Edictul de la Turda
Data de 13 Ianuarie 1568 are o semnificație aparte în istoria Transilvaniei și, implicit, în istoria României: este data la care are loc Dieta Transilvaniei de la Turda (l.maghiară ”Torda”, l.germană ”Thorenburg”). Cu ocazia întrunirii Dietei Transilvaniei, s-a pronunțat pentru prima dată în lume toleranța religiilor. Edictul de la Turda (în maghiară A tordai országgyűlés(edikt), în germană Das Edikt von Thorenburg) a fost un decret istoric: potrivit dispoziţiilor principelui Transilvaniei de la acea vreme, Ioan Sigismund, reprezentanţii „celor trei naţiuni din Transilvania” (Unio Trium Nationum), care erau maghiarii, secuii şi saşii, s-au întrunit la Turda de ziua bobotezei, și, în perioada 6-13 ianuarie și au emis un decret prin care a fost proclamată libertatea conștiinței și a toleranței religioase pentru toți locuitorii Transilvaniei. Legea prevedea ca „nimeni să nu fie ocărât pentru religie de nimeni” şi permitea predicatorilor să propovăduiască „după credinţa lor”. Edictul din Turda nu precizează în particular nici o confesiune religioasă, ceea ce a condus la conflicte între diferitele confesiuni protestante. De aceea, în 1571, principele Ștefan Bathory a emis, în completare, Edictul de la Târgu Mureș, în care a precizat că religiile recepte sunt cea romano-catolică, calvinistă, luterană și, în plus, cea unitariană, interzicând orice inovații religioase. Astfel se explică de ce, într-un secol marcat de violențe religioase, Transilvania a devenit un teritoriu al păcii confesionale. Read the rest of this entry »
O întâmplare amuzantă pe care mama a trăit-o, elevă de gimnaziu fiind, a fost la o oră în care profesoara a intrat în clasă după pauză, a făcut prezența și a început să predea lecția Basmul. Începe să scrie pe tablă titlul basmului pe care aveau să-l studieze : Calul și bătrânica de Dery Tibor. Imediat se aude comentariul șoptit al unui elev care îi îndeamnă pe colegii săi să scrie titlu modificat al basmului, adică Boul și baba, după care încep râsetele înfundate ale elevilor. Profesoara, deranjată de râsetele copiilor, îi amenință pe aceștia cu un extemporal. Odată ce se liniștesc spiritele în clasă, iar profesoara continuă să citească basmul, de câte ori apare cuvântul ”cal” sau ”bătrânică”, se aude corectarea acestor cuvinte, de către același elev, în cuvintele ”bou” și ”babă”. Desigur, aceste ”corecturi” erau urmate de hohotele de râs ale elevilor. Enervată la culme, profesoara le ordonă copiilor să-și închidă cărțile și caietele și să scoată o foaie de hârtie, deoarece vor da un extemporal. Spaima copiilor a înlocuit râsetele acestora, în timp ce profesoara începea să dicteze întrebările extemporalului. Numai elevul problemă a rămas cu cartea și caietul deschise pe masă și a început să scrie răspunsurile la întrebări. Profesora l-a observat și i-a spus că nu mai este necesar să-și continue testul deoarece are nota 3 pentru copiat. Ca și cum nu ar fi auzit ce s-a întâmplat, elevul și-a continuat testul, tot cu manualul deschis pe masă. La un moment dat, elevul respectiv s-a ridicat 
Este primăvară. Sunt atâtea flori în grădină, încât nici nu le pot număra. Preferatele mele sunt zambilele. După ce am admirat florile, m-am dus să mă joc cu cățelușa mea, Lola. 
Avem albume întregi de fotografii pe Facebook, avem fotografii pe monitorul computerului, în telefoanele noastre mobile sau pe pereții dormitorului. Vedem fotografii în ziare, reviste, sau pe autobuzele care trec pe lânga noi și, bineînțeles, în albumele noastre de familie. Astăzi acest lucru ni se pare astăzi banal și de la sine înțeles. Totuși, crearea unei imagini care să reflecte cu exactitate fiecare detaliu al obiectului dorit nu a fost întotdeauna atât de ușor de conceput. De fapt, în trecut, acest aspect a fost un mare semn de întrebare: cum ar putea cineva să iși captureze reflexia momentană din oglindă și să o păstreze nealterată? 
