V.I.P.
Interviu cu doamna profesoară Lucica Irimia
După patru ani de predare aici, cum vi se pare şcoala noastră?
Îmi place şcoala noastră din mai multe puncte de vedere: colegii cu care lucrez sunt cadre didactice foarte capabile, pline de initiaţive şi “open-minded”; apoi, elevii în genere sunt tineri care chiar vor să înveţe limba engleza, care ştiu să comunice şi să se distreze, şi, nu în ultimul rând, îmi place locaţia unde studiem . Este foarte modernă, condiţiile de studiu sunt excelente…
Ce v-a determinat să urmaţi această carieră?
În şcoala generală am avut profesori foarte bine pregătiţi, pasionaţi de meseria de dascăl, apropiaţi de elevi şi aceasta m-a determinat să-i privesc cu admiraţie, cu respect şi să-mi doresc să fiu ca ei. Şi, fiind îndrăgostită de limba engleză, ca şi voi, mi-am dorit foarte mult să devin profesoară de engleză. De asemenea, fiind o fire comunicativă şi sociabilă, mi-am dorit sa lucrez cu copiii, iar timpul mi-a confirmat ca am avut dreptate să aleg această profesie.
De câţi ani sunteţi profesoară?
Sunt profesoară de aproape 17 ani. Mărturisesc că am fost tentată la un moment dat să am o altă meserie, ceva în genul unui funcţionar într-un birou, dar a învins până la urmă pasiunea mea iniţială.
Cum au fost primii ani în care aţi predat?
După ce am absolvit facultatea, am predat la un liceu teoretic din Mangalia . Ca orice început, a fost greu, cu emoţii şi neîncredere, mai ales că aveam de-a face cu elevi mai mari ca voi. Până la urmă, am reuşit să le insuflu aceeaşi pasiune pentru limba engleză, iar rezultatele au fost pe masură.
Ce vă place să faceţi în timpul liber?
Ca multora dintre voi, îmi place şi mie să citesc, să ascult muzică, să mă distrez cu prietenii, să merg la filme. Am şi momente când îmi place să fiu singură cu gândurile mele, cu autorii mei preferaţi…
Vă place muzica? Vă rugăm să ne spuneţi care vă sunt preferinţele în acest domeniu.
Da, îmi place muzica foarte mult; din domeniul clasic mă gândesc acum la Beethoven, Bach, Mozart, Rahmaninov, Schubert, Schuman… şi mă opresc aici. Îmi place, de asemenea, rock-ul anilor 70-80 şi aici m-aş opri la Pink Floyd, Led Zeppelin sau Queen… Si, pe lângă mulţi alţii care nu-mi trec acum prin minte, i-aş menţiona, bineînţeles, pe Beatles, Nat King Cole, Tina Turner, Bryan Adams, Joe Dassin, Nana Mouskouri… Poate o să vă miraţi, dar şi muzica populară are locul ei asigurat în sufletul meu
Vă place să citiţi? Care este cartea dumneavoastră preferată?
Nu aş putea să numesc o singură carte, dar îmi place eseistica şi, ca să dau exemple, îi menţionez pe Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Andrei Cornea, Horia-Roman Patapievici.
Aţi citit Mary Poppins? Puteţi să ne traduceţi Supercalifragilisticexpialidociuos?
Nu am citit cartea, dar am vazut filmul. Din păcate a fost prea târziu şi nu a mai fost genul meu .”It is not my cup of tea”, cum spun englezii…
Care vă sunt filmele favorite?
Filmele care mi-au plăcut şi îmi plac şi acum sunt : Poştaşul, Cinema Paradiso, Mediterraneo, La Vita e bella, Corul şi serialele englezeşti.
Ce oraşe v-ar plăcea să vizitaţi?
Mi-ar plăcea să văd multe dintre capitalele europene: Roma, Paris, Viena, Praga, Atena, Istanbul.
Vă place sa gătiţi?
Nu-mi place să gătesc, dar compensez cu plăcerea de a mânca…
Ce părere aveţi despre folosirea internetului?
Pentru mine, internetul e o necesitate : accesez netul doar când am nevoie de informaţii şi, foarte rar, pentru a comunica cu cei dragi .
În final, ce aţi vrea să le transmiteţi elevilor dumneavoastră?
Să fie tot timpul curioşi, spontani, să iubeasca şcoala, sa aiba încredere în sfaturile părinţilor şi ale profesorilor.
Interviu realizat de Andrada Duca
Clasa a VI-a B
este o rubrica a revistei foarte interesanta!M-a surprins placut interviul.
frumos articol
Foarte frumos!Imi place:D
MI-AU placut raspnsurile si intrebharile!bine lucrat
bravo, Andra! Intrebarile au fost bine puse…
buna treaba andra!un interviu cu doamna diriginta chiar bun!!!
foarte interesant !
imi place mai ales muzica …