”Nimeni să nu-și dorească o viață așa de lungă ca a mea”
Interviu cu Iduka neni, o doamnă în vârstă de 106 ani,
realizat de David Gavrilescu (clasa a VII-a A)
D.G.: Este adevărat că v-ați născut în vremea Imperiului Austro-Ungar?
V.I.P.: Da, în 1917.
D.G.: Pentru început, cum erau jocurile copilăriei dvs.?
V.I.P.: În copilăria mea, fetițele făceau păpuși din coceni și, pe urmă, le îmbrăcau în hăinuțe.
D.G.: Perioadele cele mai grele au fost, probabil, războaiele. Ce vă mai amintiți de atunci?
V.I.P.: Cel mai mult mi-a lipsit tatăl, în timpul copilăriei, căci l-am pierdut foarte devreme, fiind împușcat în inimă în Primul Război. Îmi amintesc, foarte vag, un om adus de mâini și de picioare și de femei care plângeau.
D.G.: După Tratatul de la Trianon au existat tensiuni între români și maghiari? Read the rest of this entry »
Interviu cu doamna profesoară de educație socială Anca Feneșan
De cât timp sunteți profesoară și ce v-a determinat să alegeți această carieră?
Ar trebui să mă întorc puțin mai în urmă… Nu m-am gândit niciodată că o să fac teatru. Pornisem într-o cu totul altă direcție. Când eram de vârsta ta, îmi plăcea foarte mult matematica. Mă visam profesor de matematică, ceea ce s-a și întâmplat, am terminat liceul de matematică-fizică, am dat la facultatea de matematică și am intrat. Am făcut un an de faculate de matematică-fizică și mi-am dat seama că nu era ce îmi doream. Așa am început să caut ceva ce îmi place. Am dat în următorul an la Academia militara de la Sibiu, am intrat, am terminat Academia militara, am fost ofițer o lunga perioadă de timp, iar în timp ce eram la Academia militara de la Sibiu, m-am întâlnit cu teatrul. Știu că sună puțin nefiresc, să fii într-o academie militara și să te întâlnești cu teatrul… dar în extraprogram aveam întâlniri culturale. Sibiul începea să fie un oraș cultural încă de pe atunci. Era pe la începutul anilor 2000 și m-am întâlnit cu viața artistică de la Sibiu și încet-încet am fost vrăjit de nebunia de la Sibiu. Așa, nu știu cum, am fost atras și mi-am dat seama că nu este ceea ce îmi doresc în cariera militară și m-am desprins și m-am îndreptat spre cariera artistică. De când am intrat la teatru am început să fac tot ceea ce fac în zona aceasta artistică. Am lucrat la Sibiu la teatru o bună bucată de timp, iar apoi am avut tot felul de colaborări în țară și în străinătate și, printr-o întâmplare fericită, am ajuns și manager la teatrul din Turda. Nu poate decât să mă bucure acest traseu pe care l-am avut, pentru că am trăit experiențe din cele mai vaste… Am trecut prin multe ”aventuri” ca sa zic așa, care până la urmă, m-au format. Categoric, e de dorit ca tinerii care vin din spate să poată experimenta înainte să ajungă în câmpul muncii, e de dorit ca un tânăr, când se duce la facultate, să știe ce îi place și ce vrea să facă. Sistemul nostru de învățământ încă nu e acolo unde ar trebui să fie, dar face pași spre acea direcție. Spre deosebire de acum 20 de ani, astăzi un tânăr poate să aleagă ce va face.
Reporter: De câți ani sunteți profesoară?
