Un job de viitor
De când mă ştiu, toată lumea mă întreba curioasă „ce te vei face când vei fii mare?”. Şi tot de când mă ştiu, urăsc să răspund la o asemenea întrebare! Când eram mai mică, nu era o problemă să spun orice îmi trecea prin minte, de la doctor la poliţist sau vânzătoare, meserie care se bucura de cel mai mare succes pe vremea aceea, dar orice aş fi spus atunci, oamenii nu ma luau în serios oricum. Odată cu trecerea anilor întrebarea devenea şi mai stresantă, acum fiind luată foarte în serios. Azi întrebarea mă sperie de-a dreptul, mai ales că urmează una din vizitele pe care eu şi părinţii mei le vom face la mătuşa mea, cea care nu scapă nicio vizită fără să mă întrebe ce planuri am eu de viitor. Aşa că, iată-mă tolănită pe fotoliul cam incomod al mătuşii. M-a trezit vocea ei asemănătoare cu sunetul unghiilor care zgârie o tablă. După ce cu parinţii mei au epuizat o serie de întrebări banale, vine şi rândul meu. Începe să bolborosească ceva despre cum îmi merge la şcoală, eu răspund resemnată ca de obicei că totul e în regulă, starea generală fiind neschimbată de ultima dată: tot îngropată în teme… La acest răspuns, faţa ei se strâmbă un pic, având aspectul unei lămâi stoarse de acreală. Îşi reia repede aspectul de femeie trecută de floarea vârstei, „amabilă”, şi îmi adresează Întrebarea. Acea Întrebare la care eu înainte răspundeam simplu că nu mi-am planuit nimic încă pe viitor. Dar acum, meditând eu mai bine înainte la un răspuns care să o aducă la tăcere pentru tot restul vizitelor, afirm mândră că plănuiesc să devin o Menajeră Universală! Read the rest of this entry »
