12.01.2011.

Gata, am mai citit încă o carte! Să mă joc Fifa10? Parcă aş mai citi ceva, da’ nu ştiu ce. Îl rog mâine pe dom’ profesor de română să-mi recomande ceva…

13.01.2011.

Buun! Am luat cu împrumut Şoareci şi oameni de Steinbeck; autorul e OK, să vedem cum e cartea. Tre’ să merg la cină, ne revedem peste cîteva zile.

17.01.2011.

Deci: MIE îmi vine să plâng. MIE! N-am plâns niciodată la filme, dar cartea asta are un sfârşit atât de trist! Lenny (prietenul nebun al lui George care mi-a fost drag de la început) a avut parte de un sfârşit tragic şi sunt curios de soarta lui George şi Candy. Oare pot să adorm fără să ştiu dacă o vor duce bine după moartea lui Lenny? În fine, mâine voi da cartea înapoi‚ voi mulţumi şi voi căuta altceva de citit, ceva cu happy end… Cu d-l Steinbeck, cu siguranţă mă voi mai întâlni, iar tu, jurnalule, vei afla când.

7.02.2011.

Îţi dau nişte indicii, să văd dacă ghiceşti despre ce carte e vorba: nu are cotor, e veche, mare, stă lângă tine pe pat şi aşteaptă să o citesc… Mi s-a spus că e prea devreme să o citesc (cred că nu trebuia să o citesc într-a şaptea, nu aş fi înţeles mare lucru). Da, ai ghicit! mă refeream la Numele Trandafirului, scrisă de un tip cu nume ciudat (încă necunoscut pentru mine): Umberto Eco. Sunt curios despre ce e vorba, ne vedem când mă lămuresc.

15.02.2011.

DECI: doi tipi se duc la o mănăstire, iar unul dintre ei, pe nume Guglielmo (maestrul, învăţătorul – ai prins ideea!) vorbeşte oarecum “codat” – adică nu înţeleg nimic din ce spune, dar asta nu înseamnă că renunţ la carte până nu o termin (sau până nu mai pot).

23.02.2011.

Tu ce zici, Iisus a râs vreodată sau nu? Aceasta este întrebarea…. Îmi place de Guglielmo şi de Adso, însă cred că nişte persoane care încearcă să investigheze moartea cuiva (într-o abaţie mai exact) au lucruri mai importante de făcut decât să discute despre „dilema” mai sus pomenită. Acum, că am trecut de primele o sută şi de pagini, a început să devină interesant. Moare unul, moare altul, iar cei doi rămân fără timp pentru a afla cine e ucigaşul. Mă aşteaptă tema la mate, ne vedem în curând, pa!

28.02.2011.

Jorge, bătrânul orb, a ucis şase persoane, printre care şi abatele.Previzibil, nu?În fine, vreau să scriu că mă bucur mult că Guglielmo şi Adso i-au luat-o înainte lui Bernard Gui (inchizitorul  trimis să rezolve cazul) şi au găsit drumul secret spre biblioteca abaţiei. Ce se întâmplă mai departe voi afla mâine, iar tu la fel. Noapte bună!

29.02.2011.

A MURIT GUGLIELMO!!!! Acum cinci minute am aflat cum se termină totul: Adso se întoarce în Melk fără maestrul său care moare câţiva ani mai târziu de ciumă. Ce sfârşit de-a dreptu’ dramatic! Arde abaţia, ard cărţile, şi, după cum am scris, moare Guglielmo iar Adso (ajuns la o vârstă destul de înaintată) ajunge să-şi scrie povestea. Cartea asta TREBUIE REcitită!

(după câteva luni în care am fost util societăţii – adică am lenevit)

4.07.2011.

În începutul ăsta de vacanţă am citit câte ceva, însă ţie îţi spun deocamdată doar despre De veghe în lanul de secară de J.D.Salinger. Ca să fiu cinstit, am fost surprins în mod plăcut de nenumăratele înjurături întâlnite în primele zece pagini. Mi-a plăcut să scap din cotidian (chiar dacă metoda a fost „brutală”, mai mult pentru că a fost neaşteptată). Acţiunea nu e prea interesantă (chiar dacă a fi dat afară de la şcoală sună ca o idee incitantă şi, de ce nu, rebelă). Am citit-o în două zile şi nu am considerat că a trebuit să-mi scriu impresiile în mai multe rate.„Eroul” ajunge acasă şi îşi întâlneşte sora. Despre asta e vorba. E o carte ……………………. făinuţă. Poate o s-o recitesc…

20.11.2011.

Franz Kafka…Metamorfoza… depresie… monotonie… cred că aceste cuvinte se potrivesc de minune. Nu e o carte prea mare, însă te asigur că poţi să o deschizi la nimereală, iar după zece minute (trei în cazul meu) te întristezi fără niciun motiv (aparent).Ei bine, pe mine chiar m-a întristat un om ocupat, care are familie şi care e transformat dintr-o dată în GÂNDAC (unul mai mare decât un om… de atunci am avut numai vise plăcute) care se gândeşte că-şi va pierde slujba, nu cum le va explica părinţilor şi surorii sale starea în care se află. Gregor Samsa mi s-a părut un om ciudat, cinstit, trist, monoton şi rob al muncii sale (însă, pentru Franz Kafka, situaţia lui Gregor nu era destul de tristă, aşa că l-a făcut gândac şi l-a omorât după câteva săptămâni de chin).

17.01.2012

Aflând despre progresul meu în materie de cărţi(de la cărţi precum Un bilet de loterie de J.Verne la Numele trandafirului a lui Eco), domnul profesor de română mi-a recomandat Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Márquez. Începutul a fost normal, ca orice altă lectură, după care am fost izbit de asemănarea numelor personajelor masculine din familia Buendìa, alcătuite în mare parte din Jose, Arcadio şi Aureliano, nepunând la socoteală şi diferite combinări ale acestora. După această coliziune neplăcută cu numele personajelor, a venit momentul să ma duc la culcare (adică acum). Ne vedem curând!

20.01.2012

Am ajuns la jumătatea cărţii. Sunt obosit. Nu văd ce e special la această carte. Mă omoară numele personajelor. Nu înţeleg cum vine arborele genealogic al familiei Buendìa. Sunt frustrat că nu înţeleg de ce a câştigat Premiul NOBEL. Mâine dau test la chimie. Sunt şi mai obosit. Mă duc la culcare.

23.01.2012.

Oricum nu ţineam să am media zece la chimie….În fine, revenind la carte: am început să înţeleg de ce numeşte aşa cartea şi nu Gogoneaua (titlu „furat” de la d-l Gruian). Acum îmi place cartea, însă arborele genealogic rămâne un mister…

25.01.2012

Bineînţeles: sfârşit tragic, iar eu – trist. Asta mi-e soarta. Arborele genealogic al familiei Buendìa are totuşi un sfârşit. Bieţii oameni, câtă singurătate… Îmi place autorul. Voi mai citi câteva din operele sale. Jurnalule, este târziu, mâine e vineri, iar eu n-am învăţat la geografie…

Ştefan Pleşoianu

Clasa a VIII-a A