Este anul 1939. Germania nazistă. Ţara îşi ţine răsuflarea. Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru, şi va deveni chiar mai ocupată. Majoritatea „poveştilor” care se petrec în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sunt expuse din punctul de vedere al unui evreu. Cei mai mulţi evrei au avut contact cu cei mai răi dintre germani. Iar atunci, ei asta au povestit (sau au scris). Deci, germanii au rămas personajul rău al poveştii, iar evreii, cel bun. ” Germania nazistă avea şi o altă latură”, zicea Markus Zusak. Probabil asta l-a determinat să scrie o carte pe acest subiect. Pe lângă faptul că vrea să ne arate ce putere mare au cuvintele, el expune în Hoţul de cărţi faptul că, din nou, noi oamenii facem nişte improbabile generalități, care nu-şi au locul nicăieri. Singurul lucru pe care l-a auzit Liesel Meminger despre tatăl ei, este: „Kommunist”. Şi mama ei, temându-se că va dispărea prea repede sub umbra exact aceluiaşi cuvânt, vrea să îşi încredinţeze copiii unei familii sociale din Munchen. Nu-i vorba că nu reuşeşte. Reuşeşte. Dar numai pe unul dintre ei, celălalt moare în tren. 
Încă de mică am iubit animalele și am fost înconjurată de ele, dar, dintre toate animalele pe care le-am avut vreodată, pe mine m-au atras cel mai mult papagalii. De când aveam doar câțiva ani, adoram să îl ajut pe tatăl meu să hrănească puișorii de papagal, descoperind astfel că îi împărtășeam pe deplin pasiunea. Spre deosebire de alți copii de vârstă mea, în loc să mă joc cu jucării, mă jucăm cu papagalii încercând să îi învăț să vorbească și să răspundă la diferite întrebări. Când sunt mici, puii de papagal pot semăna cu niște dinozauri în miniatură, având un aspect foarte amuzant. La vârsta de trei săptămâni, puișorii sunt scoși din cuib, fiind gata să fie hrăniți cu o mâncare specială care seamănă cu laptele praf. Cam la o lună și jumătate – două , în funcție de specie, puii au penajul complet, și își schimbă înfățișarea de dinozaur într-una care de multe ori te poate lăsa fără cuvinte.
Școala Gimnazială ”Teodor Murășanu” în colaborare cu Asociația ”Pro Teodor Murășanu” și Clubul Copiilor din Turda a câștigat premiul I (și suma de 2.500 de EURO) la categoria Kick and Code cu evenimentul „Scratch și… Gool!“. Ceremonia de desemnare a câștigătorilor Competiției Meet and Code a avut loc la sediul companiei SAP din Walldorf, Germania în data de 9 martie, 2019. Evenimentul „Scratch și… Gool!“ a fost organizat în cadrul Europe Code Week și finanțat din fondul Meet and Code coordonat în România de Asociația Techsoup. Acest eveniment a provocat 21 de elevi cu vârsta între 9 și 11 ani să joace fotbal prin reguli create în limbajul de programare vizuală Scratch. 
Pinguinii sunt, după părerea mea, cele mai simpatice păsări. Ei nu zboară, fiind păsări acvatice și trăiesc în emisfera sudică, în principal în Antarctica. Aceste păsări își prind hrana înotând și prinzând în gură peștii pe care apoi îi mănâncă. Există mai multe specii de pinguini, precum pinguinul regal, pinguinul imperial și pinguinul Adelie. Pe uscat par lenți, abia mișcându-se, dar în apă sunt foarte rapizi, deoarece își folosesc aripile pentru înot. Majoritatea speciilor de pinguini trăiesc în mările emisferei sudice, doar una singură trăind în apropierea liniei Ecuatorului. Mare parte a populației de pinguini se află pe Antarctica și pe insulele înconjurătoare . Pinguinii sunt singurele păsări care nu zboară, fiind adaptate la scufundare, propulsate cu ajutorul aripilor. Pentru aceasta, în timpul evoluției, aripile au devenit înotătoare puternice cu articulații rigide, care împiedică mișcările independente ale oaselor care o alcătuiesc. Oasele pinguinilor sunt mai dense și mai dure, ceea ce le face mai rezistente în cazul impacturilor cu apa și reduc flotabilitatea prin creșterea greutății. Picioarele sunt situate mai în spate față de alte păsari, lucru ce le conferă o statură bipedă, dar care le îngreunează mersul pe uscat. În schimb, acestea îndeplinesc funcția de cârmă atunci când se află în apă . 
Ah! Minunata poveste a dragului de conte! Fascinantul roman al lui Alexandre Dumas care lasă cititorii cu gura căscată sau cu fruntea plină de sudoare… O poveste atât de profundă, de stranie, care, împletită cu istoria Franței ne lasă amintirea uneia dintre cele mai dragi cărți citite vreodată. După-amieze nesfârșite de presupuneri și nopți întregi de visare… da… Asta ne-a dăruit Dumas prin personajul tânărului plin de viață și fericit, pe care durerea l-a transformat în personajul adultului sobru și cu zâmbete de gheață, care, făcându-și apariția în înalta societate a Parisului, își pune în aplicare planurile răzbunării… 
