Archive for the ‘Explorari’ Category

Amintiri de la părinți culese

(Istorie orală a școlii de altădată)

O întâmplare amuzantă pe care mama a trăit-o, elevă de gimnaziu fiind, a fost la o oră în care profesoara a intrat în clasă după pauză, a făcut prezența și a început să predea lecția Basmul. Începe să scrie pe tablă titlul basmului pe care aveau să-l studieze : Calul și bătrânica de Dery Tibor. Imediat se aude comentariul șoptit al unui elev care îi îndeamnă pe colegii săi să scrie titlu modificat al basmului, adică Boul și baba, după care încep râsetele înfundate ale elevilor. Profesoara, deranjată de râsetele copiilor, îi amenință pe aceștia cu un extemporal. Odată ce se liniștesc spiritele în clasă, iar profesoara continuă să citească basmul, de câte ori apare cuvântul ”cal” sau ”bătrânică”, se aude corectarea acestor cuvinte, de către același elev, în cuvintele ”bou” și ”babă”. Desigur, aceste ”corecturi” erau urmate de hohotele de râs ale elevilor. Enervată la culme, profesoara le ordonă copiilor să-și închidă cărțile și caietele și să scoată o foaie de hârtie, deoarece vor da un extemporal. Spaima copiilor a înlocuit râsetele acestora, în timp ce profesoara începea să dicteze întrebările extemporalului. Numai elevul problemă a rămas cu cartea și caietul deschise pe masă și a început să scrie răspunsurile la întrebări. Profesora l-a observat și i-a spus că nu mai este necesar să-și continue testul deoarece are nota 3 pentru copiat. Ca și cum nu ar fi auzit ce s-a întâmplat, elevul și-a continuat testul, tot cu manualul deschis pe masă. La un moment dat, elevul respectiv s-a ridicat Read the rest of this entry »

Fotografia în timp

Avem albume întregi de fotografii pe Facebook, avem fotografii pe monitorul computerului, în telefoanele noastre mobile sau pe pereții dormitorului. Vedem fotografii în ziare, reviste, sau pe autobuzele care trec pe lânga noi și, bineînțeles, în albumele noastre de familie. Astăzi acest lucru ni se pare astăzi banal și de la sine înțeles. Totuși, crearea unei imagini care să reflecte cu exactitate fiecare detaliu al obiectului dorit nu a fost întotdeauna atât de ușor de conceput. De fapt, în trecut, acest aspect a fost un mare semn de întrebare: cum ar putea cineva să iși captureze reflexia momentană din oglindă și să o păstreze nealterată? Read the rest of this entry »

Prietenii mei, papagalii

 

Încă de mică am iubit animalele și am fost înconjurată de ele, dar, dintre toate animalele pe care le-am avut vreodată, pe mine m-au atras cel mai mult papagalii. De când aveam doar câțiva ani, adoram să îl ajut pe tatăl meu să hrănească  puișorii de papagal, descoperind astfel că îi împărtășeam pe deplin pasiunea. Spre deosebire de alți copii de vârstă mea, în loc să mă joc cu jucării, mă jucăm cu papagalii încercând să îi învăț să vorbească și să răspundă la diferite întrebări. Când sunt mici, puii de papagal pot semăna cu niște dinozauri în miniatură, având un aspect foarte amuzant. La vârsta de trei săptămâni, puișorii sunt scoși din cuib, fiind gata să fie hrăniți cu o mâncare specială care seamănă cu laptele praf. Cam la o lună și jumătate – două , în funcție de specie, puii au penajul complet, și își schimbă înfățișarea de dinozaur într-una care de multe ori te poate lăsa fără cuvinte.

