Călătoriile micului prinț. Legenda Muntelui Găina
Micul prinț își privi planeta mică și rotundă și se întrebă unde l-ar mai putea purta vântul aventurii. Așa că își scutură pelerina aurie, își îndreptă fularul și, luându și rămas bun de la floarea lui, cu gândul la vulpea care, probabil, încă îl aștepta pe Pământ, porni într-o nouă călătorie. A căzut lin, ca un fulg, pe un munte verde, unde cerul se apropia de pământ și vântul șoptea povești vechi. Se afla pe un munte nu prea înalt, dar oricum mult mai mare decât vulcanii săi, un loc despre care se spunea că ascunde o pasăre fermecată, o găină ce făcea ouă de aur. Așa se și numea: Muntele Găina.
— Oare unde o fi găina? se întrebă el, mirându-se de liniștea din jur.
— Demult, ea cobora aici în fiecare noapte, îi spuse un bătrân apărut de nicăieri ce își sprijinea mâinile arse de soare pe un toiag cioplit. Dar oamenii i-au furat ouăle, și ea a fugit. Acum trăiește doar în cântecele noastre. Read the rest of this entry »
Era toamnă târzie. Totul devenise pustiu, iar zilele deveneau tot mai scurte. Pădurile erau uscate, dar în depărtare am văzut un deal gol-goluț pe care am decis să plantez ceva. Nu știam exact ce era, dar mă gândeam că voi afla în curând. Din sămânță a ieșit un copăcel care a crescut luni de zile, aproape de un metru, iar după un an de la plantare am descoperit că era un stejar. Nu prea i-am mai dat atenție, așa că l-am vizitat din ce în ce mai rar. Stejarul a crescut, era uriaș, însă era tare singuratic în pustietatea dealului și acest lucru îl cam supăra. Și, cum zilele treceau, el nu mai suporta singurătatea, nu prea avea ce face și se plictisea toată ziua. 
VIP: În timpul liceului, când a trebuit sa iau o decizie în ceea ce privește viitorul meu, la îndrumarea părinților am început pregătirea pentru Științe Economice, dar mi-am dat seama în scurt timp că nu e ceea ce îmi doresc și nici ceea ce îmi place. Așadar, inspirată de proful meu de mate, m-am reorientat spre ceea ce urma să fiu și anume profesor de matematică. 
Deși am auzit de multe ori acest cuvânt în perioada pandemiei, mereu m-am întrebat ce este un… vaccin. Și când am făcut puroi în gât, doctorul mi-a recomandat antibiotice. Dar ce sunt aceste medicamente și care este istoria lor? În acest articol o să-ți prezint pe scurt miraculoasa lume a medicamentelor ce au salvat mii de vieți de-a lungul anilor. 
Am revenit pe Pământ pentru a-mi vizita draga mea prietenă, vulpea. Am ajuns în undeva, la marginea unei păduri. Mă aștepta în spatele unui bolovan gigantic. Mi-a făcut semn pentru a mă îndrepta spre ea. M-am apropiat și mi-a șoptit că într-o peșteră din apropiere se afla o comoară. Intrarea care ducea la ea se deschidea o dată la șapte ani. În acel moment, zânele care păzeau intrarea, coborau pentru a lua apă dintr-un pârâu. Doar în acel moment, intrarea rămânea nesupravegheată și așa comoara putea fi văzută. Dacă e o comoară adevărată, spunea vulpea, ar trebui să conțină și găini… Am mers tiptil pe urmele prietenei mele spre stânca unde se afla peștera, dar ne-am ascuns după un bolovan, deoarece am auzit niște zgomote la câțiva pași de mine. 
Chiar dacă este un organ mic, de doar 2,5 cm în lungime, ochiul joacă un rol foarte mportant în funcționarea și dezvoltarea noastră, ajutându-ne să înțelegem ce se întâmplă în jurul nostru. Ochiul este un organ de simț cu funcția principală de a detecta lumina. Ochiul se află în orbita osoasă și are două părți: partea externă și partea internă. Partea internă este formată de globul ocular, iar partea externă de organele anexe. Globul ocular este învelit în trei tunici: sclerotica, membrana sidefie (albă) cu rol în protecție, coroida, formată în mare parte de vase de sânge, ajută la reglarea temperaturii ochiului, și retina, care (la vertebrate) transformă lumina în semnale nervoase. Pentru ca lumina să fie receptată de către creier, aceasta parcurge un drum lung. Ea pătrunde în ochi prin cornee, apoi trece prin iris, unde cantitatea de lumină este reglată de pupilă. Continuându-și drumul, străbate cristalinul, unde suferă trei 
”Nu mergeau mulți copii la școală, pentru că nu își permiteau părinții, profesorii erau duri cu elevii și, de multe ori, îi pedepseau pe aceștia. Îmi amintesc cu drag de învățătoarea mea, doamna Șerbănescu, și de domnul Ionescu, profesor de matematică. În școala generală elevii învățau să citească și să socotească, nu aveau activități opționale iar ca limbă străină predomina în toate școlile rusa. Pe vremuri, școala însemna o singură cameră în care se înghesuiau toți elevii, disciplina era foarte strictă, anul școlar dura mai puțin iar materiile predate diferă mult față de cele de azi.” (Cules de Nicole Chiorean, VII A)
