Vikingii, războinicii mărilor
Vikingii au fost războinici și exploratori originari din Scandinavia care au avut un rol semnificativ asupra istoriei Europei în perioada secolelor VIII și XI. Vikingii proveneau din țările din partea de nord a Europei, din țările nord-germanice adică din țările de astăzi Norvegia, Danemarca, Suedia, Islanda, etc. În acea perioadă, Scandinavia se numea Nordveg sau Nordvei, care înseamnă Calea Nordică. Perioada cea mai cunoscută din istoria vikingilor este cea a raidurilor și expedițiilor maritime. În jurul anului 793, vikingii au atacat mănăstirea de pe insula Lindisfarne din Anglia, eveniment care a fost considerat începutul Epocii vikingilor. De-a lungul anilor, vikingii au făcut lucruri brutale dar și expediții comerciale care le-au permis să stabilească înțelegeri cu alte culturi din Europa. Read the rest of this entry »
Peștii zburători sunt de mai multe specii, precum Exocetes volitans sau Gasteropelecus. Ei pot avea diferite culori. Se mai vorbește și de Dactylopterus volitans ca de un pește zburător, mai ales pentru faptul că înotătoarele lui pectorale sunt foarte dezvoltate, dar la această specie nu s-au observat decât salturi în afara apei, nu și zbor. Aceste salturi pot fi e peste un metru, dar tot salturi rămân. Ele se produc mai ales în epoca de reproducere. Paleontologii confirmă existența peștilor zburători încă din triasic. Cauzele care au provocat atunci zborul lor sunt desigur și cele care îl provoacă astăzi. Zborul este o adaptare specială a peștilor pentru a scăpa de un dușman, mai ales de peștii răpitori: bonita, tonul, dorada, care sunt foarte vorace și trăiesc izolați căutându-și fiecare hrana. 
Zahărul este un produs de origine vegetală, fiind obținut fie din trestie fie din sfeclă de zahăr. El este compus din zaharoză. La început, oamenii mestecau trestia de zahăr brută, pentru gustul său dulce. Primele culturi de trestie au apărut în nord-estul Indiei, cu mii de ani înainte de Hristos. Indienii au descoperit modalitatea de cristalizare a zahărului încă din timpul dinastiei Gupta, către anii 350 după Hristos. Pe Insula Noua Guinee, oamenii culegeau trestia și o mâncau crudă. La ceremoniile religioase, preoții sorbeau apă cu zahăr din coji de nucă de cocos, băutură înlocuită între timp la ceremoniile sacre cu doze de coca-cola. În 1493, când Cristofor Columb a plecat în a doua sa călătorie în Lumea Nouă, a adus cu el și trestie de zahăr. Astfel a început era producției la scară largă a zahărului. 
Chiar dacă este un organ mic, de doar 2,5 cm în lungime, ochiul joacă un rol foarte mportant în funcționarea și dezvoltarea noastră, ajutându-ne să înțelegem ce se întâmplă în jurul nostru. Ochiul este un organ de simț cu funcția principală de a detecta lumina. Ochiul se află în orbita osoasă și are două părți: partea externă și partea internă. Partea internă este formată de globul ocular, iar partea externă de organele anexe. Globul ocular este învelit în trei tunici: sclerotica, membrana sidefie (albă) cu rol în protecție, coroida, formată în mare parte de vase de sânge, ajută la reglarea temperaturii ochiului, și retina, care (la vertebrate) transformă lumina în semnale nervoase. Pentru ca lumina să fie receptată de către creier, aceasta parcurge un drum lung. Ea pătrunde în ochi prin cornee, apoi trece prin iris, unde cantitatea de lumină este reglată de pupilă. Continuându-și drumul, străbate cristalinul, unde suferă trei 
Dacă vorbim despre povești deosebite de dragoste cu final nefericit, putem face referire la mitul lui Orfeu sau la mult mai recenta poveste din filmul ”Titanic” (1997), precum și la legătura care există între cele două. Conform poveștii mitologice, Orfeu, cel mai celebru poet dinaintea lui Homer, a primit în dar o liră de la însuși zeul Apollo. Cu ajutorul acestui instrument muzical, el reușea să farmece orice ființă, ba chiar și pietrele de la poalele muntelui Olimp. Orfeu se îndrăgostește de frumoasa nimfă Euridice, cu care se căsătorește. Căsătoria lor se încheie atunci când un păstor pe nume Aristeu o urmărește pe Euridice. Alergând să scape de păstor, nimfa calcă pe un șarpe veninos, a cărui mușcătură îi provoacă moartea. Orfeu a urmat-o atunci în lumea morților, sălaşul lui Hades, cu lira în mână, reuşind să-şi redobândească soţia de la zeul morții. Rugămintea avea să-i fie îndeplinită însă cu o condiţie: nu trebuia, pentru niciun motiv, să se întoarcă spre a-şi privi soţia până ce nu vor fi ieşit amândoi din infern. Orfeu a respectat această condiţie până în pragul lumii noastre; când era însă gata să treacă hotarul fatal, împins de teamă şi nerăbdare, a privit înapoi, abia apucând s-o vadă pe Euridice dispărând din nou în adâncurile infernului. 
