Archive for the ‘Pets’ Category

Caii în istorie și în legende

Caii au fost loiali omului de la începuturiile lumii. Le-au arat pământurile, i-au însoțit în lupte, i-au amuzat în circuri și au dezvoltat un sport splendid numit echitație.  Fiecare are o personalitate specială, unii fiind nărăvași, alții blânzi, alții leneși… Fiind atât de speciali, oamenii au început  să-și imagineze alte „versiuni” ale acestor ființe.

Unicornul sau Inorogul

În general este reprezentat ca un cal mare alb și elegant, având un corn mare și spiralat pe frunte. Acesta avea puteri tămaduitore. Unicornii erau greu de prins. Totuși exista o soluție: animalul putea fi sedus de o fecioară și adormea în brațele ei. Read the rest of this entry »

LiBEARty, sanctuarul urșilor

Cine vizitează rezervația de urși din Zărnești, Brașov, are posibilitatea de a vedea urșii salvați de asociația „Milioane de prieteni”. Aceasta este cea mai mare rezervație de urși bruni din Europa, adăpostind peste 80 de exemplare. Majoritatea acestor urși au fost preluați de la grădini zoologice unde nu li se ofereau condiții normale de viață, sau de la oameni răi care luau ilegal puii din natură și îi țineau în cuști mult prea mici, hrănindu-i doar când și când și fără să le ofere tratamentele necesare. Acești oameni tineau urșii pentru a face bani de pe urma lor, deoarece mulți turiști veneau să își facă poze cu ei. Un astfel de urs a fost și Max, care s-a născut in 1997 și a fost ținut captiv la Sinaia, în apropierea Castelului Peleș de când avea doar câteva luni, pentru ca turiștii să își facă poze cu el în schimbul unei sume de bani. O întreagă familie a trăit astfel de pe spatele lui Max. Când ursul a început să fie deranjat de blițurile aparatelor foto, ”stăpânii”  l-au orbit. De asemenea, i-au taiat caninii și ghearele. Îl pulverizau cu spray paralizant pe nas și îi dădeau zilnic să bea bere cu calmante, pentru a nu deveni agresiv. Asociația „ Milioane de prieteni” l-a salvat pe Max de la această viață mizeră, iar în prezent el are propriul său țarc în care se orientează cu ajutorul auzului și al mirosului. Max este fericit acum alaturi de prietenii lui din rezervație dar, din păcate, în lume exista o multime de urși care încă sunt maltratați de oameni. Temeliile acestui proiect au fost puse de o femeie care a întâlnit-o pe Maya, o ursoaică ce trăia în curtea unui hotel de lângă castelul Bran. Ursoaica era subnutrită și își ducea viața în condiții mizere, într-o cușca murdară, cu bare de metal și cu ciment pe jos. Din momentul în care a văzut starea ei, femeia și soțul ei au călătorit zilnic peste 60 km pentru a o hrăni pe Maya și pentru a-i ține companie, promițându-i că într-o bună zi vor reuși să o elibereze. Însă din păcate, din 2001 Maya a intrat în depresie, începând chiar să se auto-mutileze, rozându-și laba dreaptă până la os. A murit în 2002.  Acest sfârșit tragic a fost începutul unui proiect mare, susținut de SPCA (Society for the Prevention of Cruelty to Animals) din America. De atunci, în amintirea Mayei, asociația „Milioane de prieteni” luptă pentru libertatea altor urși, asigurându-se că aceștia nu vor duce o viață la fel de grea precum cea a Mayei. Read the rest of this entry »