nevoită să se retragă în Moldova. Iată ce scria regina în grelele momente ale părăsirii Capitalei: „Peste puţin timp va trebui să înceapă pribegia, tristeţea şi întunericul, (…) însă trebuie să umblu cu fruntea sus, ca nimeni să nu-mi vadă lacrimile din ochi (…) trebuie să fiu tare, să nu strig, să nu mă tânguiesc, să arăt drumul exilului simplu, liniştit, pentru ca panica să fie înlăturată şi nimeni să nu se îngrozească. De mine atârnă toţi, toate privirile sunt spre mine aţintite, ca să vadă cum voi îndura ce este de neîndurat.”

„Maria continua să fie prezentă peste tot. Era uluitor câtă energie era capabilă să desfăşoare. (…) Primea o mulţime de lume, discuta, şi nu doar de formă, cu oamenii politici, cu generalii şi cu diplomaţii. Bătea Moldova în lung şi în lat, de la un spital la altul şi dintr-un sat în altul, aducând peste tot ajutoare, dar şi o vorbă bună sau o mângâiere pentru fiecare. Capacitatea acestei femei de cea mai înaltă condiţie socială de a se apropia sufleteşte de oamenii simpli era uluitoare.”spunea I.G.Duca

Indiferent cât de mari ar fi fost nenorocirile care se abăteau peste poporul său, regina Maria mergea întotdeauna mai departe, spunând plină de demnitate: „Refuz să mă las înfrântă sau să mă simt înfrântă până nu mi s-a smuls şi ultima fărâmă de speranţă!”

Regina Maria va avea un rol covârşitor şi în ceea ce priveşte determinarea Regelui Ferdinand să nu ratifice o pace separată cu Puterile Centrale, ce ar fi fost dezastruoasă pentru ţară. Pentru regina Maria, încheierea unei păci separate cu Puterile Centrale reprezenta, în primul rând, înfrângerea luptei ei, dusă întotdeauna cu neclintită credinţă, pentru îndeplinirea idealului poporului său.

În cadrul unei audienţe pe care generalul Averescu a avut-o la regina Maria, acesta căuta să-i explice că în desfăşurarea evenimentelor mari este câteodată nevoie de a primi situaţiile aşa cum sunt, oricât de grele ar fi ele. Regina Maria îi răspunde însă că în venele ei nu curge sânge de sclavă. „Am tăcut, m-am înclinat şi am iesit”, zice Averescu cu amărăciune.

Datorită reginei Maria, Regele Ferdinand, deşi semnase tratatul păcii separate cu Puterile Centrale în aprilie 1918, nu-l va ratifica niciodată.

În perioada Conferința de Pace de la Paris (1919) dar și după încoronarea, alături de regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari (Alba Iulia, 15 octombrie 1922) a participat la o campanie diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român reîntregit, având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, cu președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, președintele Franței Georges Clemenceau sau cu reprezentanții de marcă ai mass-mediei europene.

Regina Maria a murit pe 18 iulie 1938, la Castelul Pelişor. Dorinţa sa a fost să trăiască ultimele clipe în ţara căreia i-a dedicat întreaga viaţă. Vestea morţii celei mai îndrăgite regine a adus o tăcere impresionantă ce s-a aşternut în sufletul tuturor.

Bibliografie: