Legenda mărului de toamnă
A fost odată ca niciodată, o prințesă frumoasă cu părul roșu, lung și ondulat, obrajii pistruiați și ochi ce păreau a fi ușa spre o altă lume, spre un alt tărâm al tinereții veșnice. Această minunată fată iubea natura. Se juca zi de zi cu animalele din curtea palatului, culegea buchete de flori cu care decora holurile regale și pe care le punea în vaze maiestuoase. Îi plăcea să se plimbe prin livadă și să adoarmă sub pomii înfloriți, dar cel mai mult pe lume îi plăcea să călărească prin pădurile și câmpiile din regatul tatălui ei. Într-una din zilele în care călărea prin pădure, cu pletele-i roșcate zburând datorită vântului cald de septembrie, fata auzi un zgomot în tufișuri. Descălecă și se apropie tiptil de locul unde auzise sunetul. După ce a dat la o parte o ramură înfrunzită ce îi stătea în față, prințesei nu îi veni să-și creadă ochilor. Chiar acolo stătea un cerb uriaș cu niște coarne mari și impunătoare, iar în fața splendidului animal era un vânător care se pregătea să tragă cu o săgeată în cerb. Read the rest of this entry »
Într-o dimineață ploioasă, într-o gară mică din Japonia, un profesor în vârstă aștepta un pui de câine care urma să-i fie trimis dintr-un sat îndepărtat. Puiul era un cadou pentru fiica lui, o tânără care urma să se căsătorească. Când cutia a fost deschisă, din ea a ieșit un cățel din rasa Akita, cu blana moale și ochi curioși. Profesorul l-a privit, a zâmbit și a decis să-l numească Hachiko. La început, cățelul trebuia să locuiască cu fiica profesorului, dar după nuntă, planurile s-au schimbat. Soțul fetei era alergic la câini, iar Hachiko nu putea rămâne acolo. Profesorul, care se atașase deja de el, a decis să-l păstreze. De atunci, cei doi au devenit nedespărțiți. În fiecare dimineață, profesorul pleca la serviciu cu trenul, iar Hachiko îl însoțea până la gară. Stătea lângă el pe peron, îl privea cum urca în tren, iar seara, la aceeași oră, revenea să-l întâmpine. Erau o pereche tăcută, plină de înțelegere și afecțiune. Într-o zi de primăvară, când profesorul a plecat ca de obicei, dar nu s-a mai întors. La universitate, suferise o hemoragie cerebrală și murise pe loc. Hachiko nu știa nimic. 
Cartea „Percy Jackson și Hoțul Fulgerului” este scrisă de autorul american Rick Riordan, cunoscut pentru seriile sale pline de aventuri, inspirate din mitologia greacă, egipteană și nordică. Volumul a apărut prima dată în 2005, la editura Miramax Books, iar în România a fost publicată de editura Artur, fiind tradusă de Iulia Arsintescu. Tema principală este lupta dintre bine și rău, dar și descoperirea propriei identități. Cartea a devenit rapid un succes internațional, fiind adorată de public. Povestea îl are în centru pe Percy Jackson, un băiat de 12 ani care descoperă că este fiul unui zeu grec, Poseidon. El ajunge într-o tabără de semizei, unde tinerii ca el se antrenează și învață să-și folosească puterile. Când fulgerul lui Zeus este furat, Percy devine primul suspect, așa că pornește într-o aventură pentru a-și dovedi nevinovăția și pentru a restabili pacea între zei. Pe drum este însoțit de prietenii săi, Annabeth și Grover. 
Cartea „Cum să spui Te iubesc” de Robert Ersten m-a impresionat prin simplitatea ei plină de profunzime. Este o poveste despre curaj, sinceritate și despre cât de frumoase sunt sentimentele adevărate când ai curajul să le exprimi. Deși titlul pare să vorbească doar despre dragoste, cartea ne arată că „te iubesc” are multe forme atunci când îl spunem prietenilor, părinților sau chiar nouă înșine. Personajul principal este un adolescent -Luca, cel care învață pas cu pas să-și exprime emoțiile. La început îi este teamă să spună ce simte, dar, pe parcursul poveștii, descoperă că iubirea înseamnă mai mult decât cuvinte – înseamnă fapte, înseamnă să asculți, să fii sincer și să-ți pese de ceilalți. Toate fricile lui de a-și mărturisi sentimentele pentru Dora, la care se adaugă amestecul de situații complicate prin care cei doi aproape îndrăgostiți trec, aduc tot mai multa drama in viața eroului adolescent. Neînțelegerile care apar intre cei doi fac ca toata acțiunea să escaladeze într-un șir de peripeții amuzante și catastrofale în același timp. 