Read the rest of this entry »

Pinguinii în natură, în film și în literatură

Pinguinii sunt, după părerea mea, cele mai simpatice păsări. Ei nu zboară, fiind păsări acvatice și trăiesc în emisfera sudică, în principal în Antarctica. Aceste păsări își prind hrana înotând și prinzând în gură peștii pe care apoi îi mănâncă. Există mai multe specii de pinguini, precum pinguinul regal, pinguinul imperial și pinguinul Adelie. Pe uscat par lenți, abia mișcându-se, dar în apă sunt foarte rapizi, deoarece își folosesc aripile pentru înot. Majoritatea speciilor de pinguini trăiesc în mările emisferei sudice, doar una singură trăind în apropierea liniei Ecuatorului. Mare parte a populației de pinguini se află pe Antarctica și pe insulele înconjurătoare . Pinguinii sunt singurele păsări care nu zboară, fiind adaptate la scufundare, propulsate cu ajutorul aripilor. Pentru aceasta, în timpul evoluției, aripile au devenit înotătoare puternice cu articulații rigide, care împiedică mișcările independente ale oaselor care o alcătuiesc. Oasele pinguinilor sunt mai dense și mai dure, ceea ce le face mai rezistente în cazul impacturilor cu apa și reduc flotabilitatea prin creșterea greutății. Picioarele sunt situate mai în spate față de alte păsari, lucru ce le conferă o statură bipedă, dar care le îngreunează mersul pe uscat. În schimb, acestea îndeplinesc funcția de cârmă atunci când se află  în apă . Read the rest of this entry »

Eroina de pe Jiu

Primul război mondial a lăsat în urmă milioane de victime. Una dintre ele este Ecaterina Teodoroiu, cunoscută sub numele de „Eroina de pe Jiu” sau „Ioana D’Arc” a României. Ecaterina Teodoroiu, sau Că­tălina Vasile Toderoiu, s-a născut într-o familie modestă, cu cinci băieți şi două fete, din Târgu-Jiu. Ea a plecat la Bucureşti cu dorința de a deveni învăţătoare, dar a ajuns în cele din urmă în fruntea unui pluton de soldaţi. Intrarea ei în armata română reprezenta pentru ea răzbunarea fraților ei, căzuți pe câmpul de luptă în primele luni ale războiului. Deși a fost luată prizonieră de un neamț, ea a reușit să-l aducă în tabăra românească, iar acesta, forțat, le-a dezvăluit românilor informații prețioase. În timpul războiului, a fost rănită de două ori. Înainte de a fi rănită, ea a salvat vieţile a mii de români, aducând preţioasa informaţie cum că nemţii îi atacă pe români cu un tren blindat. A fost rănită la picioare de o grenadă duşmană, cu toate că românii au reuşit să distrugă trenul blindat. La spital a fost vizitată personal de către regina Maria și regele Ferdinand, care i-au conferit decorația regală și au înaintat-o la gradul de sublocotenent pentru faptele sale de vitejie. Read the rest of this entry »

Românul care a eliberat Alaska

Anul trecut, am fost împreuna cu prietenii mei într-o excursie în orașul Gyula, oraș cu o numeroasă minoritate românească din Ungaria. Ajunși aici, am vizitat Castelul Almasy şi Cetatea din Gyula, dar ceea ce m-a impresionat în mod deosebit a fost o statuie lucrată cu măiestrie, statuia lui George Pomut, o personalitate de care nu mai auzisem până atunci! Pe o bancă, lângă statuie, stătea un moșneag cu barbă albă de parcă ar fi fost un stejar adormit în noaptea iernii. Read the rest of this entry »

Pottermore

Pottermore este pagina de internet construită sub îndrumarea scriitoarei J.K.Rowling, autoarea seriei Harry PotterAcest site poate fi utilizat de orice ”vrăjitoare” sau ”vrăjitor” care încă nu au primit scrisoarea de la Hogwarts.

