K la școală!
La începutul acestui an școlar, am fost informați de către profesori de “Olimpiadele Kaufland” și ceea ce presupun ele. Nu pot spune că primul nostru sentiment cu privire la implicarea în aceste activități a fost unul de încântare, gândindu-ne la orele în plus petrecute la școală. Așadar, am început prima activitate fără prea mare tragere de inimă, însă, încetul cu încetul, lucrurile au devenit plăcute și am ajuns să așteptăm cu nerăbdare următoarea activitate. Acestea au fost atât distractive, cât și educative. Am avut activități sportive, de reciclare, plantare, ecologizare, competiții sportive, vizite culturale și multe altele. Ne-am simțit bine la fiecare în parte, fiecare având câte ceva special.
Consider că din aceste activități realizate în cadrul olimpiadelor Kaufland am învățat multe lucruri folositoare pe mai departe. Am învățat despre acordarea primului ajutor, aplicarea pentru un loc de muncă și ce trebuie să facem pentru a duce o viață sănătoasă. Am dat și un test pentru a vedea dacă ne alimentăm sau nu în mod corect și sănătos și am constatat cu mare surprindere că majoritatea elevilor nu o fac. Cred că acest lucru, care este doar un exemplu din multe altele, ne-a mobilizat să facem mici schimbări in acest sens.
Am avut și o mulțime de momente amuzante, în special la competițiile sportive și reprezentațiile din cadrul activității “Muzică și dans” când ne-am putut prezenta “talentele” în aceste domenii. Unii talentați, alții mai puțin, dar ne-am simțit bine, atât performând, cât și privindu-ne colegii. Pe lângă artiști, am fost și oameni de știință în cadrul acestui proiect Kaufland, creând proiecte în domeniul fizicii. Ne-am împărțit pe grupe și am căutat proiecte interesante pe care le-am putea realiza, iar când le-am pus în practică, am rămași surprinși de faptul că aproape nimic din ceea ce făcusem cu mânuțele noastre nu funcționa. Dar nu ne-am dat bătuți, am perseverat, am lucrat în echipă, le-am îmbunătățit și, în final, am ajuns la rezultate mai mult decât mulțumitoare.
Aș mai avea multe de zis din experiențele trăite datorită olimpiadelor Kaufland, dar mă opresc aici. Ne numărăm printre câștigătorii acestui concurs și sunt sigură că premiul câștigat va prinde foarte bine școlii noastre, dar pe lângă premiu, ne-am ales cu clipe frumoase, in care ne-am apropiat unii de alții, și acest fapt mă bucură nespus.
Alexia Știrb
Clasa a VIII-a A