Cu denumirea științifică Canis lupus, lupul face parte din familia Canidae împreună cu câinele, vulpea, șacalul și enotul. Acest animal este cea mai mare specie din familia câinilor. Lupul (Canis lupus) și lupul roșu (Canis rufus) sunt cele două specii principale de lupi, iar
În sălile de clasă, pe foile albe, punctele devin linii, liniile conturează spații, iar gândurile, senzațiile, emoțiile devin culori. Sau, uneori, imaginile altora devin emoții, senzații, întrebări: ”De ce să pictezi astfel o noapte înstelată?”; ”De ce costă mai mult o pictură decât o fotografie?”; ”Cum să fie acesta un portret?!”. Creionul, pensula, culoarea pot deveni instrumente magice, creând o lume aparent din nimic. Doar aparent, deoarece, cu o doză oarecare de îndemânare (sau chiar talent) pe foaia albă prinde contur imaginea creată în nemărginitul univers interior al creierului uman. Natura înconjurătoare, lumea reală, banală și concretă a fost îmbogățită prin desen, grafică, pictură, fotografie, sculptură, ceramică, design. Deschideți ochii mari! E uimitor ce puteți descoperi dacă vă lăsați purtați de forța motrice fundamentală a evoluției umane: curiozitatea. Și, da: poate fi chiar distractiv! 
Mitul lui Pygmalion și filmul My Fair Lady au o legătură profundă întrucât ambele explorează tema transformării individuale și a influenței educației asupra identității. În mitul lui Pygmalion, cunoscut în special din cartea Metamorfoze a poetului roman Ovidiu, sculptorul cipriot Pygmalion creează o statuie de fildeș atât de frumoasă, încât se îndrăgostește de propria lui creație, iar Afroditei, zeița frumuseții, văzând cât de mult ține la statuie, i se face milă și o transformă într-o ființă vie. Mitul este preluat și prelucrat de scriitorul irlandez George Bernard Shaw în piesa de teatru ”Pygmalion”, prezentată în premieră la Teatrul Hofburg din Viena în 16 octombrie 1913. În 1938 a fost realizat un film pe baza piesei lui G.B. Shaw, film care a primit premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu. În 1956, pe baza filmului a fost realizat pe Broadway, la New York, spectacolul muzical (musical) ”My Fair Lady” cu text de Alan Jay Lerner și muzică de Frederick Loewe. 
Vă puteți închipui că toate gândurile și emoțiile noastre sunt create de un organ de consistență moale de aproximativ1,4 kg? Ei bine creierul a fost studiat de mulți neurologi de-a lungul timpului, unii se concentrează pe studiul individual al celulelor fine care formează sistemul nervos – neuroni și celule gliale, iar alții studiază modul în care neuronii folosesc substanțele nutritive pe de o parte și pe de altă parte cum substanțele toxice îi afectează. Mulți neurologi se concentrează pe miliardele de conexiuni ale creierului – sinapse având în vedere că în creier există aproximativ 160.000 km de fibre nervoase care formează substanța albă, suficientă pentru a înconjura Pământul de patru ori. În Antichitate, medicii credeau că creierul este format din flegmă. Era considerat un fel de frigider care răcea fierbințeala inimii. Până la Renaștere, se credea că gândurile, emoțiile și percepțiile noastre erau date de „spiritele animatoare”, niște vapori imposibil de cunoscut care trăiau în creier și se plimbau prin corpul nostru. Cu un secol mai târziu, după revoluția științifică, oamenii și-au dat seama că creierul este un organ electric. 
Un urs poate fi văzut în multe feluri: fioros, puternic, jucăuș, curios, periculos, drăguț, mare, mic, sălbatic, aventuros, leneș, simpatic, neînfricat, protectiv și lista poate continua. Ursul, prin definiție, este un mamifer omnivor din familia Ursidae, cu trup masiv, acoperit de o blană care poate avea diferite culori, cu un bot ascuțit și lung, urechi rotunjite și mici, picioare îndesate și coadă scurtă. Dar, noi îl vedem ca și acel animal somnoros care mănâncă miere tot timpul, în afară de atunci când doarme. Ei bine, află că viața ursului este mai complexă decât atât. Ca și celălalte animale sălbatice, este implicat în jocul de supraviețuire al naturii și poate trăi până la 30 de ani în habitatul său natural. Însă, se pare că viața scutită de regulile aspre ale naturii îi garantează ursului o viață mai lungă (dar nu neapărat mai fericită), acesta fiind capabil de a trăi până la 50 de ani în captivitate. 