Read the rest of this entry »

Hachikō: povestea unui câine

Hachikō a fost un câine japonez din rasa Akita Inu născut în 10 noiembrie 1923.  A fost găsit de profesorul Hidesaburō Ueno, în gara Shibuya.  Din 1924, câinele îl conducea pe stăpân în fiecare zi la gară, apoi seara îl aştepta, mergând împreuna acasă. Hachikō devenise cunoscut de toata lumea din oraș. Această rutină a fost păstrată până în 21 mai 1925, când Ueno nu s-a mai întors de la universitatea la care preda. Profesorul a murit din cauza unui atac cerebral. Hacikō a continuat să îl aştepte în gară, timp de nouă ani, la ora sosirii trenului, urmărind uşa gării, care se închidea și se deschidea cu fiecare călător. Însă, profesorul, singurul călător pe care câinele îl aştepta, nu s-a mai întors niciodată. Călătorii din gara (navetiştii) care îl văzuseră pe Hachikō până atunci cu profesorul, îi ofereau câinelui mâncare.  Hachi a fost dat unei familii în adopţie, dar acesta a fugit înapoi la gară pentru a-şi aştepta stăpânul. Read the rest of this entry »

Auschwitz – o lecție de istorie

În orașul Oswiecim din Polonia, în anul 1940 (în timpul celui de al doilea război mondial), germanii au construit cel mai mare lagăr de concentrare și ucidere în masă a oamenilor. Lagărul de la Auschwitz a fost ridicat din ordinul lui Adolf Hitler, care își dorea să lase pe pământ doar rasa pură pe care credea că o reprezintă. Baza lagărului de concentrare a fost constituită din 22 de barăci. La momentul apogeului dezvoltării sal , și anume în vara lui 1944 , Auschwitz deținea 40 km pătrați. Istoria lagărului poate fi împărțită astfel: de la fondare, din 1940 până în primele luni ale lui 1942, Auschwitz a funcționat exclusiv ca un lagăr de concentrare, unde numai munca te elibera, iar din 1942 până în octombrie 1944 lagărul a continuat să fie unul de concentrare, dar simultan , funcționa și ca cel mai mare centru pentru uciderea în masă a oamenilor aduși aici. În cei aproximativ 5 ani de funcționare a lagărului au murit acolo peste un milion de oameni ( evrei, unguri, țigani, polonezi, ruși). Read the rest of this entry »

Bunicul povestește …

Istorie orală – proiect coordonat de prof. Octavian Gruian

Pe vremea mea, lucrurile stăteau complet diferit față de astăzi . Îmi amintesc cu drag , cu nostalgie și cu dor de cea mai frumoasă perioadă a vieții mele: COPILĂRIA . Copilăria mea a fost una simplă, dar fericită, frumoasă și veselă. Nu aveam tabletă, telefon mobil (nici telefonul fix nu apăruse încă), nici televizor , nici jucării scumpe și sofisticate, dar în schimb bucuria zilnică era jocul cu copiii din cartier, mai mici și mai mari, mulți și foarte gălăgioși. Abia așteptam să vin de la școală. Îmi aruncam repede uniforma, chipiul și geanta pe patul din bucătărie, îmi puneam hainele de joacă și tenișii cusuți de bunicul, îmbucam ceva în grabă (cel mai adesea o felie de pâine de casă cu unsoare sau magiun) și o tuleam afară. Unul dintre noi, băieții, aducea afară și mingea de cârpă întărită cu sfoară; foarte rar aveam ocazia să jucăm fotbal cu o minge adevărată. În câteva minute strada răsuna de glasurile gălăgioase ale copiilor care negociau ce să se joace: fotbal, volei, țigli, elastic, șotron, de-a prinselea, de-a v-ați ascunselea, nouă lemne, și câte și mai câte mai inventam … Preț de câteva ore jocurile noastre se desfășurau în râsete și cu multă bucurie. Apoi mergeam fiecare acasă să ne facem temele pentru școală. Abia duminica (noi mergeam la școală și sâmbăta) rămâneam afară până stelele luminau marele candelabru al cerului. Și ne jucam ore întregi împreună, liniștiți și nederanjați de mașini, deoarece erau abia câteva în oraș. Read the rest of this entry »