Într-o lume plină de ecrane, jocuri și videoclipuri care ne captează atenția, cititul pare uneori o activitate uitată. Dar este cititul chiar atât de plictisitor? Sau, dimpotrivă, este cheia către lumi fascinante și aventuri incredibile? Hai să aflăm! Cărțile ne poartă în lumi fantastice, ne ajută să trăim alături de eroi și să vedem lumea din perspective noi, iar cu ajutorul lor ne dezvoltăm imaginația. Cititul ne îmbogățește vocabularul, ne ajută să ne exprimăm mai bine, și chiar ne îmbunătățește memoria. În plus, vă veți simți mai deștepți, deoarece este adevărat, cititul chiar te face mai deștept! 
Isaac Newton s-a născut pe 25 decembrie 1642, în satul Woolsthorpe din Anglia și a murit pe 20/31 martie 1727 la Middlesex. El a fost un copil prematur. Pe de altă parte, tatăl său a murit înainte de nașterea lui, iar mama sa s-a recăsătorit, lăsându-l în grija bunicilor. Newton a fost un fizician, matematician și astronom, fiind considerat unul dintre cele mai mari genii din lume. A studiat la școala „The King’s School”, unde a învățat între anii 1655 și 1660 și a fost apoi admis la Universitatea din Cambridge, la Trinity College, unde a continuat studiile în matematică, fizică și filozofie. 
Era toamnă târzie. Totul devenise pustiu, iar zilele deveneau tot mai scurte. Pădurile erau uscate, dar în depărtare am văzut un deal gol-goluț pe care am decis să plantez ceva. Nu știam exact ce era, dar mă gândeam că voi afla în curând. Din sămânță a ieșit un copăcel care a crescut luni de zile, aproape de un metru, iar după un an de la plantare am descoperit că era un stejar. Nu prea i-am mai dat atenție, așa că l-am vizitat din ce în ce mai rar. Stejarul a crescut, era uriaș, însă era tare singuratic în pustietatea dealului și acest lucru îl cam supăra. Și, cum zilele treceau, el nu mai suporta singurătatea, nu prea avea ce face și se plictisea toată ziua. Peste ani și ani, avea aceeași dorință neschimbată de a cunoaște pe cineva, însă nimic. Asta până când, pe neașteptate, a trecut pe acolo o bufniță îndrăzneață. Ea a venit pentru a-și face un cuib și căuta un stejar bătrân și lipsit de frunze în plină toamnă. Astfel, bufnița noastră l-a găsit pe bătrânul nostru stejar. 
Adam Ondra este unul dintre cei mai remarcabili și influenți alpiniști ai vremurilor noastre. Născut pe 5 februarie 1993 în Brno, Cehia, Ondra este unul dintre puținii sportivi care excelează atât în escalada pe stâncă, cât și în competițiile de escaladă artificială (bouldering). Ondra a început să se cațere de la o vârstă foarte fragedă, fiind influențat de părinții săi, care erau și ei pasionați de escaladă. Adam Ondra a devenit remarcat de la o vârstă foarte fragedă, în anul 2001, mai exact la opt ani. El a escaladat o rută de grad 7b+, mai exact nivel de elită. Doi ani mai târziu, în anul 2003, Ondra a escaladat o rută de grad 8a, iar apoi, trei ani mai târziu, la vârsta de doar 13 ani, a escaladat o rută de grad 8c și una de 9a. În vremea aceea, 9a era a doua cea mai mare dificultate de parcurs. 
În anii 1980, niște tineri din Statele Unite au folosit spray-uri cu culori pentru a scrie pe pereți sau și pentru a desena, iar mai apoi acest stil de exprimare s-a răspândit în întreaga lume. Graffiti-ul este o formă de artă urbană cu un mesaj social având legătură cu împrejurările sociale și creativitatea umană. Acest stil de scriere murală a fost numit ”graffiti”, termen provenit din limba italiana. Cuvântul „graffiti” era inițial folosit pentru inscripțiile sau portretele găsite pe zidurile mormintelor antice. Romanii făceau graffiti pe proprii pereți și pe monumente, exemple ale lucrărilor lor existând de asemenea in Egipt. Cel mai renumit artist de graffiti din lume este Banksy . Arta lui se răspândește prin diferite țări dar identitatea lui rămâne necunoscută. Banksy , în cele mai multe lucrări, folosește șobolanul ca un simbol al decăderii umane. Astfel , șobolanul a ajuns unul dintre cele mai durabile simboluri ale lui. În lucrările lui Banksy , șobolanii sunt ilustrați ca ființe concurente dar și curioase si jucăușe. 
VIP: Primele mele întâlniri cu arta s-au produs prin perioada când eram elev în clasa I. Atunci am frecventat cursurile cercului de ceramică și sculptură de la Clubul Copiilor Turda. Mai târziu, prin clasa a V-a mi-am schimbat modul de exprimare artistică-plastică și am decis să particip la cursurile de desen și pictură de la Casa de Cultură Turda. Acolo am întâlnit un profesor extraordinar în persoana domnului Valer Suciu, care a devenit primul mare maestru al meu întru desăvârșire artistică.
