Incursiune în lumea cărţilor

Este Vineri!!! Cea mai frumoasă zi din saptamână. Nicio temă, niciun stres. Toata lumea se relaxează dupa o zi de muncă. Întâmplarea face că îmi este dat să trăiesc acum o vinere ploioasă, cel mai urât lucru de pe pământ. Trebuia să ies şi eu afară cu rolele, dar ploaia mă împiedica cu desavârşire. Astfel stau eu udă din cap până în picioare în mijlocul străzii plângându-mi de milă. Sunt de-a dreptul nervoasă. Mai că mă trezesc strigând la cer de ce ploaia a îndrăznit să-mi strice ziua! La un moment dat, mă liniştesc. Încep să fac mai mulţi paşi într-o direcţie aleatorie când ceva,  ca un fel de transă, mă cuprinde şi mă împinge spre o clădire anume: Biblioteca.

Eram atât de preocupată să ajung cât mai repede în clădire încât nici nu mi-am dat silinţa să mă scutur măcar la intrare. Biblioteca este pustie şi întunecată. Doamna bibiotecară este şi ea plecată. Îmi dau jos geaca udă leoarcă şi intru curioasă în labirintul de cărţi. Ce carte să aleg…? Dar de ce să aleg o carte? De ce să nu mă duc acasă? Nu puteam. Pur şi simplu simt că este momentul potrivit să fiu în bibliotecă şi să citesc. Am ales. Sau oare eu am ales? Pur şi simplu mă trezesc cu o carte care mai să-mi pice în cap: Harry Potter şi Talismanele Morţii pe care o citesc cu interes. Devine foarte interesant. Călăresc  cu ochii rândurile din carte frenetic până ce, în punctul culminant, o lumina puternică se dezlănţuie din carte şi mă trage in ea. Mă trezesc ameţită într-o pădure întunecată. Cineva îmi face masaj la umeri. Am o întreagă armată în spate. Îmi apare Bellatrix în faţă cu o expresie cât mai dulce posibil. Am chicotit şi din instinct mi-am dus mâinile la gură. Dar cum???? Mâini albastre şi zbârcite, cu unghii uriaşe îmi ating faţa. Mâinile sunt ale mele…La auzul chicotitului meu, care semăna mai degrabă cu ceva vioară stricată, armata eşuată de mantii negre din spatele meu s-a dat un pas în spate. S-or fi speriat de râsul meu batjocoritlor şi amar  ca şi mine? Din instinct vreau să-mi duc părul în spate când, ce să vezi, eram total cheală!! Nu se poateeee.. Un vânt răcoros domina atmosfera. Un strănut se anunţa, aşa că mi-am dus mâna la nas… da de unde nas? Mai degrabă două tăieturi ciudate în locul unde trebuia să fie nasul. Dar ce-am păţit? O să se sperie rău mama de mine!

– Stăpâne Cap-de-Mort, credeţi că băiatul o să mai vină? spune Bellatrix.

Am pornit un râs isteric. Nu e deajuns că sunt în carte, mai sunt şi Lordul Cap-de-Mort! Acum îmi amintesc imaginea lui şi îmi vine să-mi scuip dinţii din gură de greaţă. Lordul e rău, totuşi.. îmi trece prin cap ideea de a mă sinucide…. Cine şi-ar dori un lord sinucigaş?  Cititorii ar fi dezamăgiţi… Am spus că dacă tot sunt aici întrupată ca Lordul Cap-de-Mort , să profit de  asta, să fac ce mi-am dorit întotdeauna să fac…

– Bellatrix, frumoasa mea, hai puţin încoace, spun  eu cu un rânjet pe faţă.

O prind de coama încâlcită şi încep să trag. Să nu pară suspicios, nu i-am reproşat de ce l-a ucis pe Sirius.

– Te îndoieşti tu de convingerile mele, Bellatrix? am întrebat-o superior.

– Nu, Stăpânul meu, sunt de parerea  dumneavoastră. Aveţi întotdeauna dreptate.

Bun, mă simt mai bine, simt maleficul din mine cum izbucneşte doritor să mă stăpânească.

– Pănă una alta, dragă Lucius masează-mi picioarele! Când o să vină băiatul, vreau să fiu în formă maximă.

Ca un câine plouat, Lucius se supune.O plăcere cruntă simt când îl văd pe tatăl lui Draco, intoxicat de miros, cum îmi masează conştiincios picioruşele. Era vremea să-şi primească răsplata după anii în care l-a necăjit pe Harry. Ia te uită, sărăcuţul, cum apare, neînfricat în inima Pădurii Interzise, pentru mine.

– Ooh, Harry, ce curajos eşti!

Stoop! Mai să-i cer un autograf, când mi-am amintit cine sunt de fapt. A sunat cam ciudat tonul de fetiţă emoţionată pe care l-am folosit. Mă gândesc că toţi au înţeles că lordul era de fapt ironic. Iată că sunt faţă-n faţă cu Harry, eu trebuind să-l ucid. Dar nu pot, nu pot să fac asta!Ceva îmi trage încet spiritul înapoi din carte, în lumea reală.Acel ceva ştia că rânduielile cărţii trebuie păstrate. Ca un vârtej mă scurg în incinta plină cu cărţi, aşa călduroasă: Biblioteca. După ce mă dezmeticesc, observ că soarele a apărut pe cer  afară, iar doamna bibliotecară stătea şi mă privea dintr-un colţ al bibliotecii, curioasă din fire.

-Sper că ţi-a plăcut cartea! Păreai foarte cuprinsă de ea, spune doamna bibliotecară.

-Da, mulţumesc! A fost foarte interesantă, mă simţeam într-adevăr alături de  personaje… Acum ar fi timpul să mă întorc acasă. La revedere! am bâguit eu.

-La revedere, Daria!

Aruncând o ultimă privire spre bibliotecă, fără să înţeleg ce se petrece, o văd pe doamna bibliotecară făcându-mi cu ochiul.

-Nu trebuie să înţelegi chiar tot ce se petrece aici, draga mea! Citind, o să-ţi dai tu seama…

Mai târziu am înţeles cum am pătruns eu în lumea cărţii. E simplu: puterea cuvântului e mare! Cartea reprezintă un adevărat  abis al vrăjitoriilor. Cum aveam să citesc mai târziu, „scrierea de poveşti are de-a face şi cu vrăjitoria”, şi astfel, biblioteca reprezintă o adevărată lume magică compusă din arta cuvântului şi un strop de vrăjitorie, iar eu, eu am reuşit să mă strecor în cotloanele bibliotecii, atunci când ea a fost gata să-mi arate secretele ei. Aşa că, dragi cititori, da, magia există, şi e chiar sub nasul vostru!

Daria Răduţiu

Leave a Reply